Prima firmă IT românească listată la BVB a crescut de peste 6 ori în mai puțin de 4 ani

În mai puțin de patru ani, utilizând și instrumentele de finanțare din piața de capital, valoarea companiei a crescut de peste 6 ori, la mai mult de 50 milioane lei.

74
3 minute de lectură

Bittnet (BNET), prima companie IT din România care s-a listat pe piața AeRO operată de Bursa de Valori București (BVB), a emis cea de-a treia emisiune de obligatiuni corporative în valoare totală de 4,7 milioane de lei, care a intrat la tranzactionare pe 28 noiembrie 2018 în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacționare administrat de BVB. Destinația principală a fondurilor atrase este finanțarea a două proiecte de investiții.

„Am venit pe bursă în 2015 ca o companie cu preocupări în zona de tehnologie și educație și cu mai multe promisiuni curajoase și planuri de creștere accelerată. Mulțumim tuturor celor care ne-au încredințat capitalul și sprijinul lor, ceea ce ne-a permis să devenim astăzi un grup de 4 companii cu activitate în aceleași domenii de interes: Bittnet, Dendrio, Elian si Equatorial. Obligațiunile BNET23 listate începând cu 28 noiembrie a.c. ne-au permis să finanțăm investițiile Elian și Equatorial și suntem convinși că aceste două companii nou integrate vor avea o contribuție semnificativă pozitivă în realizarea obiectivului pe care l-am stabilit pentru Grup, și anume atingerea de venituri în valoare de 100 milioane lei până în anul 2020”, a spus Mihai Logofatu, CEO al Bittnet.

„Bittnet este una dintre companiile care a utilizat intens mai multe tipuri de facilități de finanțare oferite de piață în scopul dezvoltării accelerate a activității sale. În prima zi de tranzacționare la bursă, pe 15 aprilie 2015, valoarea de piață a Bittnet era de aproape 8 milioane lei iar, în mai puțin de patru ani, utilizând și instrumentele de finanțare din piața de capital, valoarea companiei a crescut de peste 6 ori, la mai mult de 50 milioane lei”, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Din momentul listării și până în prezent, Bittnet a realizat emisiuni de obligațiuni, majorări de capital și a emis drepturi de preferință. „Au trecut deja patru ani de când am identificat și inclus finanțarea prin intermediul pieței de capital ca element important al strategiei noastre de creștere. Listarea celei de-a treia emisiuni de obligatiuni Bittnet pe piața ATS Bonds a BVB este importantă pentru noi deoarece are un impact direct și pozitiv asupra celor 36 investitori în aceste obligațiuni care au posibilitatea de a tranzacționa aceste titluri. Suntem încântați că, din punct de vedere istoric, obligațiunile Bittnet se numără printre cele mai lichide de pe piață și că, datorită lichidității lor și a ratei dobânzii, acestea oferă o investiție reală și atractivă investitorilor la Bursa de Valori București”, a susținut Cristian Logofatu, CFO al Bittnet.

Emisiunea de obligațiuni din acest an a fost realizată prin intermediul Goldring în calitate de consultant autorizat.

„Pentru Goldring, evoluția Bittnet, ca afacere dar și ca emitent listat la BVB, este un motiv de încredere în potențialul firmelor românești și în potențialul de creștere al pieței de capital locale”, a spus Virgil Zahan, CEO al Goldring.

Bittnet (BNET) este o companie antreprenorială românească din sectorul IT, înființată în 2007. Compania oferă clienților săi cursuri IT, servicii de implementare soluții IT (infrastructură de rețea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezenta sau wireless), dar și servicii de suport tehnic, fiind axată pe tehnologii noi și inovare.
Piața AeRO a fost lansată în februarie 2015, iar în aprilie 2015 Bittnet a devenit prima companie IT din România listată la BVB.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele