Dați vina pe înșelăciunea rușilor, nu pe America, pentru uciderea tratatului INF

În replica ei, America ar trebui să aibă grijă să nu escaladeze o cursă ruinătoare a armamentelor

Russian military serviceman stands near the Iskander M Missile complex during a briefing on the issue of creation ground-based cruise missile 9M729 at Patriot military exhibition center in Moscow region, Russia, 23 January 2019. Russian defense Ministry invited foreign military attaches and journalists to show in reality a new missile for Iskander M launcher and explained that characteristics of the new missile don't violate USSR-USA Intermediate-range Nuclear Forces treaty, which was one of the base stones of International nuclear stability. USA has announced their intend to terminate the treaty because of Russia's violation. EPA/SERGEI CHIRIKOV

Dezacord nuclear

Ediția tipărită | Lideri – 9 februarie 2019


CÂND A ÎMPLINIT 30 de ani în 2017, tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) era bolnav. Rusia propusese renunțarea la el în 2005. Când a fost respinsă, a testat o rachetă de croazieră ilegală, 9M729. Câțiva ani mai târziu, administrația Obama a denunțat înșelăciunea rușilor. În decembrie 2018, aliații Americii din NATO au susținut cu întârziere America. Așa că atunci când Rusia nu s-a supus termenului-limită de distrugere a rachetei luna aceasta, America s-a retras din tratat, iar Rusia a urmat-o repede. Singurul tratat care interzicea o clasă întreagă de arme nucleare va expira astfel în luna august. Sarcina pentru America și NATO este să facă față sfidării rusești fără să declanșeze o cursă a înarmărilor care ar diviza alianța și ar pune în pericol ce a mai rămas din controlul global al armamentelor.

Conform tratatului, America și Uniunea Sovietică au eliminat toate rachetele cu baza la sol cu raze de acțiune între 500 și 5.500 km, arme care ar putea să ajungă repede la ținte adânc în teritoriul inamic. Intenția era să se elimine rachetele care lovesc atât de repede, încât liderii s-ar putea panica și ar putea trece la o escaladare nucleară pripită.

Tentația este să învinuim America pentru decesul tratatului. Ar fi putut să lucreze mai mult ca să câștige inspecții ale 9M729, poate în contrapondere permițându-i Rusiei să se uite la ceea ce aceasta spune că este un aruncător suspect de rachete de apărare americane din România. Ar fi trebuit să facă mai mult pentru a-i atrage pe aliați – care, la rândul lor, ar fi trebuit să protesteze mai devreme față de comportamentul Rusiei. Totuși, nu trebuie să existe vreo confuzie: Rusia, nu America, a dat foc la tratat. Chiar și o diplomație perseverentă nu ar fi putut să stingă flăcările.

Ce este de făcut de acum? Un punct de plecare realist este să se recunoască faptul că rachetele convenționale (nu nucleare) vor juca un rol central în războaiele viitoare. Din acest motiv, țări precum China, India și Israel au făcut stocuri de rachete cu rază intermediară INF, în timp ce America și Rusia le distrugeau pe ale lor. Din acest motiv Rusia a construit noi rachete în ascuns.

Se spune că Rusia ar fi desfășurat patru batalioane de 9M729 (aproape 100 de rachete), care îi permit să lovească ținte din întreaga Europă repede și precis – inclusiv armele nucleare ale NATO. Astfel de rachete cu baza la sol și rază medie de acțiune au avantaje asupra celor lansate din aer și de pe mare, care erau permise conform tratatului INF. Lansatoarele mobile cu baza la sol sunt mai ieftine decât o navă de război sau decât un avion de luptă, se pot ascunde mai ușor și nu au alte misiuni care să le distragă. Armata americană are dreptate să exploreze dacă ele oferă o cale eficientă de a lovi ținte militare-cheie, inclusiv cele adânc în spatele liniilor inamice.

Dar rachetele de tip INF vin și cu probleme. Raza lor limitată de acțiune înseamnă că ele trebuie poziționate pe teritoriu aliat, nu în America. NATO, spre lauda sa, a susținut cu tărie America până acum, dar ar putea fi mai puțin unificat în privința unor noi arme. Dacă America stabilește un acord bilateral cu un voluntar entuziast, cum este Polonia, acesta ar fi controversat și destabilizator. Locații potrivite sunt și mai rare în Asia, Japonia și Coreea de Sud s-ar teme de represaliile politice din partea Chinei, dacă ar fi să găzduiască arme americane. Rachetele ar putea fi instalate pe Guam, unde pădurile luxuriante oferă un camuflaj eficient. Dar insula este  atât de departe de China, încât America ar trebui să producă un nou tip de rachetă. Congresul s-ar putea să nu fie de acord cu asta; America va cheltui circa 1,7 trilioane de dolari în termeni reali pe arsenalul său nuclear în viitorii 30 de ani.

China probabil că nu va fi de acord cu limitele. Dar concurența ei cu America este pentru rachete convenționale, nu nucleare, așa că riscurile sunt mai mici. Chiar în Europa, America ar trebui să evite să caute să răspundă Rusiei rachetă la rachetă. În schimb, ar trebui să lucreze în strânsă colaborare cu aliații săi ca să evalueze cât de mult pot armele existente să refacă echilibrul militar și impactul oricăror noi rachete. America și Rusia ar trebui să discute cum să limiteze noile desfășurări. Vladimir Putin are motive să se rețină. În ciuda lăudăroșeniei sale cu superarme, bugetul de apărare al Rusiei scade și un influx de noi rachete americane l-ar întinde și mai mult.

Cel mai îngrijorător este faptul că moartea tratatului INF amenință New START, un pact care guvernează armele nucleare „strategice” cu rază lungă de acțiune americane și rusești. Problema este triplă. În primul rând, administrația Trump disprețuiește controlul asupra armamentului. În al doilea, Rusia a otrăvit fântâna de încredere jucându-se cu focul cu tratatul INF. Și în al treilea rând, o acumulare de rachete cu rază intermediară cu picioare lungi ar putea să devalorizeze limitele celor strategice. Dacă se va permite ca New START să expire în 2021, nu va mai exista nicio constrângere privind forțele nucleare ale Americii și Rusiei pentru prima dată în aproape 50 de ani. Este aproape cu siguranță prea târziu să fie salvat tratatul INF. Dar colapsul său nu trebuie să însemne o întoarcere la cursa nebună a înarmărilor din timpul Războiului Rece.


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Moartea unui pact nuclear”

Comentarii