Profilul bancherului central:

Dar Merentes era un bancher central cu rădăcini adânci în politică, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă nu cumva politicienii ar trebui să stea departe de fotoliile de comandă ale băncilor centrale. Modelul american sugerează asta: acolo, bancherii centrali au un puternic profil academic, dar nu sunt străini de marea lume a finanțelor.

Profilul academic

Cum în aceste zile se va declanșa numirea unor noi membri ai boardului Băncii Naționale a României (BNR), board aflat sub presiunea politicienilor fascinați de populism, ne putem întreba care este profilul bancherilor centrali.

Trebuie să fie ei membri ai boardului băncii centrale, membri ai clubului academic, oameni cu solide cunoștințe economice, pregătiți să înțeleagă mecanismele de funcționare a economiilor lumii și a fragilului și complexului sistem financiar? Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, vine din lumea academică, de care, de altfel, a și rămas aproape în tot acest mandat prelungit la cârma băncii centrale. Fostul șef al Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, Ben Bernanke, cel care a gestionat criza financiară declanșată în 2008, prin prăbușirea gigantului financiar Lehman Brothers, vine din mediul universitar. A fost profesor la Princeton University, dar, între timp, a prezidat și consiliul de consultanți economici ai președintelui George W. Bush, pentru ca apoi să intre în boardul Federal Reserve.

Finanțistul

Sau pot fi ei oameni cu experiență în actul de guvernare, foști miniștri, care înțeleg resorturile și echilibrele în economie și au abilitatea de a le dirija? Ministrul slovac al finanțelor, Peter Kazimir, a preluat conducerea băncii centrale a țării sale. În actualul board al BNR, Daniel Dăianu are această experiență, iar Eugen Nicolăescu cunoaște și el subtilitățile guvernării din Palatul Victoria. Nicolăescu a fost ministru al sănătății în cabinetul Tăriceanu. Dacă Daniel Dăianu are și un puternic profil academic, Nicolăescu este un experimentat economist, cu vaste cunoștințe în chestiunile fiscale și de reglementare.

Cel mai puternic profil de bancher central, cu vastă experiență de gestionare a finanțelor, o are prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, un economist valoros, care a documentat și a scris una dintre cele mai interesante lucrări economice publicate în ultimii ani. Simpla ei lectură ar dezmetici multe minți aiurite de populism. Liviu Voinea, și el un economist cu lucrări interesante, s-a retras din poziția de viceguvernator, preferând să reprezinte România la FMI. Probabil, a vrut să evite culoarele bizantine ale politicii românești.

Față în față cu lumea reală

Există însă și un profil de bancher central care vine din mediul privat, extrem de versatil și, istoria recentă a demonstrat-o, eficient, cu o profundă cunoaștere a mecanismelor și o bună înțelegere a psihologiei piețelor financiare. Mario Draghi, cel care conduce încă Banca Centrală Europeană (BCE), a fost președinte al Băncii Italiei, director executiv al Băncii Mondiale, dar și vicepreședinte pentru Europa al băncii de investiții Goldman Sachs. O personalitate complexă, însă tobă de carte, fost elev al lui Stanley Fischer, legendarul bancher central cu profil global. Dar Draghi a predat economia la Universitatea din Florența și a fost profesor invitat la Harvard. O personalitate fascinantă, care a reușit imposibilul în vremuri de criză și a avut curajul să facă „tot ceea ce este necesar” pentru a salva de la colaps statele cu probleme din zona euro.

Noi nu am avut, cu excepția lui Nicolae Dănilă, fost președinte al BCR, în boardul băncii noastre centrale un bancher cu un profil atât de complex, cu o experiență în mediul privat, cu un simț al responsabilității și al independenței curajoase. Dănilă a revenit însă în mediul privat. În spațiul financiar românesc și, poate, chiar internațional, mai avem destule personalități a căror experiență ar fi ideală pentru banca centrală. Economistul român Nicolaie Chideşciuc conduce operațiunile din Londra ale grupului financiar american JP Morgan, Dan Bucșa dirijează tot din City-ul londonez operațiunile de research pentru piețe emergente ale Unicredit. În țară sunt câțiva bancheri centrali, de calibrul lui Sergiu Oprescu, președintele Alpha Bank, dar și liderul informal al asociației bancherilor români, sau al președintelui celei mai mari bănci, BCR, Sergiu Manea. Un bancher sofisticat este și Traian Halalai, care conduce Eximbank, sau Răsvan Radu, președintele executiv al UniCredit Bank. Din păcate, un alt bancher foarte experimentat, care a mai fost pe lista potențialilor guvernatori, Florin Câțu, s-a retras în politică. Putem doar să sperăm că, deocamdată, va avea o abilitate în plus pentru a selecta bancherii centrali ideali. Nu este însă exclusă o schimbare a spațiului de lucru, prin abandonarea politicii și intrarea în boardul băncii centrale, așa cum s-a mai întâmplat în cazul lui Florin Georgescu.

Modelul Carney, un străin la banca centrală

Mai avem și doi bancheri străini cu o excepțională cunoaștere a pieței românești, Steven van Groningen, șeful Raiffeisen Bank, sau Omer Tetik, președintele Băncii Transilvania. Vi se pare imposibil ca un străin să conducă o bancă centrală? Ei bine, britanicii au, acum, un președinte canadian la cârma Băncii Angliei, Mark Carney, deși exista la Londra o infinită ofertă de economiști locali. Ce i-a împins pe britanici să lase banca centrală în mâinile unui străin? Evident, competența, demonstrată în timpul crizei din 2007-2008, experiența sa deci, abilitatea de a dobândi respectul comunității financiare globale, dar și pe cel al oamenilor și, nu în ultimul rând, excepționalul său profil academic și cultural. Revenim deci la încredere, la forța unei semnături pe bancnote. Dar în Marea Britanie, șeful băncii centrale este obligat să-i trimită o scrisoare deschisă, un mesaj de avertizare, ministrului de finanțe, dacă inflația urcă peste 2%. La noi, guvernatorul Isărescu trimitea mesaje verbale, de îngrijorare, pe care guvernanții le ignorau fără mari apăsări. La Londra, îți iei tălpășița din fotoliul de ministru dacă, din cauza politicilor tale, distrugi echilibrele și arunci vina aiurea. Cât despre țara în care s-a născut un bancher central, legendarul Stanley Fischer este emblematic: s-a născut în Rhodesia, a studiat la Londra și Massachusetts Institute of Technology (MIT), o adevărată școală de genii, a predat economia la Chicago, la MIT, și, sporadic, la Oxford. Printre alții, i-a avut ca studenți pe Mario Draghi și pe Ben Bernanke. A lucrat la Fondul Monetar Internațional, a fost vicepreședinte al Băncii Mondiale și guvernator al Băncii Israelului, între două mandate de vicepreședinte al Federal Reserve. O carieră strălucită, în care a contat competența acestui economist cu sensibilități teoretice neo-keynesiene.

Contraexemplul politic și eșecul său

În esență deci, care ar fi profilul ideal al bancherului central, al celui care dirijează politica monetară a unei țări? Opțiunile sunt diverse, dar în marile economii bancherii centrali au niște calități comune: profesionalismul, adâncimea cunoașterii, experiența, seriozitatea și încrederea.

Numirea pe criterii politice este aproape exclusă, deoarece multe cariere ascund compromisuri, ceea ce devine stânjenitor, ineficient și periculos în boardul băncii centrale. Un exemplu lămuritor este Christodoulos Christodoulou, fost guvernator al Băncii Ciprului, țară care a supraviețuit unui colaps al sistemului bancar, care a fost de altfel condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală. Numirea sa la cârma băncii centrale a Ciprului, la începutul anilor 2000, a fost controversată, deoarece a fost rezultatul unor aranjamente politice, el fiind un absolvent de drept cu fragile cunoștințe economice și fără experiență bancară.

Vor fi politicienii noștri, care au renunțat, lejer, la mandatul lui Cristian Popa, un excepțional prim-viceguvernator care a dirijat inteligent politica monetară, suficient de înțelepți în a-l rechema în boardul BNR? Însă trebuie să mai spunem ceva: pentru a fi ales, e ca la examen: trebuie să te prezinți. În principiu, oricine are un dosar consistent, care poate susține numirea, are dreptul să se înscrie pentru audieri. Totuși, așa cum mărturisea un fost bancher central, oricât de valoroși ar fi, oamenii n-au nicio șansă fără sprijin politic. România are însă nevoie de o conducere de o excepțională calitate profesională, academică și umană la banca centrală. În definitiv, boardul BNR nu este doar garantul stabilității financiare, magicianul care poate stăpâni inflația, dacă guvernele nu au politici economice năstrușnice, ci și ultimul bastion în fața crizelor. În ultimă instanță, semnătura de pe banii noștri este garanția încrederii și valorează, ea singură, cât 18 milioane de voturi.