9 august 2018
ÎN MAJORITATEA țărilor, prioritatea finanțelor publice este să împiedice escaladarea datoriilor. Unele locuri se confruntă însă cu dificultatea opusă: cum să gestioneze grămezi de bani economisiți. China și Arabia Saudită sunt exemple în acest sens. Pe plan global, guvernele au dosite peste 20 de trilioane de dolari în vehicule de investiții de stat. Această sumă este echivalentă cu de trei ori dimensiunea celui mai mare manager de active, fondul de investiții BlackRock. Gestionarea ei este dificilă, și devine din ce în ce mai dificilă, din cauza protecționismului. Guvernele cu bani excedentari ar trebui să studieze cazul Singapore, care, în multe aspecte ale administrației, are capul bine așezat pe umeri.
Fondurile de investiții ale statului sunt de mai multe feluri. Există fonduri de rezerve valutare, care adesea sunt gestionate de băncile centrale. Există apoi o serie de entități care sunt puse laolaltă sub eticheta de „fonduri de avuție suverană”, care gestionează activele fondurilor de pensii, veniturile din petrol, unele rezerve valutare sau care dețin participațiuni în firmele pe care guvernele le consideră strategice.
Caniotele de rezerve ale băncilor centrale au existat de secole, iar fondurile suverane datează din anii ’50, dar au ajuns în prim-plan în 2004-2008. Prețurile mari la petrol, surplusurile comerciale și intrările de capital au făcut ca țările asiatice și arabe să obțină un excedent de câștiguri străine, pe care le-au investit în titluri de trezorerie sigure și în active mai riscante, precum acțiunile la companii străine. Avântul acesta investițional a atins apogeul în 2008. În acel moment, guvernele occidentale au început să simtă un disconfort față de puterea fondurilor.
Problemele persistă. Adesea, obiectivele fondurilor sunt încâlcite. Unele sunt spoliate de capital de politicieni veroși; altele nu se pot decide dacă să investească acasă sau și în străinătate. Se duce o luptă constantă pentru evitarea nepotismului și convingerea altor țări că ele nu sunt un instrument pentru politica externă.
Evaluate după dimensiuni, fondurile suverane bat pasul pe loc. După 2015, țările emergente și-au consumat rezervele din cauza încetinirii fluxurilor de capital și reducerii prețului mărfurilor. Dacă adunăm toate rezervele valutare și fondurile suverane de avuție, ponderea lor în sistemul financiar a rămas aceeași în ultimii 6 ani, la 12% din valoarea tuturor acțiunilor și obligațiunilor. Guvernanța este inconsecventă. Un fond suveran malaysian, 1MBD (1Malaysia Development Berhad – n.r.), a fost în centrul unui scandal de corupție. Fondul Saudit de Investiții Publice face pariuri uriașe, nebune, pe Silicon Valley, și promovează proiectele favorite ale Prințului Muhammad bin Salman.
(…)
Citeşte articolul integral în limba română în numărul 11/ 17 – 23 august 2018 al revistei “Reporter Global”, pagina 24.
Acest articol a apărut în secțiunea Afaceri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „How to save it”.