Cum să arunci în aer o țară cu o canistră de benzină

151
8 minute de lectură

După trei săptămâni de proteste violente în mai multe orașe din Franța, președintele francez a propus îngroparea securii războiului declarând stare de urgență economică și socială și promițând câteva măsuri menite a crește puterea de cumpărare: creșterea salariului minim lunar cu 100 de euro, neimpozitarea orelor suplimentare și acordarea unui bonus la sfârșitul anului curent exceptat de la orice taxe și impozite, abandonarea planului de a impozita pensiile sub 2.000 de euro, precum și renunțarea la suprataxa pe benzină și motorină, cea care a declanșat valul de proteste. Costul acestor măsuri în contextul unei diminuări a creșterii economice ar putea conduce la derapaje economice serioase. Gestul său descrie un abandon al prudenței fiscale, esențială pentru o țară cu o datorie peste nivelul de alarmă impus de tratatul de la Maastricht. În plus, sub imperiul tensiunii din spațiul public, Macron ignoră legislația fiscală și chiar filosofia fiscalității, atunci când decide ca slaraiul minim să fie majorat printr-un act de voință politică. În 2013 Franța a introdus un mecanism de majorare a salariului minim în funcție de evoluția unor indicatori economici, tocmai pentru a evita intervenția politicienilor tentați de gesturi electorale în preajma alegerilor. 

Protestul „Vestelor galbene” s-a declanșat ca urmare a deciziei autorităților franceze de a majora taxele la motorină și la benzină. Încă din 24 noiembrie, circa 170 de mii de francezi au ieșit pe străzile din mai multe orașe din Franța pentru a protesta față de o măsură ce avea să-i afecteze pe cei mai vulnerabili francezi. Furia mulțimii nu este însă provocată exclusiv de scumpirea carburanților, care a fost de fapt doar un pretext pentru revoltă. Împovărați de o fiscalitate ridicată care finanțează o administrație stufoasă și un sistem de asistență socială generos, francezii de rând au considerat că noile taxe de 6 eurocenți/litru de motorină și de 3 eurocenți/litru de benzină vor accentua sărăcia, dar mai ales că nu se va respecta principiul promis al echității, respectiv presiunea fiscală cea mai mare va fi suportată de cei mai săraci.

Implicațiile geopolitice și la nivelul guvernanței economice

Mișcarea „Vestelor galbene” pare a fi motivată de așteptări iraționale și de emoții create, întreținute și intensificate în spațiul rețelelor sociale. Un protest împotriva unor  măsuri economice s-a transformat într-un protest antisistem care ne amintește de „Primăvara arabă” și de protestele din Rusia din 2012, precum și de mișcarea „Occupy Wall Street”, care s-a extins în mai multe țări și care a vizat inegalităţi economice şi sociale. Implicațiile „Vestelor galbene” sunt deosebit de grave în planul politic european, deoarece șubrezesc poziția de lider al Uniunii a președintelui francez, într-o Europă deja măcinată de probleme politice: Germania își caută lider, Italia lansează un discurs naționalist extrem, Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană pe fondul populismului deșănțat intern, iar în Europa Centrală și de Est prind rădăcini regimuri iliberale. Tensiuni economice și politice în și între China, Rusia, UE și SUA accentuează riscurile politice și economice, care ar putea grăbi apariția unei recesiuni. În plan economic, măsurile la care recurge administrația franceză sub presiunea străzii riscă denaturarea gravă a regulilor de guvernanță economică stabilite la nivelul Uniunii Europene, impunând probabil reacții dure ale viitoarei Comisii Europene.

Pe plan intern, pentru președintele Macron, noul lider european, aceste proteste au marcat finalul unei lungi și anevoioase „luni de miere” cu poporul care l-a înscăunat președinte și l-a învestit cu încredere. Popularitatea președintelui Macron era în declin de câteva luni bune, pe fondul unui optimism supraevaluat și al unor așteptări inițiale supradimensionate. De ce? Președintele Macron a preluat puterea cu un program care promitea creșterea echității sociale, reducerea birocrației atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri, reducerea costului cu forța de muncă și îmbunătățirea educației. Dar aceste promisiuni au nevoie de o perioadă lungă pentru a se face simțite. Economia franceză se confruntă cu câteva probleme cronicizate, cum ar fi datoria publică exorbitantă acumulată în câteva decenii de cheltuieli mult peste cât își putea permite țara, erodarea competitivității și o creștere economică lentă. Mai mult, potențialul de creștere al economiei franceze se află în declin din 2008. Astfel, PIB-ul potențial a scăzut de la o medie de 1,8% în perioada 2000-2008 la o medie de numai 1,1% în perioada 2009-2018, cu o prognoză de ușoară ascensiune la 1,3% în 2020. Această recuperare ar fi rezultatul măsurilor deja demarate de administrația Macron, care vizează reforma sistemului de educație, inclusiv a învățământului profesional, îmbunătățirea mediului de afaceri și reforma serviciului public. Aceste reforme vor stimula productivitatea și vor dinamiza economia franceză, dar rezultatele vor fi vizibile pe termen mediu și pe termen lung. În ceea ce privește guvernanța economică, Franța se află de mulți ani în vizorul Comisiei Europene pentru derapaje fiscale și dezechilibre economice. Cu acest diagnostic economic, este surprinzătoare decizia președintelui Macron de a majora taxe pe combustibil, care are ca efect imediat creșterea în lanț a tuturor costurilor și prețurilor din economie, conducând astfel la o și mai mare deteriorare a competitivității prin preț.

Cum arată, de fapt, economia franceză ?

Cotidianul francez Les Echos estimează costul promisiunilor președintelui francez la circa 11 miliarde de euro în 2019, aproape 0,5% din PIB. Mai mult, surse citate de Les Echos susțin că prognoza de creștere economică pentru trimestrul al 4-lea din 2018 și pentru 2019 a fost redusă, ceea ce se traduce într-o reducere a PIB-ului nominal de circa 4 miliarde de euro. Măsurile anunțate pe 10 decembrie de către președintele francez, combinate cu reducerea prognozei de creștere economică, ar conduce la un deficit bugetar de circa 3,6% din PIB în 2019. Acest lucru ar însemna o revenire la practica ultimilor zece ani de deficit bugetar excesiv, de peste 3% din PIB, practică întreruptă în 2017, când deficitul bugetului general consolidat s-a situat la 2,7% din PIB. Deficitele bugetare semnificative înregistrate an de an au împins datoria publică franceză la un periculos nivel de circa 98,7% din PIB în 2018, punând presiune pe costul finanțării acestei datorii și slăbind încrederea investitorilor în zona euro.

Franța este a doua putere economică europeană, după Germania, depășită ușor în 2017 de Marea Britanie, acum pe picior de plecare. Dacă ne uităm la PIB-ul pe locuitor, Franța se plasează pe locul 11 la nivel european, după Luxemburg, Irlanda, Danemarca, Suedia, Austria, Finlanda, Germania și Belgia. În comparație cu alte țări europene, indicatorii sociali arată relativ bine, astfel încât sărăcia și decalajele sociale sunt minime. În 2017, populația aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială a atins un minim istoric de 17,1%, mult sub media europeană de 22,5%. Discrepanțele economice între bogați și săraci sunt sub media europeană, astfel încât veniturile celor mai bogați 20% dintre francezi sunt de 4,4 ori mai mari decât ale celor mai săraci 20%. În România, de exemplu, decalajul între cei mai bogați și cei mai săraci 20% dintre cetățeni este de aproape 6,5 ori, iar media europeană este de 5,1 ori! Disparitățile regionale rămân semnificative, astfel încât PIB per capita în zona capitalei franceze este 175% din media UE, dar scade până la 76% în zona Languedoc-Rousillon. Sistemul fiscal este complex și apăsător pentru cetățeni și pentru antreprenori, impozitele pe muncă și pe capital fiind peste media UE. Eforturi de a reduce fiscalitatea și costul conformării fiscale au fost demarate în 2017, dar rezultatele nu pot fi extraordinare, imediate sau spectaculoase, contribuind astfel la erodarea încrederii populației în administrația franceză.

Deși momentan situația s-a calmat, iar contagiunea altor grupuri sociale și țări s-a disipat, reinflamarea protestatarilor este posibilă în orice moment. Relația între autorități și popor pare să fi intrat într-o nouă etapă, a amenințărilor și cedărilor, dar și a lipsei de dialog și de încredere. Paradoxal, dialogul, respectul și demnitatea au fost valori promovate intens în campania macronistă, dar pare-se că aceste proteste i-au luat total nepregătiți pe liderii francezi. Franța pare că și-a dat foc cu o canistră de benzină.

2 COMENTARII

  1. Stimată Doamnă, Anca Dragu, bună ziua.
    Apreciez uneori, atunci când vă citesc, aparenta pertinenţă a logicii dumneavoastră profesionale. Spun aparentă, pentru că încă nu am putut-o constata, personal, în actele concrete ale unei politici oficiale. Timpul a lipsit.
    Este cazul si acestui articol. În mare parte are o logică rece si valabilă.
    Japonia trăieşte în cultul (si practica) Samuraiului. Franţa, în cultul şi amintirea nostalgică şi contagioasă a Regelui. De fapt, când spun Franţa, înţeleg “cei de la putere”, risipitori şi darnici cu ei înşişi. Deci fastul vieţii de la palate, este bine punctat.

    Dar, atunci când declaraţi că lupta “Vestelor Galbene” reprezintă “așteptări iraționale”, chiar dacă intuiesc ce veti fi voit să spuneţi, nu pot să nu mă gândesc la cei peste 40% de “funcţionali ai României, care ar putea să vă citească. Nu că părerea mea ar fi transcedentală şi/sau luata ca o epifanie. Nu! Dar, cu tot respectul, când dacă dumneavoastră consideraţi că, după 40 de ani de muncă cinstită, încă mai poţi să te întrebi cum vei rezista financiar ultimele 10 zile ale fiecărei luni, atunci înseamnă că : ori sunteţi obnubilată de “tehnocraţia” postului pe care l-aţi ocupat, ori aţi pierdut (sau începeţi să pierdeţi) contactul cu realitatea omului “de rând”. Aşteptările “iraţionale” sunt în… “trendul” (ahhh, romgleza culturii moderne românesti!) vremii; pline de mimetismul gregar al ignorantului. Dar nu înseamnă că nu are dreptul să viseze si ei…
    Franţa drepturilor omului se restructurează, oare ? Ma îndoiesc. Inertia politica va învinge.

    Suntem de acord că fiecare ţară are nevoie de profesionisti buni pentru a ţine în frâu banii Statului. Dar fiecare ţară are (încă) datoria să-şi apere cetăţenii cei mai vulnerabili. Suntem sătui de inflaţia mediocrităţii sau, dacă preferaţi, de penuria oamenilor de stat, demni de acest nume, “demnitari” analfabeţi care uită că demnitar vine de la “demnitate”, expresie sau manifestare, ea însăşi, a moralei.
    Cu banii plătiţi de fiul “ajuns” (dar niciodata sătul, al unui miliţian comunist de prin Teleorman) unui personaj “ajuns” şi el la înălţimi nemeritate, plin de complexe şi (tocmai de aceea) arogant (l-am numit pe Trump), cu aceşti bani, spuneam, se pot cumpara multe canistre de benzină.

    Nu toţi se nasc cu diplome, sau în familii “înzestrate”, dar majoritatea muncesc cinstit făcând, la nivelul lor, ceea ce “cei de la vârf” nu ar putea să facă pe motive de “incompatibilitate profesională”, altfel spus, nu si-ar murdari mânuţele simandicoase prestând munca celui ce astăzi se uită cu jind la bogăţia neâmpărţită, deşi, în felul sau, a participat şi el la aceasta.
    Între capitalismul sălbatec, numit, pudic, “liberal” şi comunismul numit fără nici o grijă semantică, cu eufemismul “iliberal”, ar trebui, dumneavoastră, politicienii, să găsiţi căile nebătătorite ale unei dreptăţi sociale. Şi nu numai pe site-urile partidului.
    Altfel, o canistră de benzina, se va găsi mereu. Nu asta va fi problema… Poate, doar soluţia!
    Fără nici o aluzie directă, eu zic să speram însă în “mintea politicianului de pe urmă”!
    Cu stima….

    • Vă mulțumesc pentru că ați citit această opinie și pentru comentariu. Vă cer scuze pentru întârzierea răspunsului. Sunt de acord cu comentariile dvs. și cred că noi toți avem dreptul la o viața demnă. Nu e normal ca ”după 40 de ani de muncă cinstită, încă mai poţi să te întrebi cum vei rezista financiar ultimele 10 zile ale fiecărei luni”. Aceste anomalii au fost acumulate în ani de politici publice meschine și strâmbe, iar îndreptarea lor nu se poate face peste noapte.
      Asteptările iraționale se refereau mai degrabă la așteptări nerealiste ca noua conducere franceză va putea îndrepta peste noapte toate anomaliile produse într-o lungă perioadă de timp. Echipa președintelui Macron a pornit o serie de măsuri importante de creștere a competitivității economiei franceze, însă rezultatele efective nu pot fi vizibile imediat. Dar oamenii nu mai aveau timp și răbdare.
      Politicieni iresponsabili sunt pretutindeni, au fost și vor mai fi. Depinde de fiecare dintre noi ca aceștia să iasă pe ușa din dos.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele