Cum și de ce pleacă uneori câinele de la măcelărie

Un exit surprinzător

Călin Popescu Tăriceanu a avut dreptate: colegii săi s-au dovedit vegani. Deși, la o adică, unii dintre ei ar mai fi poftit la friptură. Tăriceanu spune adevărul cam pe jumătate atunci când declară că e mai importantă ALDE decât candidatura sa la prezidențiale. Este, dar pentru că fără ALDE el însuși nu mai e important.

140
8 minute de lectură
Viorica Dăncilă / Foto Bogdan Cristel

Ruperea coaliției era de mult o chestiune de timp și, paradoxal sau nu, cronometrul îl ținea Victor Ponta. În lipsa unei alianțe, fie și doar electorală, probabil că cei de la ALDE s-ar fi gândit de două ori dacă să iasă de la guvernare. Desigur, ca orice coaliție, cândva și PSD-ALDE trebuia să se destrame. Și dacă nu înainte de alegeri, atunci când? Avem anul acesta prezidențialele, la anul în primăvară localele și în toamnă parlamentarele. Avem și un ALDE confruntat cu spectrul amenințător al dispariției de pe scena politică, așa încât eforturile lui Tăriceanu de a-și salva partidul și de a se salva sunt de înțeles.

Consecvența reproșului

Mai întâi, șeful ALDE a avut grijă să motiveze totul prin prestația cel puțin nesatisfăcătoare a guvernului. Partid liberal, ALDE a pus accent pe chestiunile economice cu impact la electoratul său: „Colegii au luat hotărârea de a se renunța la continuarea guvernării alături de PSD. Noi nu putem să cauționăm în continuare măsuri precum OUG 114, nu putem merge mai departe cu construcții bugetare care nu pot merge mai departe. L-am constatat atât la nivel local, cât și la nivel central”. Nimic despre felul în care s-au achitat miniștrii și ceilalți reprezentanți ai partidului în aparatul administrativ, dar de la momentul cu guvernul impotent încoace nu ar fi nicio noutate, ci doar o chestiune de consecvență.

Un abandon forțat

Mai apoi, Călin Popescu Tăriceanu a avut grijă să dezbrace ieșirea de la guvernare de orice miză personală. Ba chiar și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului (funcție obținută grație prezenței în coaliție). Însă adevărata lovitură de imagine și pe care o vinde, în ultimă instanță ca un sacrificiu de sine, este renunțarea la candidatura la prezidențiale și sprijinirea, alături de Pro România, a actorului Mircea Diaconu. Numai că această mișcare ridică multe semne de întrebare. Nu cumva e vorba de un compromis cu Pro România tocmai când părea că negocierile cu partidul lui Victor Ponta se aflau într-un impas aproape letal? Până la urmă, nu e nici ca ALDE, nu e nici ca Pro România. E Mircea Diaconu, un personaj care are convingeri care se întâlnesc totuși mai mult cu cele ale lui Tăriceanu decât ale lui Ponta, dar până la urmă nici nu contează prea mult. La alegerile prezidențiale din 2014, Călin Popescu Tăriceanu a avut 5,36%, ca independent. La europarlamentarele din același an, Mircea Diaconu a luat 6,3%, tot din postura de independent. Dintr-un punct de vedere, și ALDE, și Pro România riscă foarte puțin cu o asemenea candidatură. Pe cât se poate prevedea, șansele lui Diaconu de a accede în turul al doilea tind spre zero. Poate face, totuși, un scor onorabil cât să le dea o gură de oxigen celor două partide care îl susțin… din penumbră. Pentru că Mircea Diaconu rămâne un candidat independent, dar susținut „logistic mai ales” de ALDE și Pro România. Iar dacă scorul va fi cam mic, atunci, desigur, aceleași două partide vor putea ajunge la concluzia că, totuși, românii nu agreează formula asta și se vor întoarce la conceptul de candidat de partid.

Fără orgolii, cu ținte electorale

În altă ordine de idei, la europarlamentarele din mai Călin Popescu Tăriceanu și-a văzut limitele popularității. Practic, întreaga campanie a ALDE s-a concentrat pe un singur personaj, șeful partidului, chiar dacă acesta nu candida. De regulă, candidații la prezidențiale se vor niște locomotive ale partidului lor, chiar dacă acum prezidențialele nu mai coincid cu localele și cu parlamentarele. Numai că locomotiva ALDE a deraiat sub pragul electoral. O lecție din care Călin Popescu Tăriceanu pare să fi învățat, în paralel cu conștientizarea faptului că, oricât de mare i-ar fi orgoliul, trebuie să fie pragmatic. Adevărul este că nici măcar Călin Popescu Tăriceanu nu a reușit să își salveze partidul, deci strategia trebuie schimbată. Renunțarea la funcții și putere va fi cu siguranță un titlu de glorie cu care ALDE va defila în alegerile de la anul, locale și parlamentare. Dar în politică gesturile mărinimoase sunt rarisime, iar sacrificiul personal, doar aparența după care se ascund alte mișcări. Așa cum se configurează la ora actuală, cel puțin, președintele Iohannis pleacă în mod evident cu prima șansă în alegeri. ALDE știe că putea suferi o înfrângere usturătoare la prezidențiale. S-ar fi alăturat eșecului răsunător de la europarlamentare și mormântul i-ar fi fost gata. Călin Popescu Tăriceanu e un politician cu experiență și nu și-ar fi permis un asemenea risc. Prin urmare, alegerile pentru președinte nu mai sunt o miză pentru ALDE. Încearcă să scoată castanele din foc cu… mâna întinsă care spune o poveste a lui Mircea Diaconu. Miza adevărată o reprezintă alegerile locale și, mai ales, cele parlamentare. Acolo are nevoie Călin Popescu Tăriceanu de un rezultat onorabil, care să îl păstreze în peisajul politic.

În paralel, Pro România sapă cu gesturi mici, dar tenace, la temelia parlamentară a PSD. Mai ia un parlamentar de colo, mai vorbește prin filialele județene. Victor Ponta lucrează intens la statutul de partid de talie mică, dar de importanță mare, capabil să facă, țină și desfacă guvernări și opoziții.

Și în tot acest tablou, PSD obține victorii mici și luptă om la om. Ramona Mănescu nu demisionează, ca toți miniștrii ALDE, și rămâne ca independent în guvern, fiindcă știe că va fi dată afară din partid. Pe de altă parte, secretarul general, Mihai Fifor, promite că PSD va lupta fără menajamente și false pudori pentru menținerea guvernării, așa cum conducerea partidului a votat în unanimitate: „Așa cum alții au negociat să ia de la noi, așa și noi negociem fără probleme. E vorba de parlamentari din toate formațiunile politice”.

Incertitudini

Dincolo de toate, rămân câteva întrebări. În primul rând, cum va completa premierul guvernul și cum va reacționa până la capăt președintele Iohannis. Constituția spune că în cazul schimbării componenței politice a guvernului, e nevoie de un nou vot de învestitură în parlament. Or, ne aflăm exact în acest caz, dar premierul Viorica Dăncilă evită să spună când va merge în parlament și este mai degrabă evazivă cu privire la acest subiect. Sunt voci care spun că, dată fiind pierderea majorității în legislativ, PSD va încerca pe toate căile să forțeze și să amâne momentul. Soarta și forma guvernului sunt, așadar, incerte. În al doilea rând, se va descurca Viorica Dăncilă cu cele două ipostaze nu tocmai confortabile: candidat al PSD la prezidențiale și prim-ministru al unui guvern cu reale dificultăți de a-și mai onora vreo promisiune electorală cu ajutorul parlamentului? În al treilea rând, cum va exploata opoziția momentul? Mai să credem că Ludovic Orban a băgat PSD-ul în toți sperieții cu amenințarea cruntei iminențe a moțiunii de cenzură: „Deci vom depune moțiunea de cenzură când vom avea peste 233 de semnături, ca o garanție a unei majorități clare în susținerea moțiunii de cenzură. Este necesară această măsură de precauție, pentru că opoziția are la dispoziția sa o singură moțiune de cenzură pe sesiune parlamentară, un singur glonț pe țeavă, și trebuie ca această unică moțiune de cenzură pe sesiune parlamentară să fie folosită atunci când există cea mai mare șansă pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată”.

Până la prezidențiale, mai sunt trei luni, iar lunga vară fierbinte nu e decât începutul unei toamne la sfârșitul căreia e greu de spus cine va culege cu adevărat roadele.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele