Marile afaceri, acționarii și societatea

102
9 minute de lectură

La ce sunt bune companiile

Concurența, nu corporatismul, este răspunsul la problemele capitalismului

NEW YORK, NY - FEBRUARY 14: A woman exits the Court Square subway station as Citibank building stands in the background, which was previously scheduled to house new Amazon employees, in the Long Island City neighborhood , February 14, 2019 in the Queens borough of New York City. Amazon said on Thursday that they are cancelling plans to build a corporate headquarters in Long Island City, Queens after coming under harsh opposition from some local lawmakers and residents. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)

PESTE TOT în Occident, capitalismul nu funcționează atât de bine pe cât ar trebui. Locurile de muncă sunt suficiente, dar creșterea este greoaie, inegalitatea este prea mare, iar mediul înconjurător suferă. Am putea spera că guvernele vor adopta reforme pentru a rezolva această situație, dar politica din multe locuri este blocată sau instabilă. Cine, atunci, va veni în ajutor? Tot mai mulți oameni cred că răspunsul este de a face apel la marile companii pentru a contribui la rezolvarea problemelor economice și sociale. Chiar și patronii cu faimă de mare duritate din America sunt de acord. Săptămâna aceasta, peste 180 dintr ei, inclusiv șefii de la Walmart și JPMorgan Chase, au răsturnat trei decenii de ortodoxie, angajându-se că firmele lor nu mai au scopul de a-și servi doar proprietarii, cu clienții, personalul, furnizorii și comunitățile, de asemenea.

Motivațiile acestor CEO sunt parțial de ordin tactic. Ei speră să prevină atacurile la adresa marilor companii venite din stânga Partidului Democrat. Tranziția face însă parte și dintr-o revoluție a atitudinilor față de mediul de afaceri, care se produce pe ambele maluri ale Atlanticului. Personalul mai tânăr vrea să lucreze la firme care iau o poziție în privința problemelor morale și politice de azi. Politicienii de nuanțe diferite vor ca firmele să aducă slujbe și investiții acasă.

Oricât ar fi de bine intenționată, această formă nouă de capitalism colectiv va ajunge să facă mai mult rău decât bine. Ea riscă să înregimenteze o clasă de CEO fără obligația răspunderii, care nu are legitimitate. Iar asta reprezintă o amenințare la adresa prosperității pe termen lung, care este condiția fundamentală pentru succesul capitalismului.

Din momentul în care firmele au primit responsabilitate limitată în Marea Britanie și în Franța, în secolul al XIX-lea, au existat controverse despre ce se poate aștepta, în schimb, societatea. În anii ‘50 și ‘60, America și Europa au experimentat cu capitalismul managerial, în care firme uriașe lucrau împreună cu guvernul și cu sindicatele și le ofereau muncitorilor siguranța locurilor de muncă și avantaje. După stagnarea din anii ‘70 însă, valoarea a fost aceea care a contat pentru acționari, pe măsură ce firmele încercau să maximizeze bogăția proprietarilor lor, și, în teorie, maximizau și eficiența. Sindicatele au intrat într-un con de umbră, iar valoarea pentru acționari a cucerit America, apoi Europa și Japonia, unde câștigă încă teren. Judecând după profituri, a triumfat: în America, ele au crescut de la 5% din PIB în 1989, la 8% în prezent.

Acest cadru este acum atacat. O parte din atac este despre un declin perceput al eticii mediului de afaceri, de la bancherii care cer prime și pachete de salvare ambele în același timp, la vânzarea a miliarde de pastile de substanțe opiacee pentru cei dependenți. Cea mai mare nemulțumire este că valoarea pentru acționari produce rezultate economice proaste. Firmele listate public sunt acuzate de o serie de păcate, de la obsesia pentru câștigurile pe termen scurt, la neglijarea investițiilor, exploatarea personalului, scăderea salariilor și faptul că nu plătesc pentru efectele externe pe care le creează, mai ales pentru poluare.

Nu toate aceste critici sunt corecte. Investițiile din America sunt aliniate la nivelurile istorice legate de PIB și mai mari decât în anii ‘60. Orizontul de timp al bursei americane este la fel de mare ca oricând, judecând după proporția valorii sale derivate din profiturile pe termen lung. Firmele care oferă paradisul mâine, cum sunt Amazon și Netflix, sunt la ordinea zilei. Dar parte din critici au dreptate. Partea pe care o primesc lucrătorii din valoarea pe care o creează firmele a scăzut, într-adevăr. Consumatorii fac adesea o afacere proastă, iar mobilitatea socială s-a prăbușit.

În ciuda acestor lucruri, reacția populară și intelectuală împotriva valorii pentru acționari modifică deja luarea de decizii în mediul corporatist. Patronii îmbrățișează cauzele sociale care sunt populare în rândul clienților și al personalului lor. Firmele cheltuiesc capital din motive cu totul altele decât eficiența: Microsoft finanțează cu 500 de milioane de dolari construcția de locuințe noi la Seattle. Președintele Donald Trump se laudă că pune presiune pe patroni asupra locului unde ar trebui să construiască fabrici. Unii politicieni speră să meargă mai departe. Elizabeth Warren, o rivală democrată în cursa pentru Casa Albă, vrea ca firmele să fie afiliate federal astfel încât, dacă fac abuzuri în privința drepturilor personalului, clienților sau comunităților, să li se poată revoca licențele. Toate acestea prevestesc un sistem în care marile companii definesc și urmăresc scopuri sociale vaste, nu interesul lor propriu, îngust.

Asta sună frumos, dar capitalismul colectiv suferă de două neajunsuri: lipsa de tragere la răspundere și lipsa de dinamism. Să luăm, mai întâi, responsabilitatea. Nu este clar modul în care patronii sau CEO ar trebui să știe ce vrea „societatea” de la companiile lor. Sunt șanse ca politicienii, grupurile de activiști și CEO ei înșiși să decidă – și ca oamenii de rând să nu aibă niciun cuvânt de spus. În ultimii 20 de ani, industria și finanțele au fost dominate de marile companii, astfel încât un număr mic de lideri din mediul de afaceri vor ajunge să aibă o putere enormă de a stabili ținte pentru societate, care vor trece mult dincolo de interesele imediate ale companiei lor.

A doua problemă este dinamismul. Capitalismul colectiv se opune schimbării. Într-un sistem dinamic, firmele trebuie să renunțe cel puțin la unii acționari: unele trebuie să se micșoreze, ca să realoce capital și muncitori din industriile vetuste, spre cele noi. Dacă, să zicem, se vor aborda schimbările climatice, atunci firmele petroliere vor face față unor reduceri uriașe de personal. Fanii giganților corporatiști din epoca managerială din anii ‘60 uită adesea că AT&T i-a jecmănit pe consumatori și că General Motors producea mașini învechite, nesigure. Ambele firme au întruchipat valorile sociale care, chiar și la acea vreme, erau închistate. Au fost ocrotite, parțial, deoarece ele îndeplineau scopuri sociale mai vaste, fie că era vorba de locuri de muncă pe viață, fie de știință la nivel mondial sau de sprijinirea structurii sociale din Detroit.

Modul de a face capitalismul să funcționeze mai bine pentru toți nu este de a limita responsabilitatea și dinamismul, ci de a le dezvolta pe ambele. Pentru asta, este nevoie ca scopul companiilor să fie definit de proprietarii lor, nu de directori sau de activiști. Unii ar putea fi obsedați de țintele pe termen scurt și de rezultatele trimestriale, dar asta se întâmplă de obicei deoarece firmele sunt prost gestionate. Unii ar putea să selecteze obiective caritabile, noroc bun lor. Dar majoritatea proprietarilor și a firmelor va opta pentru maximizarea valorii pe termen lung, deoarece asta înseamnă să faci afaceri bune.

Este nevoie, de asemenea, ca firmele să se adapteze la preferințele în schimbare ale societății. Dacă tot ceea ce vor consumatorii este cafea obținută în comerțul etic, asta este ceea ce va trebui să primească. Un mod bun de a face ca firmele să reacționeze mai bine și cu mai multă responsabilitate ar fi să se lărgească patronatul lor. Proporția gospodăriilor americane cu expunere la bursă (direct sau prin fonduri) este de doar 50%, iar holdingurile au o aplecare puternică față de cei bogați. Sistemul fiscal ar trebui să încurajeze ca mai mulți să dețină proprietatea firmelor. Beneficiarii finali ai fondurilor de pensii și fondurile de investiții ar trebui să poată să voteze la alegerile din companii; această putere nu ar trebui externalizată doar către puținii baroni din industria managementului de active.

Responsabilitatea firmelor funcționează doar dacă există concurență. Asta reduce prețurile, mărește productivitatea și se asigură că firmele nu vor putea menține profituri anormal de mari un timp îndelungat. Mai mult, asta încurajează companiile să anticipeze schimbarea preferințelor clienților, muncitorilor și reglementatorilor – de teamă că un rival va ajunge primul acolo.

Din nefericire, după anii 90, consolidarea a lăsat două treimi din industriile americane mai concentrate. Economia digitală, între timp, pare să tindă spre un monopol. Dacă profiturile ar fi la niveluri istoric normale, iar lucrătorii din sectorul privat ar primi beneficiile, salariile ar fi cu 6% mai mari. Dacă vă aruncați ochii pe lista celor 180 de semnatari americani de săptămâna aceasta, mulți sunt din industrii care sunt oligopoluri, inclusiv cărțile de credit, televiziunea prin cablu, comerțul cu medicamente și companiile aeriene, care îi suprataxează pe consumatori și au reputații atroce în privința serviciilor pentru clienți. Nu este surprinzător faptul că niciuna nu are de gând să coboare de pe poziții.

Desigur, o economie sănătoasă, concurențială, necesită un guvern eficient – pentru a aplica reguli antitrust, pentru a elimina sistemul excesiv de lobby și nepotism de azi, pentru a aborda schimbările climatice. Acest sistem politic uns pe roate nu există azi, dar a le da putere șefilor marilor companii să acționeze ca un substitut expedient nu este răspunsul la asta. Lumea occidentală are nevoie de inovație, de un patronat larg extins și de firme diverse care se adaptează repede la nevoile societății. Acesta este capitalismul realmente luminat.


Acest articol a apărut în The Economist, sub titlul „La ce sunt bune companiile“.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele