De ce traderii de valută sunt liniștiți chiar și când politica occidentală o ia razna

Refugiu sigur

11
3 minute de lectură

Volatilitatea implicită euro-dolar este la cel mai mic nivel din 1999

RĂZBOAIE COMERCIALE; discuții despre demitere; succesul politicienilor populiști și parlamente blocate pe tot continentul european. Este puțin surprinzător că un index al Policy Uncertainty, un think-tank geopolitic, arată că incertitudinea economică globală este la cel mai înalt nivel de când indicatorul a fost creat în 1997. Spre deosebire, volatilitatea implicită euro-dolar se află la cel mai mic nivel de la nașterea monedei unice în 1999 (vezi grafic).

Contractele derivative indică faptul că investitorii cred că perechea de valute, cel mai comercializat activ de pe piețele financiare, cu $400 trilioane anual, se va mișca cu mai puțin de 6% anul viitor. Pe 14 noiembrie, volatilitatea presupusă de costul opțiunilor „call” și „put” (contracte care dau dreptul de a cumpăra sau de a vinde, la un preț pre-convenit, la o dată din viitor) a scăzut sub nivelul zilelor liniștite de dinaintea crizei din 2007.

De ce această deconectare? O explicație este politica monetară de pe ambele maluri ale Atlanticului. Rezerva Federală a început să strângă șurubul în 2013, oprind gradual programul său de relaxare cantitativă și, din 2015, crescând dobânzile. În iulie, cu prima sa reducere de dobândă din 2008, a marcat o întoarcere de 180 de grade a politicii. Președintele său, Jerome Powell, a citat incertitudinea globală ca principal motiv. În septembrie, Banca Centrală Europeană (ECB) a redus, pentru a cincea oară, dobânzile în decursul aceleași perioade, la -0.5%.

Traiectoriile diferite de politică monetară ale celor două bănci centrale au dus în trecut la creșterea dolarului și la scăderea euro. Ca rezultat, un dolar cumpără cu 22% mai mult euro decât în 2014. Acum, totuși, cele două monede nu mai sunt trase în direcții opuse. Piețele prognozează că ECB nu va modifica politica sa în următorii doi ani și că va veni doar o reducere din partea „Fed”.

O a doua explicație este că, indiferent de cât de instabilă a devenit geopolitica, turbulența pălește și devine insignifiantă în comparație cu temerile din timpul crizei datoriilor suverane din Europa, moneda unică se va sparge. Problemele privind datoriile Ciprului, Greciei, Irlandei, Italiei, Portugaliei și Spaniei au însemnat că traderii de valute au inclus acest risc în preț. Un sondaj făcut de Sentix, o firmă de consultanță, care cerea investitorilor să ofere o estimare a probabilității că un membru al zonei euro ar pleca în următoarele 12 luni, exceda 70% în iulie 2012. Potențialul unui colaps ulterior al euro a cauzat volatilitatea implicită să crească. Mai recent, fricile contagiunii Brexit, și posibilitatea ca Franța să aleagă un președinte populist, Marine Le Pen, au avut același efect.

Faptul că nervii s-au calmat poate fi văzut în randamentul obligațiunilor Italiei de 10 ani. În 2011, acesta a crescut la peste 7%; acum e în jur de 1%. Și în ciuda șocurilor electorale și blocajelor, o rupere a zonei euro nu este pe agendă. Sondajul Sentix indică probabilitatea acum la 6%. Însă traderii ar trebui să își țină garda sus. Precum în criza financiară, chiar când piețele par calme, volatilitatea ar putea să revină cu putere. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite sub titlul „Refugiu sigur”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele