Evoluția economiei românești trebuie corelată cu cea a economiilor europene. Nu doar în ceea ce privește deficitul bugetar, capitol la care România se află deja în afara uzanțelor europene, ci și la alți indicatori macroeconomici.

Trebuie făcută comparația cu statele Uniunii Europene, pentru că, pe de o parte, România este în afara zonei euro, un obiectiv pe care vrea să îl atingă, iar pe de altă parte, pentru că economia românească este integrată în cea europeană și astfel evoluțiile sunt corelate.

Se poate observa că, din motive diferite, situația economiei românești este mult diferită de cea a majorității economiilor europene. În sensul că o bună parte a statelor membre ale Uniunii Europene fac eforturi, cu rezultate vizibile, pentru o ajustare a indicatorilor importanți, în timp ce România a mers în ultimii trei ani pe un drum complet opus.

Deteriorarea macroeconomică a României este rezultatul unor politici populiste practicate de ultimele guverne. Au fost luate măsuri pro-ciclice și a existat continuu o politică a deficitelor mari.

2019, anul în care s-au strâns toate excesele politicilor economice

Rezultatele se văd în cifrele de la sfârșitul anului trecut. De exemplu, România a înregistrat cea mai mare creștere a datoriei publice dintre statele Uniunii Europene. Respectiv, datoria guvernamentală a crescut în trimestrul trei al anului trecut cu 1,4% din PIB, atât față de trimestrul anterior, cât și în comparație cu trimestrul trei al anului 2018.

Creșterea nu pare semnificativă, dar ea trebuie pusă în context. Respectiv, doar șase state europene, printre care Franța și Italia, au înregistrat creșteri ale datoriei publice. Restul de 22 de state au reușit să își reducă procentajul datoriei publice în PIB.

Se afirmă de foarte multe ori că România are, totuși, în continuare un nivel redus al datoriei publice. Este adevărat, dar nu trebuie omis că există deja semne ale creșterii datoriei publice, iar dacă pentru statele Uniunii Europene pragul de alarmă este de 60% din PIB, pentru România nivelul coboară la 40% din PIB, după cum afirmă economiștii.

Partizanii creșterii în continuare în ritm rapid a deficitelor și a datoriei se ascund în spatele unor cifre europene, precum Italia – 137% din PIB, Portugalia – 120% din PIB, Belgia – 102% din PIB sau Franța – 100% din PIB.

Întotdeauna, România poate găsi comparații care o avantajează

Cifrele sunt adevărate, dar întotdeauna se pot găsi scuze pentru evoluțiile negative ale datoriei publice din România. La polul opus, în UE, se află Luxemburg și Bulgaria, cu o datorie suverană de 20% din PIB. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care Bulgaria se află tot mai aproape de zona euro, în timp ce România se îndepărtează tot mai mult. De asemenea, modelul Germaniei, care reușește pe baza excedentului bugetar să scadă nivelul datoriei publice, este ignorat.

Un alt indicator: deficitul bugetar. Se știe deja că România a fost, în anul 2019, campioana negativă a acestui capitol. Ceea ce șochează este diferența dintre România și celelalte state membre. Dacă România a ajuns la un deficit de 4,9% din PIB (așa este raportat la UE), toate celelalte țări europene se încadrează în pragul de 3% din PIB.

Cel mai mare nivel al deficitului bugetar, în afara României, care iese complet de pe radar, este cel al Franței, de 2,5% din PIB, și eventual al Ungariei, de 2,2% din PIB. De exemplu, Bulgaria avea, în trimestrul al treilea al anului trecut, un excedent bugetar de 2,4% din PIB, ceea ce mai explică o dată apropierea de zona euro. Mai trebuie remarcat că jumătate din statele membre aveau anul trecut excedent bugetar.

Inflația, aproape de recordul european

Un capitol aparte este rata inflației. Situația anului trecut este complet nefavorabilă României. În sensul că în fruntea statelor europene cu cea mai mare rată a inflației se află întâmplător două pachete de țări vecine.

Ungaria și România conduc clasamentul inflației, cu 4,1% și respectiv 4%, urmate de Cehia și Slovacia, cu același nivel al inflației, de 3,2%. În continuare, mai sunt două state cu inflație mare: destul de surprinzător pentru parcursul către zona euro, Bulgaria, cu 3,1%, și apoi Polonia, cu o rată a inflației de 3%.

Ce putem observa? Că toate primele șase state europene cu cea mai mare rată a inflației se află în afara zonei euro. Toate au o inflație mult mai mare decât media Uniunii Europene (1,6%) sau a zonei euro (1,3%).

Nu poate fi doar o întâmplare. Mai degrabă, rata crescută a inflației ne arată niște economii care nu s-au stabilizat, care au creștere economică, dar ea se bazează, chiar și parțial, pe o rată a inflației mult peste medie.

De fapt, o rată mai mare a inflației ajută, în aparență, economia. Inflația îți poate permite să apeși mai tare pe pedala creșterii salariilor, a cheltuielilor bugetare și îți oferă senzația că veniturile bugetare au creștere sănătoasă.

În realitate, lucrurile stau doar parțial în felul acesta. Inflația este ca o fata morgana care îți dă senzația că lucrurile stau bine în economie, dar, de fapt, o parte din performanțe sunt iluzorii.

Inflația umflă cifrele economice mari, dar acționează în sens invers pentru consumatori. Adică, acestora le reduce pe nesimțite creșterile de salarii sau de pensii acordate cu o mână foarte largă de către politicieni.

Tot mai departe de zona euro

Mai grav, inflația mare îndepărtează statele de zona euro. Iar primele șase state în clasamentul inflației sunt în afara zonei euro și, teoretic, pretendente hotărâte la adoptarea monedei europene.

Din acest punct de vedere, România, cu o inflație triplă față de media zonei euro, s-a îndepărtat serios de obiectivul intrării în anticamera zonei euro. Este cel mai nociv efect al unei inflații crescute, alături de cea privind erodarea puterii de cumpărare a populației.

De ce crește inflația în statele din afara zonei euro? Sunt trei motive: devalorizarea monedei naționale crește competitivitatea exporturilor locale, lucru care nu trebuie neglijat, economiile sunt pe lanțul de valoare în zona cu câștiguri mici, iar politicile economice practicate de guverne au fost expansioniste, au stimulat cererea și au inclus pachete fiscale de reducere a taxelor. Astfel de politici nu au cum să nu ducă la creșterea inflației în țări cu o structură economică bazată pe producție și servicii și foarte puțin pe cercetare, dezvoltare sau vânzări fizice ori online.

Producția industrială, în scădere în majoritatea statelor UE

În fine, un capitol aparte este producția industrială. Aici, lucrurile sunt complicate pentru mai mult de jumătate din Uniunea Europeană. În sensul că, anul trecut, industria a înregistrat un recul în 13 state membre ale Uniunii Europene. Ceea ce ne arată că nu este un fenomen izolat, la o țară sau alta, ci unul de-a dreptul european.

Dincolo de deficite sau de inflație, scăderea vitezei producției industriale este un fenomen care îngrijorează. Statele europene depind într-o proporție covârșitoare de comenzile care vin de la companii industriale germane sau franceze. Drept urmare, Germania și Franța pot schimba soarta industriei europene readucând-o la creștere de la scădere.

Așadar, contextul european nu este deloc simplu. România a ajuns în câțiva ani „oaia neagră” a Europei, din punct de vedere macroeconomic. Întoarcerea la indicatorii normali va dura și va presupune sacrificii mai mari sau mai mici. Dar ajustările trebuie făcute pentru ca România să revină la standardele Uniunii Europene. ■