De ce alegerile pentru Parlamentul European vor fi cele mai europene de până acum

Naționaliștii și pro-europenii își turează motoarele

STRASBOURG, FRANCE - MAY 12: An umbrella adorned with the EU flag is carried by a protester during a march against employment laws in the centre of Strasbourg on May 12, 2016 in Strasbourg, France. The United Kingdom will hold a referendum on June 23, 2016 to decide whether or not to remain a member of the European Union (EU), an economic and political partnership involving 28 European countries, which allows members to trade together in a single market and provide free movement across it's borders for cirtizens. (Photo by Christopher Furlong/Getty Images)

Charlemagne

Ediția tipărită | Europa – 27 aprilie 2019


CHIAR ȘI CONFORM standardelor Zappeionului, un palat neoclasic din Atena, folosit odinioară pentru meciuri olimpice de scrimă, a fost un eveniment extraordinar. Peste imaginile cu rachete spațiale și piscuri de munți, o voce spunea, în limba engleză: „O ființă umană este extraordinară, o mașinărie perfectă, care poate să înfăptuiască totul”. Toboșarii băteau în patru tobe uriașe, în timp ce muzica venea în valuri, ca un ecou, printre coloane, iar numele „WEber” („we”, în engleză, înseamnă „noi”, n.tr.) era proiectat pe un ecran, transformându-se în „Puterea lui Weber”. Manfred Weber a sărit pe scenă și și-a lansat programul pentru Europa, care include un FBI european, încheierea negocierilor cu Turcia de aderare la UE și noi eforturi de a găsi un remediu pentru cancer.

Totul a lăsat o impresie destul de penibilă. Weber este Spitzenkandidat sau „principalul candidat” al Partidului Popular European (PPE), grupul european de partide de centru-dreapta, la alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc între 23 și 26 mai. Conform unui sistem introdus la o dată anterioară, în 2014, Spitzenkandidat-ul celui mai mare grup devine președintele Comisiei Europene, executivul UE. PPE are șanse să rămână cel mai mare grup. Dar unor lideri naționali le displace această procedură și vor să o întrerupă. Weber, un bărbat care vorbește liniștit și care nu are experiență executivă, este foarte puțin cunoscut. Un sondaj în Germania sa natală arată că 26% dintre alegători abia dacă au auzit de el.

Introduse în 1979, alegerile pentru Parlamentul European nu au avut niciodată o dimensiune europeană propriu-zisă, servind, în schimb, ca referendumuri, cu o prezență la urme din ce în ce mai slabă, pe probleme naționale interne. Procedura Spitzenkandidat-ului trebuia să schimbe acest lucru, dar puțini au luat-o în serios în 2014. Chiar dacă, de această dată, jurnaliștii par să fie mai familiarizați cu ea, o mare dezbatere televizată este planificată pentru 15 mai, iar Weber vrea să-și facă o campanie în aproape fiecare stat membru UE. Dar nici măcar el nu se așteaptă la o creștere a interesului care să schimbe lucrurile: „Nu suntem la nivelul alegerilor prezidențiale americane sau franceze”, spune el.

BRUSSELS, BELGIUM - NOVEMBER 17:  A plaque lists the words "European Parliament" written in the languages of the 27 member countries outside the European Parliament building on November 17, 2011 in Brussels, Belgium. Eurozone member countries are continuing to struggle with a debt crisis afflicting a widening circle of nations as the rest of the world fears economic repurcussions.  (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Ceva se schimbă totuși – nu grație Spitzenkanditat-ilor, ci evenimentelor. Valul fără precedent de criză și de schimbare pe parcursul mandatului parlamentar 2014-2019 a subliniat interdependența Europeană și, cu asta, rolul politicii pan-europene. Valul de migrație din 2015 a fost o dramă europeană, nu doar una greacă, ungară sau germană. Rețelele de terorism au trecut granițele și au lovit orașe în diferite țări europene. Brexitul, președinția lui Donald Trump și ascensiunea Chinei amenință întreaga Europă. Scenele de mulțime au fost continentale, nu doar naționale: refugiații mărșăluind pe șosele, demonstrațiile pro- și anti-imigrație, protestele gilets jaunes anti-establishment și, cel mai recent, grevele din școli pe probleme legate de mediu.

Asta nu înseamnă că europenii sunt satisfăcuți de UE. Dar încercarea umilitoare a Marii Britanii de a ieși a îndepărtat energiile eurosceptice de la ideea de plecare – sprijinul pentru apartenență a crescut în întreaga Uniune – și le-au canalizat spre schimbarea UE din interior. În linii mai generale, amenințările externe și crizele interne au întărit proeminența UE și profilul ei. Ele au făcut ca noțiunea unei „Europe care protejează” să devină mai atrăgătoare. Și au adus în prim-plan un contingent mic de personaje, dar realmente european. Angela Merkel este cunoscută pe întreg continentul ca protagonistă a crizelor migratorii, Viktor Orban, din Ungaria, este un autointitulat apărător al „Europei creștine”, Emmanuel Macron este văzut ca un bastion antipopulist, iar Matteo Salvini, viceprim-ministrul Italiei și principalul politician de acolo, ca partenerul său de duel. Presa scrisă și audiovizuală se încadrează, în mare parte, în granițele naționale, dar media digitală și rețelele sociale, nu; de pe contul său de Facebook, Salvini i-a încurajat pe gilets jaunes din Franța și i-a îndemnat pe alegătorii francezi să voteze împotriva lui Macron.

Poate surprinzător, această europenizare este cea mai avansată în rândul naționaliștilor și populiștilor. Tacticile anti-establishment, ideile și mesajele se răspândesc online, în mișcări pan-europene ca gilets jaunes, anti-islamicul PEGIDA, identarienii și la summiturile multinaționale ale partidelor. Pe 8 aprilie, Salvini a lansat o nouă alianță electorală de extremă dreapta, cu lideri ai unor partide germane, daneze și finlandeze. Pe 19 aprilie, Adunarea Națională a lui Marine Le Pen li s-a alăturat. Ei vor organiza un miting comun la Milano, în ultimul weekend al campaniei din mai.

Internaționaliștii reacționează

Centrul recuperează încet decalajul. Luna trecută, Macron a lansat un mare plan pentru Europa cu un interviu în Italia și un articol publicat în 22 de limbi – un strigăt de luptă a ceea ce, speră el, va fi un grup nou, puternic, centrist, în viitorul parlament. Annegret Kramp-Karrenbauer, liderul creștin-democraților din Germania, a mers cu Weber în campanie în afara Germaniei. Doamna Merkel va intra în campanie luna viitoare, pentru primul său eveniment electoral din afara Germaniei. E discutabil dacă aceste eforturi ar putea să crească prezența la urne în rândul alegătorilor moderați. Dar nu este imposibil: alegerile unor președinți care se declară pro-europeni în Franța, Austria și Slovacia și ascensiunea partidelor federaliste, ca verzii din Germania și Olanda, demonstrează ceea ce Ivan Krastev, Mark Leonard și Susi Dennison de la European Council on Foreign Relations (ECFR), un think-tank, numesc, într-un nou raport, ca fiind o „contra-mobilizare a alegătorilor pro-europeni”, ca reacție la ascensiunea populismului.

Toate acestea înseamnă că alegătorii acordă un pic mai multă atenție dezbaterilor europene. Un sondaj Eurobarometru din vara trecută arăta că 41% știau destul de vag când vor avea loc alegerile, în urcare față de 34% la momentul similar, înainte de precedentele alegeri. Până în luna septembrie, interesul raportat față de alegeri urcase la 51%, un nivel la care s-a ajuns doar cu o lună înainte de votul din 2014. „Alegătorii nu mai consideră UE ca pe ceva dat de la sine”, spun autorii de la ECFR.

Desigur, politica națională va continua să domine. Dar Krastev, Leonard și Dennison au dreptate când susțin că bătăliile electorale viitoare vor fi un soi de hibrid: „Ancorate național, dar afectate de dezbaterile din alte părți din Europa”. Încet, cu timiditate, deși e posibil să se întâmple doar temporar, politica europeană devine mai europeană.


Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Voturi fără frontiere”

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele