De ce s-a trezit Crin Antonescu?

82
6 minute de lectură

Pentru că un mandat de europarlamentar îți oferă o indemnizație lunară de aproape 8.000 de euro și o sumă forfetară de 20.000 de euro, tot lunar, la care se adaugă certitudinea unei pensii de 5.000 de euro. Pensia de europarlamentar se adaugă și pensiei de ales al poporului, la București, care, pentru mai multe mandate, ajunge și aceea la peste 2.000 de euro pe lună.

Anunțul lui Crin Antonescu potrivit căruia și-a depus dosarul de candidatură la alegerile din partea liberalilor pentru Parlamentul European stârnește stupoare, pentru că toată lumea îl știa retras din politică, după ce nu a mai fost președinte PNL și s-a retras de unul singur din competiția pentru Palatul Cotroceni în 2014, lăsându-i totul lui Klaus Iohannis fără niciun semn de revoltă sau nemulțumire.

Crin Antonescu se întoarce în politică, dar nu cea mare, de strategii, ci revine în politica de sinecură, în fotoliile liniștite de la Bruxelles și Strasbourg, acolo unde și-a petrecut ultimii ani, acompaniindu-și soția, un europarlamentar liberal cu trei mandate la activ. Antonescu face greșeala să creadă că România este America, unde funcțiile alese din Congresul de la Washington sau de la Casa Albă se transmit de la o generație la alta sau sunt interșanjabile între soți, precum s-a petrecut în ultimii ani cu familia Clinton.

Candidatura lui Crin Antonescu împovărează PNL. Într-o guvernare în care tăvălugul PSD a sufocat din fașă sau a zădărnicit orice inițiativă politică a opoziției în Parlament, liberalii au devenit subiect de presă doar când au iscat zavera cu împărțirea locurilor pe listele pentru Legislativul de la Bruxelles. Moțiunile de cenzură la adresa PSD sau sesizările la CCR împotriva legislației abuzive și arogante a coaliției guvernamentale pot fi considerate gesturi de normalitate. E drept, când ai doar 30% din mandate, nici nu poți să strecori vreo inițiativă legislativă din cauza mașinăriei de vot pe care o gestionează PSD cu complicitatea ALDE, UDMR și a parlamentarilor minorităților. Nu ai cum să aduci nici măcar în dezbatere vreo idee. Este respinsă din scutecele Biroului permanent al celor două camere parlamentare. Or, prezența lui Antonescu, alături de Vasile Blaga și Gheorghe Falcă, din câte se pare chiar și a lui Ludovic Orban, trimite PNL în preistorie. Și dacă mai apare pe liste Siegfried Mureșan, europarlamentarul importat de la partidul înființat de Traian Băsescu, tânărul politician care chiar are stofă, experiență și discurs de Bruxelles din pleiada clientelară a politicii românești reprezentate în forul european, tot degeaba.

Răul pe care îl face Crin Antonescu liberalilor este lipsa de măsurare a timpului. Fostul președinte ad interim pentru o lună al României nu înțelege că electoratul din România s-a schimbat. Într-o mare și critică masă, s-a coagulat ideea de schimbare a clasei politice. Votanții români par să fi înțeles cât de păguboasă a fost absența la urne din anii 2012 și 2016, când a dat posibilitatea ca PSD (fie însoțit de PNL, în USL, fie alături de ALDE) să pună mâna pe tot ce înseamnă structurile statului. Ieșirea în stradă la proteste indică și promisiunea că la viitoarele alegeri este foarte posibil să existe o mai mare mobilizare, iar puterea să se distribuie mai echilibrat între partide.

Semnalul pe care l-ar da PNL punându-i pe liste pe Antonescu, Orban și Blaga ar fi că nu îi oferă acestui electorat emancipat o ofertă pe măsură. Proaspătă și adecvată timpurilor. Ar mai însemna și faptul că PNL nu vede că traseul USR a urcat vertiginos. Cu inițiativa #fărăpenali, care este doar o promisiune, nicidecum un demers care să izbândească până în 2020 (în sensul că e puțin probabil să fie acceptată de două treimi din Parlamentul dominat de PSD și ALDE), USR are șansa să crească la viitoarele alegeri. De asemenea, mai există inițiative politice noi, în afara Parlamentului, create în jurul lui Dacian Cioloș, care mizează pe oboseala trupului secular al PNL, ca alternativă de opoziție la PSD. Dacă mai punem la socoteală și grupările neomarxiste care se aglutinează în jurul lui Demos, atunci oferta electorală face ca partide precum PNL să devină ilizibile, iar politicieni precum Antonescu, Orban și Blaga, depășiți.

Crin Antonescu s-a retras din politică fără să-și spele păcatele creării USL. Este cea mai concretă realizare a acestui politician, care din anii ’90 a avut funcții de ministru (a fost în anii ’90 ministrul Tineretului și al Sportului), permanent deputat sau senator. Pe Antonescu nu-l poți asocia cu o lege, un proiect sau vreun demers politic altul decât fondarea USL, coaliția dintre PSD și liberali născută doar din orgoliul de a i se opune puterii pe care o căpătase Traian Băsescu în ierarhia statului. Nici măcar nu-l poți asocia cu planul pe care l-a susținut de modificare a Constituției, astfel încât România să devină republică parlamentară, președintele, un decor, iar Crin Antonescu, candidatul USL la Palatul Cotroceni în acest aranjament.

Un comentariu în care nu i-ar fi recunoscut meritul de a fi asigurat supraviețuirea PNL după despărțirea de PNL nu ar fi onest. Ca un cerc care se închide, Antonescu realizează unificarea liberalilor cu PDL, gândită ca o contrapondere la PSD în 2014, care să blocheze, în același timp, traseul unor alte partide de dreapta, cum a fost PMP. Mutare strategică, ale cărei roade încă nu s-au văzut. Nu în ultimul rând, ar fi lipsit de obiectivitate un comentariu despre Crin Antonescu din care să lipsească aprecierea pentru discursul său politic, puternic prin verb și doctrină. La Crin Antonescu, liberalismul din discurs a fost mereu credibil, chiar seducător, însă i-a lipsit aplicația practică. Astfel, Crin Antonescu s-a trezit prea târziu ca să mai poată convinge pe cineva că dincolo de cuvinte, în politică, mai există responsabilitate și caracter.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele