Deficitele gemene, un risc și o vulnerabilitate

70
6 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

În regiunea central și est europeană România este singura țară a cărei economie rulează cu două deficite simultane: cel bugetar, rezultat din expansiunea cheltuielilor statului, și cel al contului curent, care sintetizează diferența negativă între valuta care intră în țară și cea care iese din ea.

Banca Națională a României a publicat recent datele aferente lunii august 2019 pentru balanța de plăți și datoria externă a României. Acestea descriu o înrăutățire a situației externe a României.

Astfel, soldul contului curent a înregistrat un deficit de 7 miliarde de euro, în creștere cu peste 900 de milioane de euro față de aceeași perioadă a anului anterior. Majorarea deficitului de cont curent a fost cauzată de lărgirea deficitului comercial.  Astfel deficitul comercial a fost mai mare cu 1,7 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului anterior. Conform prognozei de toamnă a Fondului Monetar Internațional, deficitul contului curent este anticipat să crească în 2019 la 5,5%, nivel considerat de atenție. Iar în 2020, conform acelorași prognoze, să ajungă la 5,3%.

În același timp, datoria externă la finalul lunii august 2019 a atins nivelul de 109 miliarde de euro, în creștere cu 9,1 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului anterior. Această creștere a venit din majorarea datoriei publice externe cu 6,3 miliarde de euro și din majorarea datoriei externe pe termen scurt cu 3,1 miliarde de euro. Practic, guvernul a generat mai mult de 2/3 din creșterea datoriei externe.

Practic, guvernul a condus o politică fiscală expansionistă, pro-ciclică, pe bază de creștere a cheltuielilor sociale, și finanțată prin emiterea de datorie. Ca urmare, cum oferta internă nu s-a putut ajusta la cererea de consum suplimentară (provocată de majorarea veniturilor), reglarea cererii cu oferta s-a făcut prin importuri – și de aici majorarea deficitului comercial și creșteri de preț – inflație (România înregistrează cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană).

Pe lângă deficitul de cont curent, România înregistrează și deficit bugetar, anticipațiile Comisiei Europene fiind că acesta se va situa la peste 3% din PIB în 2019 și că va continua să crească și în 2020, pe fondul prevederilor legii pensiilor.

Ceea ce pune România în situația de a avea deficite gemene: deficit de cont curent și deficit bugetar. Mai mult, în timp ce România va înregistra în 2019 probabil un deficit de cont curent peste nivelul de atenție (5% din PIB) și un deficit bugetar peste 3% din PIB, celelalte țări emergente din Uniunea Europeană sunt într-o situație mult mai bună: cele mai multe au excedente de cont curent și bugete publice echilibrate, și chiar excedente.

Efectele: risc mare, leu slab

Sunt aceste deficite gemene un pericol pentru economie, dar mai ales, au vreo relație de dependență? Răspunsul, din păcate este afirmativ în ambele cazuri. Economia Turciei, sub apăsarea celor două deficite gemene a livrat inflație și devalorizarea monedei. Nu este singurul caz. Cât despre persistența celor două deficite, răspunsul tocmai ni l-au dat experții agenției de evaluare financiară Standard&Poor’s, citați de Reuters: deoarece este improbabilă o consolidare fiscală, aceasta va pune presiune asupra deficitelor gemene.

Și astfel apare primul efect negativ al prezenței deficitelor gemene: majorarea primei de risc a României. Acest fapt se vede în ratingul suveran, care, conform celor trei agenții de rating principale, este ultima treaptă recomandată investițiilor (investment grade). În consecință, România se împrumută cel mai scump dintre țările emergente din Uniunea Europeană.

Al doilea efect este intensificarea presiunilor de depreciere a monedei naționale. Deficitul de cont curent înseamnă ieșire de valută din România. Această valută fie este cumpărată de pe piața locală (și conduce la presiune de depreciere), fie este împrumutată de pe piața externă (dar va trebui rambursată).

Nu în ultimul rând observăm vulnerabilitatea economiei la șocuri externe. Cele două deficite (gemene) trebuie finanțate. Acest lucru se observă în cifrele de stoc de datorie externă. În cazul în care piețele externe nu mai finanțează aceste deficite, de exemplu din cauza unui episod de creștere a aversiunii globale la risc (cum s-a întâmplat în anul 2008), consecințele sunt: majorarea costurilor de finanțare și/sau deprecierea leului.

În logica unei crize economia se va sufoca din lipsa de spațiu fiscal. În cazul unor șocuri externe adverse asupra economiei, guvernul nu va avea resurse să îi combată efectele.

Foto: Bogdan Cristel

Cum se corectează aceste dezechilibre

Pentru o țară cu regim de curs de schimb flotant sau cu flotare controlată, corecția se realizează natural, prin deprecierea monedei locale și prin inflație. Iar această ajustare o plătesc cei care au venituri în moneda locală și cei care au economii în moneda locală. Întotdeauna, inflația și deprecierea monedei locale sunt corelate, una o determină pe cealaltă.

În cazul în care dezechilibrul este extern – deficit de cont curent ce trebuie finanțat – , corecția se realizează prin deprecierea monedei, care conduce la îmbunătățirea balanței comerciale și, implicit, a soldului contului curent. Exemple: România, care, ulterior crizei financiare din 2008, a reușit să echilibreze (între 2013 și 2015) soldul contului curent, Polonia, care a ales în timpul crizei financiare din 2008 să lase zlotul polonez să se deprecieze (vs să majoreze ratele de dobândă); Turcia, ulterior crizei valutare din 2018: deprecierea puternică a lirei turcești a condus la ieftinirea (relativă) a produselor turcești și, implicit, la majorarea exporturilor.

Însă deprecierea monedei locale conduce la inflație, având în vedere că produsele importate vor fi mai scumpe.

În cazul în care dezechilibrul este al bugetului, este folosită inflația, care, pe de-o parte, crește veniturile nominale ale guvernului din taxe și impozite (ex.: cota TVA se aplică unui preț mai mare) și care, pe de altă parte, reduce valoarea reală a stocului de datorie publică denominată în moneda locală (și, implicit, ponderea acesteia în PIB). Mai mult, ieftinește forța de muncă locală, ceea ce are și un efect pozitiv asupra contului curent.

Însă o rată a inflației ridicată, pe de o parte, va pune presiune de depreciere a monedei locale, iar pe de altă parte, va conduce la scăderea valorii reale a economiilor în moneda locală. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele