Cum și până când

93
6 minute de lectură

Săptămâna trecută a fost martora succesului moțiunii de cenzură și a instalării unui nou guvern.

Evenimentul este important din două puncte de vedere. În primul rând, vorbim despre primul guvern liberal după mai bine de 80 de ani, iar în al doilea rând, este primul guvern monocolor al dreptei de după 1989.

Probabil, trebuie justificată afirmația de primul guvern monocolor de dreapta.

Raportându-ne la perioada de dinainte de 1938, cea mai lungă guvernare liberală a fost cea a lui Ion. C. Brătianu (1876 – 1888), iar cea mai scurtă, guvernul Petre S. Aurelian (noiembrie 1896 – aprilie 1897).

Dacă abordăm problema cronologic, întâi trebuie menționat faptul că unii liberali au fost cooptați între 1991 și 1992 în guvernul Stolojan. Ulterior, PNL a participat la guvernare între 1996 și 2000, în cadrul guvernării CDR, împreună cu PNȚ și PD, două partide mai degrabă de stânga sau de centru-stânga.

Guvernele Tăriceanu, din perioada 2004-2008, au alcătuit o coaliție întâi cu PD, ulterior cu UDMR și independenți.

Guvernarea PDL – UDMR – UNPR din perioada 2009-2012 nu poate fi considerată în totalitate de dreapta.

Guvernul Cioloș a fost un guvern tehnocrat, similar guvernului Stolojan. Prestația sa a contribuit în mare măsură la succesul electoral al PSD din decembrie, probabil și din cauza comportamentului duplicitar al lui Dacian Cioloș și a prezenței în executiv a vicepremierului Vasile Dâncu, membru marcant al PSD.

Referitor la alte partide, ALDE este sau a fost mai mult o anexă a PSD, iar USR încă nu s-a clarificat din punct de vedere ideologic.

Ascensiunea USR începând cu iunie 2016 se datorează faptului că a pozat în partid antisistem, proclamând că vrea fie diferit de cele două mari partide tradiționale, PNL și PSD. Succesul de la europarlamentare l-a propulsat pe locul al treilea în ierarhia partidelor.

Un oarecare declin a început în octombrie, mai ales din cauza lui Dan Barna. Acesta a făcut unele declarații cel puțin neinspirate referitoare la relațiile cu Rusia și China, acestea, pe lângă probleme legate de confidențialitatea salariului și investigațiile Rise Project. Domnul Barna înclină din păcate spre monarhia prezidențială a lui Emmanuel Macron, un mare admirator al lui Vladimir Putin. Dacă ne uităm mai atent, USR seamănă din ce în ce mai mult cu Mișcarea 5 stele din Italia (populiști, radical-centriști). Unii dintre lideri vorbesc despre a treia cale, la fel ca în China și Vietnam sau la fel ca Ion Iliescu.

Guvernul Orban a venit la putere pe un fond de încredere, similar cu cel de care a beneficiat CDR în 1996.

La o primă vedere, principalele probleme cu care se va confrunta sunt un buget nesustenabil, cu mari probleme de fundamentare, justiția împreună cu marile dosare de corupție și o administrație supradimensionată și ineficientă.

Baza socială a partidului este oarecum aceeași ca și până în 1938, dar, în același timp, diferențele între dreapta și stânga s-au estompat.

Diferiți sunt și concurenții politici. Principalul adversar, PSD, este urmașul unui partid totalitar, PCR, ceea ce s-a văzut cel mai pregnant în timpul guvernării Dăncilă, când destui miniștri erau identici activiștilor agramați din perioada comunistă.

Este destul de probabil ca PSD să încerce și el o moțiune de cenzură începând cu luna martie, pe fondul nemulțumirilor populare.

În acest context, depinde cât de bine vor reuși PNL și guvernul Orban să explice măsurile nepopulare.

Guvernul Orban va trebui să facă reforme profunde și radicale și să nu repete erorile guvernului Cioloș, care au contribuit la ascensiunea PSD la alegerile parlamentare din 2016.

Situația este totuși diferită față de acum trei ani, PSD fiind slăbit atât din punctul de vedere al structurii, cât și al imaginii publice.

Curățarea administrației publice de incompetență este bine-venită. Problema este să nu se ajungă la schimbarea lor cu alți incompetenți, de genul celor 15.000 de specialiști ai lui Emil Constantinescu.

Din păcate, mișcarea liberală are păcatul colaborării cu FSN și PSD. Radu Câmpeanu a colaborat cu diverse formațiuni de stânga, Călin Popescu Tăriceanu a colaborat subteran cu PSD, totul culminând cu struțo-cămila USL.

Ludovic Orban are meritul de a fi unul dintre puținii care s-au opus proiectului lui Victor Ponta și Crin Antonescu. Mai mult decât atât, actualul prim-ministru a fost mereu un politician nonconformist, diferit de restul clasei politice, ceea ce i-a adus notorietate. Toate aceste trăsături îl recomandă pentru funcția de prim-ministru în această perioadă foarte dificilă.

Guvernul este pus în fața unei dileme foarte dificile. Dacă aplică măsuri dure, riscă să fie taxat electoral. Dacă nu, abdică de la doctrină și principii.

Cu alte cuvinte, are numai două posibilități: ori intră în istorie, ori se compromite grav.

În cazul unui succes al guvernului, România ar fi singurul stat ex-comunist unde se mențin partidele istorice.

În încheiere, să renunțăm la găunoasa francofonie și să reflectăm la afirmațiile a doi mari politicieni din sfera anglo-saxonă.

„Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul.” (Winston Churchill)

„Perioada cea mai ușoară într-o situație de criză este bătălia ca atare. Cea mai dificilă este perioada în care nu poți lua decizia esențială – să te bați sau să fugi. Iar cea mai periculoasă este perioada de după bătălie, când, cu toate resursele epuizate și cu garda jos, ești cel mai predispus la reacții prostești și judecăți greșite.” (Richard Nixon) ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele