Cum poate fi dezamorsată amenințarea pe care o reprezintă Matteo Salvini pentru euro

Trebuie să existe un acord între Comisia Europeană și Italia

121
epa07647386 Italian Economy and Finance Minister Giovanni Tria at the start of the ECOFIN Finance Ministers meeting in Luxembourg, 14 June 2019. EU Finance ministers will discuss the taxation and financial aspects of the 'Clean Planet for all' communication by the Commission and the country specific recommendations of the 2019 European Semester. EPA/JULIEN WARNAND
6 minute de lectură

Cel mai periculos om din Europa

13 iulie 2019

În 8 IULIE, observatorii zonei euro au răsuflat ușurați. Cei 19 miniștri de finanțe din zonă au sprijinit decizia Comisiei Europene, stabilind că Italia nu ar trebui să fie penalizată pentru că a permis ca povara datoriei sale publice să crească în 2018, încălcând regulile fiscale ale UE. Grație unor economii de 0,4% din PIB, pentru anul curent, adunate de coaliția de guvernare a Italiei, se pare că o confruntare periculoasă a reușit să fie rezolvată.

De fapt, aceasta nu a fost decât amânată. Realitatea sumbră a finanțelor publice italiene rămâne neschimbată. Deficitul său e pe cale să depășească pragul de 3% din PIB al UE, în 2020, datoriile sale sunt amețitoare și, ce este mai rău, Italia se confruntă cu o absență persistentă a creșterii. Dacă va fi ca Italia să depășească sentimentul omniprezent de criză, va fi nevoie de un acord pe termen și mai lung.

De la introducerea euro, cu peste 20 de ani în urmă, Italia a rămas, constant, la coada Europei. Cetățeanul mediu din Germania, Franța și Spania stă cu o cincime mai bine, în termeni reali, decât în 1999; veniturile din Europa de Est au devenit mai mult decât duble. Dar italianul mediu nu este mai bogat.

Nemulțumirea față de această situație a fost transformată, abil, în voturi de către guvernul Italiei, o coaliție fragilă între Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele. Liderul Ligii, Matteo Salvini, a reușit să catalizeze furia împotriva a doi dușmani: UE, despre care spune că este un „gulag” care impune nefericire, și afluxul de imigranți din Libia, pentru care el învinovățește, în parte, tot UE. Acum șase ani, Liga nu obținea decât 4% în alegeri; azi, este cel mai popular partid din țară. Salvini a folosit, așadar, politica nemulțumirii pentru a deveni cel mai puternic om din Italia. Nu este încă prim-ministru, dar intenționează, cu siguranță, să fie.

Aceasta este o rețetă pentru o confruntare continuă cu Bruxelles-ul și, de asemenea, cea mai alarmantă problemă a UE. Datoria publică a Italiei este la un nivel colosal, de 2,3 trilioane de euro, sau 132% din PIB. Țara este prea mare pentru a fi salvată de datorii. Incapacitatea ei de a crește face ca finanțele sale – și băncile expuse la ele – să fie fragile. O dispută privind bugetul de anul trecut a agitat piețele înaintea concesiilor grăbite din partea coaliției. Ultimul armistițiu dificil nu va dura, probabil.

Coaliția Italiei spune că regulile fiscale ale UE înăbușă creșterea sprijinită pe cerere. Salvini a promis reduceri masive de impozite. Luigi Di Maio, partenerul său de coaliție, vrea mai multă asistență socială. Bruxelles-ul spune că problema este structurală; oricum, el i-a acordat deja Italiei peste 30 miliarde de euro spațiu fiscal suplimentar, din 2015, aproape 2% din PIB-ul anual. Asta îi nemulțumește pe nordici, care vor ca regulile să fie aplicate.

Niciuna dintre părți nu are întru totul dreptate. Economia Italiei, lovită de comerțul global care a încetinit, nu se va situa, probabil, atât de aproape de potențialul său pe cât consideră Comisia. Dar încercarea coaliției de a adopta stimulente, anul trecut, a avut un efect contrar, atunci când piețele s-au panicat. Deși ratele dobânzilor au scăzut de atunci, costurile împrumuturilor Italiei, odinioară similare celor ale Spaniei, sunt acum la distanță mică de randamentele Greciei, care au scăzut în perspectiva noului guvern de centru-dreapta.

FRANKFURT AM MAIN, GERMANY – JUNE 21: A Euro logo stands in front of the headquarters of the European Central Bank (ECB) on June 21, 2011 in Frankfurt am Main, Germany. Eurozone finance ministers are currently seeking to find a solution to Greece’s pressing debt problems, including the prospect of the country’s inability to meet its financial obligations unless it gets a fresh, multi-billion Euro loan by July 1. Greece’s increasing tilt towards bankruptcy is rattling worldwide financial markets, and leading economists warn that bankruptcy would endanger the stability of the Euro and have dire global consequences. (Photo by Ralph Orlowski/Getty Images)

Multe dintre motivele perspectivelor sumbre de creștere ale Italiei datează de decenii. Tribunalele funcționează gripat; birocrația este labirintică. Sectorul serviciilor este protejat de concurență. Acordurile salariale la nivel de țară țin salariile prea ridicate în sud, descurajând angajările formale de acolo. Departe de a ataca aceste probleme vechi, guvernul le-a ignorat și, în schimb, a revenit asupra unor reforme nepopulare, dar necesare ale sistemului de pensii. În această lumină, concesiile de ultimă oră față de regulile fiscale ale UE nu rezolvă nimic. Confruntarea este doar amânată până data viitoare, când Comisia se va uita în registrele contabile ale Italiei. Amenințarea unei crize accidentale a obligațiunilor nu dispare niciodată cu totul.

În loc să se certe pe fracțiuni de punct procentual, Comisia ar trebui să lanseze negocieri asupra bugetului de anul viitor, având drept țintă un acord mai ambițios. Ea ar trebui să fie flexibilă în privința cheltuielilor publice, cu condiția ca Italia să adopte reforme care să ducă la creștere economică. Aceste reforme vor da, probabil, roade, dacă implementarea lor va fi sprijinită de o relaxare fiscală. Raportul datoriei publice va scădea atunci mai rapid.

Un astfel de acord le oferă câte ceva ambelor părți. Populiștii Italiei ar putea să ignore criticile din partea eurocraților, dar ei își fac probleme în privința piețelor. Dacă ar accepta unele reduceri de cheltuieli, ei și-ar recâștiga o parte din credibilitatea lor față de investitori și ar încasa, în plus, și beneficiile electorale ale unei creșteri economice mai mari. Pentru Bruxelles, un acord în acești termeni ar dezamorsa amenințarea pe termen lung pe care o reprezintă Italia pentru stabilitatea financiară europeană. Eurocrații ar trebui să-și amintească, pe măsură ce Italia rămâne tot mai în urmă, că resentimentul care a dus la ascensiunea alarmantă a lui Salvini nu va face decât să crească.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Cel mai periculos om din Europa”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele