De ce valoarea contabilă și-a pierdut sensul

    Problema cu intangibilele

    136
    NEW YORK, NY - MARCH 20: Traders work ahead of the closing bell on the floor of the New York Stock Exchange (NYSE), March 20, 2019 in New York City. The Federal Reserve announced on Wednesday that interest rates will remain unchanged. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)
    6 minute de lectură

    Buttonwood

    Ediția tipărită | Finanțe și economie – 23 martie 2019


    GENERAȚIA BABY BOOM ar putea să își amintească, poate cu nostalgie, cum însemnul cu arcul auriu din afara fiecărui restaurant McDonald’s proclama câți clienți au fost serviți de lanțul alimentar. Pe măsură ce deveneau adulți, numărul acestora creștea constant: 5 miliarde în 1969; 30 de miliarde în 1979; 80 de miliarde în 1990. Jerry Seinfeld, un cronicar sarcastic al trivialului, a fost împins să întrebe: „De ce tot numără McDonald’s?”. Chiar trebuie să știm despre fiecare crenvurști care a fost mâncat? Puneți doar o pancartă pe care să scrie „Afacerile noastre merg foarte bine”.

    Numărătoarea s-a oprit. Pancartele afișează simplu: „Miliarde și miliarde, serviți”. Dacă asta pare neplăcut de vag, așa este uneori știința contabilității. Multe dintre cele mai mari firme din America, inclusiv McDonald’s, raportează o valoare contabilă negativă, o măsură a activelor nete ale firmei. Mult mai multe au o valoare contabilă care este mică, în raport cu valoarea lor de piață: acțiunile lor par scumpe, pe o bază de curs/ valoarea contabilă. O mare parte din asta se datorează complexității evaluării activelor unei firme în epoca digitală. Dar rezultatul este că raportul curs/valoarea contabilă este un ghid prost pentru adevărata valoare a unei acțiuni.

    Specialiștii fac o distincție între prețul unei acțiuni și ce valorează ea cu adevărat. Prețul de piață este o creatură cu sentimente capricioase, mânată de lăcomie și teamă. Prin contrast, valoarea depinde de capabilitățile firmei. Există multe măsuri abreviate pentru asta, dar adevărații investitori în „valoare” pun cea mai mare bază pe raportul preț/valoarea contabilă. Asta este baza pentru includerea în repere (benchmarks) precum indicele de valoare Russell. Nenumărate studii au demonstrat că o strategie câștigătoare este cumpărarea de acțiuni cu un raport scăzut preț/valoare contabilă.

    Dar nu recent. În cea mai mare parte a deceniului trecut, acțiunile companiilor au rămas în urma pieței generale, și mult în urma antitezei lor, valorile de „creștere”. Poate că asta se datorează faptului că, pe măsură ce epoca industrială cedează teren în fața epocii digitale, este dificil de pus o valoare pe activele intangibile care contează din ce în ce mai mult. Lumea tangibilă este mai subțire. Fabricile, mașinile, terenurile și clădirile de birouri contează ca active de capital în contabilitatea unei firme, deoarece ele vor genera profituri mulți ani la rând. Chestiunea de a le da o valoare este una relativ foarte simplă: valoarea este ce a plătit firma. Această valoare este dedusă treptat (depreciată), pentru a reflecta uzura și îmbătrânirea.

    Astfel de active de capital fix, împreună cu activele curente (bani, stocuri de mărfuri nevândute etc.) formează în mod tipic grosul valorii contabile. Problema este ce lasă în afară. În zilele noastre, valoarea unei firme rezidă la fel de mult în reputația, procesele, know-how-ul personalului și în relațiile cu clienții și cu furnizorii ei, ca și în activele tangibile. A pune o valoare contabilă pe aceste intangibile este de o dificultate notorie. Prin natura lor, ele au granițe neclare. Nu orice dolar investit în cercetare și dezvoltare sau cheltuit pe publicitate poate fi subscris unui activ bine definit, cum ar fi un brand sau un brevet. Din acest motiv mai ales, cu mici excepții, astfel de cheltuieli sunt tratate drept costuri curente, cum este chiria sau electricitatea.

    Prețul este din ce în ce mai detașat de valoarea contabilă. Mediana preț/valoare contabilă a acțiunilor S&P 500 este 3,0. Dar multe companii bine-cunoscute, a căror valoare competitivă se bazează pe branduri sau pe brevete, au raporturi mult mai mari sau chiar valori contabile negative (vezi graficul). McDonald’s are o valoare de brand considerabilă, care nu se regăsește în bilanțul contabil. Are, de asemenea, active de proprietate care au fost total depreciate.

    Efectul fuziunilor este să facă lucrurile și mai întunecate. Dacă, să zicem, o firmă plătește 100 de milioane de dolari pentru alta care are 30 de milioane de dolari în active tangibile, cele 70 de milioane de dolari reziduale sunt socotite active intangibile – fie ca valoare de brand, fie ca „goodwill” (supravaloare). Asta distorsionează comparațiile. O firmă care a cumpărat branduri prin fuziune le va avea reflectate în valoarea sa contabilă, în timp ce o firmă care și-a dezvoltat propriile branduri, nu, spune Simon Harris, de la GMO,  o companie de management al fondurilor. Răscumpărarea de acțiuni face ca lucrurile să devină și mai neclare. Pentru orice firmă cu un raport preț/valoare contabilă mai mare decât unu, o răscumpărare va diminua valoarea contabilă proporțional mai mult decât diminuează valoarea acțiunii în circulație. Așa că raportul preț/valoare contabilă crește și mai mult.

    Sunt voci care cer o modificare a regulilor de contabilitate. Dar cu cât mai multă libertate ar avea o companie să transforme costurile zilnice în active de capital, cu atât mai mare va fi posibilitatea ca ea să se „joace” cu câștigurile raportate. Mai bine să se încurajeze dezvăluirea cheltuielilor care se adaugă la valoarea intangibilă. Analiștii vor putea apoi să își formuleze propriile interpretări. Harris consideră că ajustarea valorii contabile pentru a reflecta cheltuielile trecute cu cercetarea și dezvoltarea și cu publicitatea duce la comparații mai folositoare pentru diversele tipuri de titluri de valoare. Nu este o măsură perfectă. Dar nicio singură măsură – fie raportul preț/valoare contabilă sau miliardele de clienți serviți – nu va putea spune vreodată întreaga poveste.


    Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Un coș de intangibile”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele