Foto: Agerpres

Dan Barna, președintele USR consideră că deși nu se aștepta ca Biroul Electoral să respingă cererea de înscriere a Alianței USR-Plus, nu este surprins, acțiunea fiind în linie cu politica de confiscare a instituțiilor publice, practicată de PSD în ultimii doi ani. Alianța USR-Plus va contesta sâmbătă decizia la Înalta Curte.

„Decizia Biroului Electoral Central nu face decât să confirme că în zona PSD-ALDE există o frică teribilă față de ceea ce propune alianța USR-Plus. Există o frică teribilă de oamenii noi care intră în politică și care vor să schimbe lucrurile, există o frică teribilă de oameni competenți și cinstiți. Oamenii din USR și din Plus sunt oameni care nu pot fi șantajați, nu pot fi cumpărați cu funcții date în stânga și în dreapta cu care se menține la putere Liviu Dragnea“, a declarat, în exclusivitate pentru Reporter Global, Dan Barna.

În opinia sa, decizia de astăzi este un abuz grotesc care nu face decât să arate „disperarea prin care se încalcă orice logică funcțională“.

„Vom contesta, sâmbătă, la Înalta Curte decizia Biroului Electoral Central de respingere a alianței. În momentul acesta ne concentrăm toată energia pe pregătirea acestei contestații, după care vom vedea decizia Înaltei Curți. În funcție de aceasta vom decide strategia electorală în continuare, alianța va continua să existe, și alianța aceasta va fi pe buletinele de vot într-un fel sau altul și românii vor avea posibilitatea să ne voteze“, a adăugat Dan Barna.

Lidia Moise
Lidia Moise este jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic. A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Lidia Moise este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele