Covid-19 aduce multe riscuri imposibil de cuantificat

ATUNCI CÂND șocurile izbesc economia globală, Wall Street-ul se uită la istorie ca să vadă ce va urma. Izbucnirea Covid-19, o boală respiratorie, în China atrage o comparație cu ultima epidemie, SARS. În acea epidemie din 2003, China a suferit o lovitură dramatică la creșterea sa, urmată de o revenire puternică. Deși Covid-19 a făcut acum mai multe victime decât SARS, investitorii rămân optimiști că efectele sale vor urma o traiectorie similară.

Pe 13 februarie, provincia Hubei, centrul epidemiei, a anunțat 14.840 de noi cazuri confirmate, o creștere abruptă. Asta s-a datorat faptului că a început brusc să includă diagnosticele de la scan-urile CT, nu doar testele specifice pentru virus. Deși ceața statistică este densă, indicatori precum scăderea numărului noilor cazuri în afara provinciei Hubei și totalul cazurilor suspectate sugerează că rata noilor contaminări poate să fie în descreștere.

Majoritatea economiștilor tocmai ce și-au revizuit în jos prognozele privind creșterea globală pe întregul an. Acțiunile bursiere și mărfurile chineze, care determină perspectivele economice, au recâștigat teren după scăderi inițiale. Bursele globale sunt mai sus decât erau în ianuarie, cât a devenit clară severitatea epidemiei. Sperăm că optimismul lor va fi justificat. Comparația face însă două presupuneri: presupunând că se va prefigura clar o perspectivă economică mai bună, prin limitarea virusului; și gândind că lumea funcționează la fel ca și pe vremea când SARS era o amenințare.

Există o tensiune inerentă între succesul aparent al Chinei în îngrădirea răspândirii epidemiei și perspectivele sale de creștere. Deși mai puțin mortal, Covid-19 pare mai infecțios decât SARS. China i-a încetinit răspândirea doar limitând sever mișcarea oamenilor și închizând afacerile. Dacă guvernul ar relaxa aceste opreliști prea repede, progresul ar putea înceta sau chiar să meargă în sens opus. Până acum, oficialii au dat dovadă mai mare de precauție. Provincii care reprezintă mai bine de 90% din exporturile chineze au menținut fabricile închise sau la capacitate redusă, după 31 ianuarie, când trebuia să se termine sărbătorile legate de noul an lunar.

E greu de exagerat efectul asupra economiei. Consumul de cărbune a scăzut cu mai bine de o treime față de media pentru această perioadă a anului. Vânzările de proprietăți s-ar redus cu peste 90%. După sărbători, circa 200 milioane de oameni își părăsesc de obicei orașele natale și se întorc la lucru. Anul acesta, trenurile care duc imigranți au fost aproape goale. Orașele i-au avertizat pe cei din afară că ar putea fi supuși la carantine de 14 zile. Nouă din zece companii care au fost investigate de Camera Americană de Comerț din Shanghai au angajați care lucrează de acasă. Curierii încă vâjâie pe motocicletele lor electrice, dar comerțul stil takeaway nu salvează restaurantele, deoarece omenii se tem să mănânce mâncare preparată de străini care ar putea fi infectați. A bea un latte e un risc prea mare. Starbucks și-a închis jumătate din cele peste 4.000 de cafenele din China.

Al doilea dubiu este legat de relevanța comparației cu SARS. Economia globală s-a schimbat din 2003, când a lovit SARS. China reprezintă acum 16% din PIB-ul global, față de 4% atunci. Și ea este al doilea mare importator din lume, așa că o slăbiciune, oricât de temporară, se resimte mult și bine. Deja, unele dintre firmele sale încearcă să scape de angajamentele contractuale de a importa cupru și gaze naturale lichefiate. Iar turiștii săi, care cheltuiesc 250 de miliarde $ pe an pe călătorii externe, stau acasă acum.

E ușor de a lua în calcul dimensiunea mai mare a Chinei, Economia ei nu a crescut doar din anul 2000: producătorii chinezi s-au implicat, de asemenea, în lanțuri de aprovizionare de o complexitate amețitoare. O fabrică din Wuhan poate furniza piese de schimb pentru o firmă din altă parte a Chinei, care la rândul ei livrează pentru o fabrică din Stuttgart. Iar produsul final apare în Michigan. Producția la timp nu lasă loc pentru întârzieri. Multe firme nu îți pot trasa toți furnizorii lor, ceea ce face să fie greu de prezis impactul încetării lucrului în China asupra producției lor, ca să nu mai vorbim de PIB-ul global. Istoria nu prea oferă un ghid pentru efectele lanțurilor de aprovizionare întrerupte, deoarece economia mondială nu este organizată în jurul lor de multă vreme.

Unele probleme au apărut deja. Hyundai a oprit o parte din producția auto din Coreea de Sud din lipsă de piese de schimb. La fel și Nissan în Japonia. Facebook nu mai ia comenzi pentru căștile sale de realitate virtuală, iar Nintendo a întârziat livrările de noi aparate de joc. Foxconn, care produce telefoane inteligente pentru Apple și Huawei, și-a repornit fabricile, dar cu personal drastic redus. Iar acestea sunt doar brandurile de care ați auzit. China produce o treime din produsele chimice din lume, o jumătate din monitoarele sale LCD și două treimi din poliester. Firmele care cred că sunt izolate de China ar putea să se trezească cu o surpriză.

Este de asemenea posibil ca virusul să se răspândească rapid în afara Chinei. Infecțiile din țările  în dezvoltare ar putea să nu fie detectate. Vietnamul a pus în carantină circa 11.000 de oameni, dar majoritatea guvernelor ar putea să nu adopte măsurile pe care le folosește China pentru a încetini boala, așa că virusul Covid-19 ar putea totuși să se transforme în pandemie. Optimismul de pe Wall Street, cu alte cuvinte, este prematur. Dacă economiștii au o marotă, este vorba de focalizarea lor pe lucruri care sunt măsurabile și care pot fi cuantificate. Din nefericire, epidemia de Covid-19 aduce multe riscuri care nu sunt. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Încetinire virală”