Curtea Supremă: ședințele de judecată de la completurile de cinci judecători au fost amânate

30
2 minute de lectură

Curtea Supremă a decis ca ședințele de judecată din 3 și 10 decembrie, de la completurile de cinci judecători, să fie amânate. Decizia Adunării Generale a judecătorilor de la Curtea Supremă a fost luată după ce Curtea de Apel București a anulat, la solicitarea președintelui PSD, Liviu Dragnea, noile completuri de cinci judecători trase la sorți în urmă cu trei săptămâni.

„Urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională şi a hotărârii Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a suspendat executarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 137 din 8 noiembrie 2018 (…) există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători care nu îşi pot desfăşura activitatea de judecată (…) Au fost exprimate 62 de opinii în sensul că la şedinţele de judecată planificate pentru datele de 3 şi 10 decembrie 2018 completurile de 5 judecători, în compunerea rezultată din tragerea la sorţi ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2018, vor acorda noi termene de judecată”, anunță Înalta Curte de Casație și Justiție într-un comunicat remis presei joi. 

Liderul PSD a contestat la Curtea de Apel decizia de tragere la sorți a componenței completurilor de cinci judecători, făcută de Curtea Supremă după ce Curtea Constituțională a decis că trebuie să se aplice noua lege privind constituirea acestor complete. 

Ce procese trebuia să judece Curtea Supremă pe 3 și 10 decembrie

Pe 3 decembrie dosarul angajărilor fictive, în care este judecat liderul PSD, avea un nou termen la Curtea Supremă. Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și șase luni de închisoare.  

Pe 10 decembrie erau programate alte două procese importante,  în care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, și fosta șefă a Parchetului antimafia, Alina Bica, au depus contestații în anulare. Condamnate în România, Udrea și Bica sunt reținute în acest moment de autoritățile costaricane până la soluționarea cererii de extrădare făcută de statul român.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele