„Cursa” prezidenţială, cu 4 luni înainte de finiş

143
Palatul Cotroceni. Foto: Bogdan Cristel
6 minute de lectură

Metafora „curselor” sportive e des folosită şi-n politică, şi-n atâtea alte domenii şi situaţii. Când se-ntrec mai multe persoane ori grupuri, le vedem angajate într-o „competiţie”, de parcă ar alerga pe-o pistă de atletism, de hipism sau de automobilism. E pasionant să asişti la curse: se dă startul, concurenţii se depăşesc unii pe alţii, se-apropie de „finiş”, de „potou”, trec pe rând „linia de sosire”, apoi urcă pe podiumul de premiere, în aplauzele şi uralele asistenţei, eventual pe fundalul faimoasei melodii We are the champions a formaţiei Queen.

Cele mai multe curse sportive sunt scurte, de „sprint”. Maratoanele, alergări de 42,195 km (distanţa dintre locul respectivei bătălii antice şi Atena), cer rezistenţă, „anduranţă”: recordul mondial e de un pic peste 2 ore, dar durata poate creşte binişor, după putinţele concurenţilor. Există şi Cursa de 24 de ore de la Le Mans, în Franţa, pentru maşini – fireşte – „de curse”. Fie că e vorba despre secunde, minute, ceasuri sau de o zi-ntreagă, atenţia publicului rămâne concentrată. Competiţiile întinse pe-o săptămână sau mai multe poartă alte denumiri: „tururi” (cicliste) sau „turnee” (de tenis ş.a.m.d.), eventual „turnee finale” ale unor „campionate” şi mai îndelungate (în sporturile colective). Oricare le-ar fi profilul, „cursele” sunt rapide şi îndârjite sau – cum se mai spune – „acerbe”.

Totuşi, pe cele politice le asociem cu intervale mai generoase. Candidaţii îşi anunţă „intrarea în cursă” cu luni bune, chiar cu un an sau şi mai mult înainte de datele alegerilor. Va exista şi un „start” oficial, la debutul campaniei electorale, dar performanţa „atletică”, din timpul „cursei”, e insuficientă, căci voturile se-adună altfel decât secundele: trebuie să te cunoască şi să te simpatizeze lumea, să se obişnuiască alegătorii cu ideea că i-ai putea reprezenta sau conduce. Pentru cea mai înaltă demnitate din statele republicane, cea de preşedinte, anunţurile de participare făcute prea din scurt riscă să pară neserioase sau să indice dificultatea formaţiunilor politice propunătoare de a-şi găsi candidaţi potriviţi.

Vom avea alegeri prezidenţiale în România peste 4 luni-4 luni şi jumătate, pe 10 şi pe 24 noiembrie (dacă va fi nevoie şi de turul al doilea). Candidaţii nu mai au – deci – mult timp la dispoziţie, „cursa” ar trebui să fie în toi. Şi totuşi… unul singur şi-a făcut cunoscute din timp intenţiile: preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, susţinut, pentru al doilea mandat, de PNL, care l-a propulsat la Cotroceni în 2014. Totul e aici limpede, iar şansele de realegere – mari.

PSD-ul, aflat la guvernare, şi-a ţinut recent un congres, pe 29 iunie, însă va mai convoca unul pe 3 august pentru anunţ. Liderul micii formaţiuni ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, vrea să reprezinte coaliţia, însă „fratele mai mare” nu-l prea vrea. Situaţiunea e delicată: PSD-ul nu prea-şi permite să nu aibă candidat propriu, dar, în degringoladă după europarlamentarele din 26 mai, e şi-n criză de „prezidenţiabili” plauzibili. Tot mai multe voci profeţesc un tur doi cu candidaţi de dreapta, Iohannis contra „challanger”-ului desemnat de USR-PLUS, fără „alergătorul” PSD sau PSD-ALDE, dacă nu cumva vom asista la o victorie a actualului preşedinte din prima „rundă”. În orice caz, variantele PSD sunt cam ridicole: premierul Viorica Dăncilă, ajunsă şefă fără autoritate la partid, are doi favoriţi: Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe incompetent, dispus să angajeze ţara în împrumuturi iraţionale, cu aspectul său de curtezan veşnic-zâmbitor, cu pronunţie ininteligibilă, şi Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, demnitate căreia nu i-a făcut faţă, veşnic-sumbru, cu o mască facială îngheţată, inaudibil, căci vorbeşte egal, inexpresiv, parcă-n şoaptă. Partidul va face un sondaj pentru a măsura şansele lor şi ale altor amatori caracterizaţi mai ales de tupeu şi de limbajul virulent, pe-alocuri mitocănesc. Alături de ei – Ecaterina Andronescu, ministru cu mai multe mandate la Educaţie, foarte contestată şi, în ultima vreme, cu atitudini oscilante în partid, liderul ALDE şi un posibil „independent”, fără nume! O variantă fiind chiar intrarea în „cursă” a Vioricăi Dăncilă, care ne-a înveselit deja cu stângacele sale tentative de a poza în politiciană „populară”, începătoare într-ale ping-pong-ului şi admiratoare a mării, cu picioarele goale în apă, în rest în ţinută de oraş, din pânzeturi cu imprimeuri florale.

Alianţa 2020, pe locul 3 la europarlamentare, contează pe un electorat activ, cu tendinţă de creştere. Va fi propus un tandem pentru funcţiile de preşedinte şi premier: probabil cei doi lideri USR şi PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, nu se ştie în ce ordine. O vreme, Cioloş, politicianul-„locomotivă” a(l) Alianţei, părea să fie aspirantul solitar la rol. Lucrurile s-au încurcat prin alegerea sa în Parlamentul de la Strasbourg şi mai ales în urma desemnării drept lider al grupului Renew Europe, al treilea ca mărime în Legislativul Uniunii, funcţie nu uşor de abandonat pentru o revenire în politica internă. În ce-l priveşte pe Barna, preferat – logic! – de USR-ul pe care-l conduce, nu prea are profil de „prezidenţiabil”: recent intrat în politică, drept care nu-l ştie tot poporul, face figură puţintel prea radicală pentru rolul de conciliator al naţiei. Cioloş e cam „moale” pentru şefia statului, pe când Barna pare excesiv de bătăios. De preferat media.

Vor mai fi şi alţii, de coloratură, precum, deja desemnată de PUR-ul lui Dan Voiculescu, rebotezat Partid al Puterii Umaniste, tânăra Ramona Ioana Bruynseels: consilieră a Vioricăi Dăncilă, după o carieră pe lângă militari, bancheri şi politicieni, cu un nume de familie pe care nu-l vor putea pronunţa decât românii care au avut tangenţe cu Ţările de Jos (preluat de la actualul soţ, al doilea, bancher cu carieră euro-africană).

Sunt aşteptaţi şi catindaţii partidelor şi mai mici, minuscule, invizibile. De-asemenea – volintiri pe cont propriu.

Ion Bogdan Lefter
Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic, profesor la Universitatea din Bucureşti, fondator şi conducător al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, fost director al Editurii Litera, fost director în România (Bucharest bureau chief) al postului american de radio Europa Liberă, secţia română.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele