Cum arestează coronavirusul agitația din Long Island

121
5 minute de lectură
Foto: Radu Polizu/FlyingMonk

Nu departe de agitația Manhatanului, Long Island, o insulă de 140 de mile lungime, își duce existența pașnică ,împrăștiată între subdiviziuni și ferme. Este ca o extensie a orașului, un loc de unde zilnic o mulțime de oameni pleacă spre metropola cu care este conectată geografic prin cartierele Queens și Brooklyn. Țărmul de nord al insulei a fost pentru multă vreme locul de retragere al îmbogățiților de acum un secol, când „the gilded mansions” ocupau spații extinse pe malul golfului. Multe dintre case, construite în „Gatsby style”, au trecut în proprietatea statului înlocuite cu altele tot la fel de luxoase, dar pe spații ceva mai mici. Dar umbra lui Scott Fitzgerald încă dăinuie în Great Neck, „the eastern egg” din faimosul român care descrie America excesului, al cărui gust încă nu a dispărut.

„Northern Boulevard”, care începe chiar de la podul de peste East River, „59th Street Bridge”, făcut celebru de Simon și Garfunkel, se înfășoară printre comunitățile de imigranți din Queens învelit într-un trafic continuu purtat de vântul cald către orășelele înșirate ca o salbă spre centrul insulei și care se pierde încet încet printre pădurile, fermele și vinăriile capătului insulei.

Agitația micilor orășele a fost însă arestată și ea pe neașteptate de coronavirus, care a închis magazinele și restaurantele cochete ale insulei, golindu-i străzile și ținându-și locuitorii în case sau , dacă este cald, pe terasele din spatele lor. Primarii au obligat cafenelele să-și scoată scaunele din interior ,ca nu cumva să se așeze cineva și să se simtă mai bine decât trebuie, astfel încât să nu mai plece acasă. 

Cinematograful din apropierea casei lui Fitzgerald părea închis fără speranțe de a se redeschide curând. Sălile de spectacol, ca și universitățile insulei, au fost părăsite afișând la intrare anunțuri deloc încurajatoare.

Am plecat de weekend prin orășelele insulei să le simt pulsul fără aglomerația zilnică, o aglomerație aerată față de cea din metropola apropiată, și am ajuns la una dintre faimoasele „gilded mansions”, o uriașă proprietate a unor magnați de la începutul secolului ’20. Sands Point este plasată pe malul golfului, o combinație de grădini și păduri prin care te plimbi cu mare plăcere ieșind din când în când în plaja de la golf, întinsă pe câteva mile. Castelul Gould aflat la intrare îmbrăcat, în granit și decorat în lemn de stejar, era locul prin care trăsurile și automobilele epocii intrau la petrecerile extravagante ale epocii nebune.

Proprietatea a fost în posesia a trei familii, Sands, Vanderbilt și Cornwell, care au construit pe ea Hempstead House, una dintre faimoasele case ale nordului insulei. Pe la începutul secolului ’20 a fost achiziționat de cei din familia Guggenheim și adăugită de fiul lor puțin mai târziu prin ridicarea unei a treia construcții, „Falaise”.

Speram să mă plimb puțin păstrând „social distancing”, dar am fost total surprins de aglomerația neașteptată. Parcarea castelului, care în general nu avea decât câteva mașini răzlețe, era plină până  la refuz, cu mașini parcate și în afara ei, pe iarbă, unde mingile și freesbee zburau peste tot, între cărucioare de copii și câini care alergau pe pajiște. Potecile pădurii, goale în mai toate timpurile, erau și acestea teribil de aglomerate de familii care mergeau în grupuri compacte. Izolarea pe care o așteptam și pe care o întâlnisem de fiecare dată când ajunsesem aici era un vis al unui trecut sigur în fața unui viitor incert al vremurilor cu coronavirus, un moment al dragostei în timpul unui alt fel de holeră.

Am plecat mai repede decât plănuisem să ne refugiem „offline” numai ca să ne oprim pe drum în față la „Whole Foods”, unul din magazinele lanțului dintre  supermarketurile cumpărate recent de Amazon, unde coada se întindea afară în parcarea extinsă, nu o coadă a lipsurilor ,ci a „social distancing-ului”. Fiecare magazin alimentar permite numai unui număr mic de oameni să intre pentru a putea cumpăra în voie fără să fie în preajma celorlalți. Atomizarea și alienarea caracteristică societăților vestice acum sunt aduse de condițiile impuse către extreme.

În “oul de vest” al lui Fitzgerlad, Manhasset, sălașul mult-doritei Daisy, faimosul mall ocupat exclusiv de brandurile cunoscute din întreaga lume, a cărui parcare este în general plină ,dădea impresia unui oraș- fantomă, cu nicio mașină care să se vadă în zare. Pe una dintre laturi, interiorul magazinului Apple, și el mereu plin la orice oră, părea ca un iPhone fără baterie, elegant, curat și minimalist, dar, de fapt, complet inutil. Totul s-a mutat online”. Poate nici noi nu o să mai avem nevoie de contacte directe după acest virus. Ne mutăm și noi complet „online”. Devenim și noi „millennials”, stând închiși în casă și vorbind prin text. ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele