De ce este atât de greu de abordat schimbarea climatică?

O problemă cu dimensiuni fără precedent și greu de rezolvat, cu răspunsuri actuale inegale.

39
CHANGZHOU, CHINA - NOVEMBER 26: Aerial view of buildings engulfed in heavy fog on November 26, 2018 in Changzhou, Jiangsu Province, China. (Photo by Lintao Zhang/Getty Images)

A TRECUT PESTE un sfert de secol de când liderii lumii, adunați la Rio de Janeiro în 1992, și-au angajat țările să evite „interferențele antropo-genice periculoase în sistemul climatic”, semnând convenția ONU pentru schimbările climatice. Necesitatea ca aceste cuvinte să fie reflectate în fapte a devenit tot mai urgentă. Nivelul de bioxid de carbon din atmosferă crește necontenit. Temperaturile medii globale au crescut și ele, la circa 1°C peste cele din epoca pre-industrială. Cercetările științifice care leagă cele două sunt incontestabile. Evenimentele recente, legate de vremea extremă, de a inundațiile din Hanoi la incendiile din California, au fost făcute să fie mai probabile de schimbarea pe care a suferit-o deja clima. Lucrurile nu pot decât să se înrăutățească – probabil că la modul catastrofal.

Într-un sens, lumea este deja echipată pentru sarcina prezentă. După subvenții uriașe, energia eoliană și cea solară au ajuns din urmă reactoarele nucleare și barajele, ca modalități la îndemână de generare a gigawaților de electricitate, fără ardere de combustibili fosili. Așa cum arată raportul Trimestrial de Tehnologie (Technology Quarterly) de săptămâna aceasta, părți ale sistemului energetic care nu sunt ușor de electrificat – unele forme de transport, procese industriale precum producția de oțel și ciment, încălzirea birourilor și locuințelor – ar putea elimina și ele carbonul grație tehnologiilor inovatoare. La rândul lor, decidenții politici au instrumente pentru a introduce schimbarea, inclusiv taxele pe carbon, reglementarea, subvențiile și, dacă vor alege asta, comanda și controlul.

Și totuși, când semnatarii convenției asupra schimbării climatice se vor întâlni din nou la Katowice, în Polonia, pe 2 decembrie, fundalul va fi dat nu doar de temperatura în creștere, ci și de disperarea crescândă. Problema este evidentă; miza este uriașă; soluțiile sunt la îndemână. Atunci de ce sunt inadecvate răspunsurile?

Un motiv sunt interesele speciale. Există un lobby formidabil care avertizează despre pericolele schimbărilor climatice. Dar atunci când contează – ca de pildă, în recenta inițiativă de vot din statul Washington pe tema taxelor pe carbon – antagoniștii lor din industria combustibililor fosili trântesc carnetul de cecuri mai puternic pe partea cealaltă a balanței. Pe dreapta, care a hrănit o cultură care respinge categoric dovezile.

Motivul principal este însă că lumea nu are o istorie de abordare a unei probleme atât de grele, nici instituțiile pentru a face acest lucru. Răul produs de modificările climatice nu este resimțit de oamenii sau de generațiile care au cea mai mare șansă de a acționa împotriva sa. Cei care suferă cel mai mult din cauza asta sunt și vor fi în mod predominant săraci și în țările sărace. Oamenii la care se face apel ca să plătească costurile reducerii acestui rău sunt și vor fi mai ales mult mai înstăriți. Gilets jaunes, furioși din cauza creșterii taxelor la combustibilii din Franța, și familia care va fi obligată ca, peste 20 de ani să plece de pe pământul ei din Mexic din cauza secetei nu știu nimic unii de alții. Protestatarul știe însă că astfel de taxe nu cresc în America sau Rusia.

Cei mai înstăriți sunt mai capabili să se adapteze la schimbările climatice decât cei săraci și au, astfel, motive mai puține pentru a evita schimbarea. Iar a-i face pe cei săraci suficient de bogați pentru a se adapta presupune o creștere economică încă predominant impulsionată de combustibilii fosili. Deși nimeni nu ar trebui să trebuiască să evite această creștere, ea are consecințe.

Ce ar putea să producă un moment de claritate pentru a ieși din acest impas? O posibilitate este însuși impactul schimbărilor climatice. Trăsăturile geofizice ale Pământului sunt deja în curs de a fi rescrise. Marginile uscate ale tropicelor se îndreaptă spre poluri cu o viteză de aproape 50 km pe deceniu. Linia de ariditate care definește vestul american s-a mutat cu circa 230 km spre est după 1980. Marea de gheață din Arctica este o umbră a ceea ce a fost. Nimeni nu știe dacă lumea se va trezi într-o zi și va reduce emisiile la zero. Chiar dacă va face asta, principala problemă – stocul de gaze de seră deja emise – va rămâne. Un program intensiv de absorbție a bioxidului de carbon din aer ar consuma resurse vaste și ani pentru a face o diferență.

Un alt stimulent ar putea fi inovația. Lumea ar avea mult mai puține firme care dezvoltă mașini electrice, dacă nu ar fi Elon Musk și Tesla. Dar în lipsa politicilor care promovează inovația, cum sunt taxele pe carbon sau subvențiile și reglementarea, inventivitatea singură nu este suficientă. Tehnologia care contează este tehnologia folosită. Cetățenii se opun și ei la politicile legate de schimbările climatice.

Mai sunt apoi și formele noi de acțiune internațională. Mai ușor de realizat decât acordurile globale sunt grupurile mici, cu idei similare: eu voi face ciment, tu faci oțel și apoi putem împărți roadele. O astfel de abordare de „club pentru climă” poate să diminueze problema celor care nu contribuie, dar beneficiază. Dacă marile economii vor vrea să fie generoase, numărul țărilor pregătite să reducă emisiile ar putea crește rapid.

În cele din urmă totuși, țările care suferă din cauza schimbării climatice pot recurge la măsuri unilaterale pentru a-și îmbunătăți situația. Comisia Interguvernamentală asupra Schimbării Climatice arată că reflectarea luminii solare înapoi în spațiu, înainte să încălzească suprafața Pământului, poate folosind particule – o formă de „geo-inginerie solară” – are „mari șanse” să limiteze creșterea temperaturilor. Geo-ingineria este la îndemâna unor țări precum Belgia sau Brazilia. Efectele ei nu sunt însă deplin previzibile și nici nu se vor întinde în mod uniform; unele programe ar putea să afecteze anumite locuri. Ea nu este un substitut pentru reducerea emisiilor, iar folosirea ei planificată de o anumită țară ar putea să le sperie pe altele, sporind instabilitatea. Geo-ingineria merită studiată, dar ar putea să lase în urmă o lume și mai periculoasă.

Acest articol a apărut în secțiunea „Lideri” a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Marea inacțiune”.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele