Urmărim, și în această iarnă, spectacolul vrajbei dintre politicieni, nu fără costuri emoționale. Suntem într-o foarte clară perioadă de tranziție, de la oferta populistă de creștere infinită a salariilor (bugetarilor) și a pensiilor restului lumii, la dezmeticirea noilor guvernanți liberali față în față cu toate aceste costuri.

Dar din perspectiva cifrelor, lucrurile sunt clare: majorarea punctului de pensie cu 40% în ultimele patru luni ale acestui an va consuma în plus aproximativ 1% din PIB, potrivit estimărilor economiștilor de la Erste Bank. În 2021, aceeași măsură va majora cu 1,5-1,7% din PIB factura de cheltuieli a statului. România are un aparat birocratic bizantin, cu milioane de oameni angajați în diversele instituții ale statului, iar factura de salarii a statului consumă cea mai mare parte din banii bugetului. Evident, o restructurare a personalului ar reduce din cheltuieli, am spune la o primă, superficială, vedere. Da, dar ar scădea și încasările fondurilor de asigurări sociale, care se hrănesc masiv și din contribuțiile bugetarilor, care au marele merit că sunt integral livrate bugetelor statului. Nu de puține ori, am auzit expresia: pensiile sunt o bombă cu ceas, în viitor. Adevărat, deoarece nu peste multă vreme vor ajunge la vârsta pensionării cei din generația „decrețeilor”, punnând o presiune mare pe sistemul public de pensii. Soluțiile sunt puține, dar reformele se impun. Chestiunea unei eventuale reforme a pensiilor stârnește emoții și revoltă cam peste tot în lume, așa cum arată și Ovidiu Nahoi în articolul Pensiile: teren periculos pentru lideri. Probabil, această frământare politică actuală, în care alegerile anticipate au devenit o necesitate, se explică tot prin bomba cu ceas care este reforma sistemului de pensii. Liberalii nu vor putea impune nici măcar o discuție privitoare la viitorul sistemului, în condițiile unei permanente hârjoneli în parlament cu opoziția care, trebuie spus, a livrat țării un program populist. PSD nu a guvernat cu un program de reforme sau de dezvoltare a României, cu o perspectivă a viitorului, ci exclusiv prin ridicarea salariilor minime, a veniturilor bugetarilor și cu promisiunea majorării pensiilor. Căci, dincolo de orice majorare de toamnă a pensiilor, nu trebuie să uităm că legea ar fi impus oricum măriri succesive, care să țină cont de inflație și de creșterea salariului mediu brut pe economie. Dar aceste majorări nu s-au mai aplicat, fiind înlocuite cu cele acordate politic, dorind poate ca pensionarii să creadă că fără anumiți politicieni pensiile n-ar fi crescut. Fals. Până la urmă, ideea majorării cu 40% a pensiilor începând cu luna septembrie a acestui an avea și ea, ca gest politic, un scop electoral. Un grup politic simțea că pierde guvernarea, și-a asigurat un val de simpatie pe ultima sută de metri și, apoi, scenariul era clasic: reproșuri intense cu tema: noi am dat, voi nu sunteți în stare să plătiți.

Pentru toată lumea care înțelege economie, este clar că nu poți să crești masiv cheltuiala cu pensiile fără să ai banii asigurați, decât dacă pui mâna pe tiparnița de bani și injectezi inflație. Sau, poate, dacă mărești taxele, contribuțiile sociale. Mai ai o soluție: mărirea vârstei de pensionare. Toate sunt însă măsuri complicate, aproape imposibil de impus peste noapte. Rămân totuși câteva întrebări: cum a trecut această lege a majorării cu 40% a punctului de pensie peste Curtea Constituțională? Cum a fost ignorat un articol esențial al Constituției, exact acela care ne păzește de prăbușirea într-o criză din nesăbuința vreunui politician populist? Așadar, Articolul 138, cel al Bugetului public naţional, stabilește la alineatul 5: Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Oricum ai privi Legea pensiilor, ea presupune o cheltuială. Din ce bani? În 2021, aplicarea ei va avea nevoie de fonduri suplimentare care vor atinge 6-7% din PIB. Chiar, din ce surse de finanțare?

Cu alte cuvinte, pericolul vine peste doi ani, dar nicio reformă a pensiilor nu se poate face cu rapiditate. Desigur, dacă economia va crește susținut, atunci ea va putea suporta mai bine o asemenea cheltuială. Totuși, deficitul fondului de pensii se va adânci, în anii viitori. Pentru toată lumea va trebui să fie clară ideea că soluția pentru viitor va fi investirea banilor, plasarea lor în fonduri private de pensii sau în alte instrumente de plasament. Este o realitate pe care cei din mediul privat, unde, din păcate, de multe ori multe firme nu au virat contribuțiile sociale ale angajaților, s-au acomodat deja. Fără să poată face mare lucru.

Pentru a ne consolida economia, într-adevăr avem nevoie de măsuri liberale. Și de soluții inteligente care să permită atât plata unor pensii decente, cât și a unor salarii care să motiveze rămânerea în țară a tinerilor. Că asta promite ministrul finanțelor, Florin Cîțu, în interviul acordat Reporter Global. Nu avem nevoie de minuni, de miraje, ci de măsuri prudente, eficiente, care să creeze bunăstare.

Cât despre eventualitatea ca noi să ieșim la pensie la 70 de ani, în vreme ce polițistul de sector, care se odihnește în timp ce pocnesc petardele, magistratul, care pleacă în avocatură exact la vârsta când are suficientă experiență în profesie, se pensionează în plină putere de muncă, cu vreo 20-30 de ani mai devreme, e profund inechitabilă și imorală. ■