Cum își poate reveni economia Venezuelei după regimul Maduro

Ea va avea nevoie de mult ajutor extern, dar există speranță

epa07331916 View of the headquarters of the state-owned oil and natural gas company Petroleos de Venezuela (Pdvsa), in Caracas, Venezuela, 30 January 2019. US Government on 28 January announced sanctions against Pdvsa and its subsidiary in the US, Citgo, which affects actives valued in 7,000 million dollars. According to reports, President Trump said on 30 January that Venezuelan President Nicolas Maduro is 'willing to negotiate' with the opposition thanks 'to the US sanctions' to the oil incomes, and recommended US citizens not to travel to Venezuela 'until further notice'. EPA/MIGUEL GUTIERREZ

Ziua de după

Ediția tipărită | Briefing – 31 ianuarie 2019


CU TREI ani în urmă, Ricardo Hausmann de la Universitatea Harvard a început să lucreze la ceea ce a numit el „planul pentru dimineața de după”, un proiect pentru reabilitarea economiei Venezuelei după sperata cădere a regimului președintelui Nicolás Maduro. La vremea respectivă, el credea că zorile noii zile vor veni repede. Acum, după o mare întârziere, ele par din nou fantastic de apropiate.

Anii dintre timp i-au permis planului său să se fezandeze, iar economiei Venezuelei, să putrezească. În decembrie, un grup de politicieni din opoziție, lideri de sindicate, oameni de afaceri, profesori universitari și lideri religioși a ajuns la un consens pe un document vast, care se inspiră din lucrarea lui Hausmann. Intitulat „Planul național: Ziua de după”, el subliniază că „aparatul productiv” al Venezuelei a fost distrus. Serviciile sale de sănătate s-au prăbușit, iar inflația face ravagii. În ultimii cinci ani de conducere a lui Maduro, PIB-ul aproape că s-a înjumătățit. Prăbușirea este mai grea decât cea suferită de Spania în timpul Războiului civil, spune Hausmann.

Ce trebuie să rezolve mai întâi un nou guvern? Echipa lui Hausmann a identificat două constrângeri „obligatorii” care trebuie eliminate înainte ca orice alte reforme să poată interveni. Prima include controlul prețurilor și amenințarea cu exproprierea, care sunt, împreună, un „atac asupra mâinii invizibile”. Guvernul a expropriat active din multe industrii, de la procesarea de cafea la domeniul bancar. Asta a distrus stimulentele pentru ca antreprenorii să investească și să crească producția, ca răspuns la lipsuri.

A doua constrângere este lipsa de dolari. Câștigurile la export ale PDVSA, monopolul petrolier de stat, s-au redus. Iar acoliții guvernului hăpăiesc mult din valuta forte care rămâne. Asta îi lipsește pe antreprenori de mijloacele pentru a cumpăra mărfuri vitale de import, cum sunt piesele de schimb.

Multe dintre celelalte probleme ale Venezuelei, inclusiv hiperinflația, sunt consecințele acestor racile mai profunde, susține Hausmann. Oponenții lui Maduro vor astfel să reînvie mâna invizibilă, prin restaurarea drepturilor de proprietate și relaxarea controalelor la prețuri și a celor valutare. Asta ar putea merge mână în mână cu forme directe de asistență pentru cei săraci.

Ce se poate face în cazul penuriei de valută străină? Venezuela nu poate rezolva problema asta de una singură. Va avea nevoie de o infuzie de dolari din afară și de reasigurarea că viitoarele câștiguri la export și active din străinătate nu vor fi confiscate de creditorii externi. Valoarea netă a pretențiilor lor față de stat depășește 135 de miliarde de dolari, potrivit băncii de investiții Torino Capital. La coadă stau China (peste 130 de miliarde de dolari) și Rusia (3 miliarde de dolari), care au plătit de fapt în avans pentru barilii de petrol cu împrumuturi mai vechi. Pe poziții fruntașe se află și deținătorii de obligațiuni suverane (24 de miliarde de dolari) și de titluri de la PDVSA (28 de miliarde de dolari). Alți creditori includ firmele expropriate și furnizorii neplătiți.

O strategie tentantă pentru orice creditor individual este să îi lase pe alți creditori să accepte plata parțială a datoriei, să aștepte refacerea Venezuelei, apoi să insiste pentru plata integrală a datoriei. Dar dacă fiecare creditor ar urma această cale, Venezuela nu își va reveni niciodată și, fără o restructurare a datoriei, FMI ar putea să nu fie dispus să o împrumute. Lee Buchheit, un avocat care a consiliat Irakul, printre alte țări, și Mitu Gulati de la Universitatea Duke susțin că Venezuela ar putea avea nevoie ca președintele SUA să emită un ordin executiv, care să îi acorde același tip de protecție de creditor precum cel de care s-a bucurat Irakul în restructurarea sa, după 2003.

Scutirea de datorii ar limita fluxul de dolari care ies din țară. În plus de asta, FMI și alții vor trebui să injecteze alți dolari în Venezuela. Hausmann se gândește la un împrumut mai mare de 60 de miliarde de dolari, pe trei ani. În loc să tipărească bolívares pentru a-și acoperi deficitul fiscal, guvernul ar cumpăra monedă locală cu dolarii FMI. Asta, în schimb, ar pune dolari în mâinile antreprenorilor, care ar putea să îi cheltuiască pe importurile necesare pentru a-și repune întreprinderile în formă.

Acest mix de austeritate monetară și de refacere a producției ar trebui să pună capăt inflației. Dar viteza cu care se vor stabiliza prețurile depinde și de așteptările publicului. Pentru a reuși repede, statul trebuie să convingă mai întâi publicul că va face asta. Pentru a adăuga credibilitate, sponsorii acestui plan favorizează o bancă centrală independentă și o „ancoră” care să îi disciplineze politicile.

Alegerea unei ancore este importantă. Cu cât regimul este mai strict, cu atât mai repede poate să vindece hiperinflația. Un consiliu monetar (care i-ar permite băncii centrale să creeze bolívares, dar atunci când a adăugat suma echivalentă de dolari la rezervele sale) oferă cea mai bună șansă de stabilizare imediată, dar s-ar putea dovedi prea rigid pe termen lung. O ancoră pentru rata de schimb ar modifica așteptările inflaționiste mai lent, dar ar fi mai potrivită pentru economie pe o perioadă mai mare. Hausmann este în favoarea unei ancore, în detrimentul unor alternative mai stricte. Dar, spune el, date fiind pericolele speculației valutare, el nu dorește să discute detaliile în public.

După ce se va stabiliza economia, Venezuela va trebui să își refacă industria petrolieră. Reformatorii au elaborat un proiect de lege al hidrocarburilor, care va menține actualele redevențe și rate de impozite și care va permite firmelor străine să dețină în nume propriu companiile lor. Venezueleni experimentați lucrează în industriile globale, inclusiv la Equinor din Norvegia și BP. Exporturile țării ar beneficia din re-importarea unei părți din acest know-how.

Va câștiga un astfel de plan sprijinul extern de care are nevoie? Guvernul interimar are prieteni puternici în America, Brazilia și alte țări. Nimic din plan nu va șoca FMI. Deși China îl sprijină public pe Maduro, investițiile sale petroliere îi dau un stimulent pentru a sprijini renașterea acestei industrii. Hausmann nu are nevoie să i se reamintească despre incertitudini. El a început să lucreze la studiul său despre „dimineața de după” după ce opoziția a câștigat o majoritate de două treimi din parlamentul național și când schimbarea părea iminentă. Din păcate, Maduro a supraviețuit la conducere peste 1.150 de dimineți după, de atunci.


Acest articol a apărut în secțiunea Briefing din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Ziua de după”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele