Despre finalurile guvernărilor

29
6 minute de lectură

Există două categorii mari de finaluri de guvernare, de cicluri politice: calme, împăcate, cu mulţumirea de-a fi obţinut rezultate apreciate, bune sau foarte bune; şi agitate, precipitate, cu conştiinţa eşecului şi a dezastrului iminent, căci sprijinul popular a fost deja retras şi urmează prăbuşirea.

Fireşte, sunt posibile şi variantele mixte: retrageri de echipe triumfătoare, dar cu exemple jenante de „tovarăşi de drum” profitori de ultim moment; şi capitulări demne, în ciuda ruperii dezordonate a rândurilor, când ticăloşii şi istericii din jur îşi pierd cumpătul şi-şi dau poalele peste cap, înhăţând ce mai e de înhăţat înaintea scufundării. După cum se produc şi înlocuiri de echipe în situaţii medii, după cicluri politice mai cenuşii, nici prea-prea, nici foarte-foarte, când şi spiritele sunt pe măsură, mai temperate, neatinse de euforia misiunii îndeplinite ori de culpabilitatea resentimentară generată de rateuri.

Ce fel de simptome avem acum, la-nceput de octombrie, în Anul Domnului 2019?

Se depune în Parlament o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Semnatarii nu sunt doar un sfert din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, minimul impus de Constituţia României (Art. 113), ci majoritatea absolută: 237 din 465 de aleşi în generalele din decembrie 2016, 329 de deputaţi şi 136 de senatori, deci cu 4 mai mulţi decât cele 233 de voturi necesare pentru adoptare, recte pentru căderea cabinetului.

Ce face PSD-ul de guvernământ, părăsit de ALDE şi UDMR, care-i asiguraseră dominaţia în Adunarea legislativă?

Mai întâi calculează paşii legali şi încearcă să programeze votul în weekend, în zi de sâmbătă, doar-doar se vor înregistra absenţe din rândurile celor 237, încât moţiunea să nu fie adoptată. Îşi impun voinţa în Birourile Permanente reunite, unde încă mai deţin majoritatea, însă formula cade la votul plenului celor două camere, unde n-o mai au.

Simptome de derută. Liderul PSD al Camerei inferioare, Marcel Ciolacu, spune în faţa microfoanelor presei că partidul său nu mai are majoritatea în Parlament. E contrazis de secretarul general al formaţiunii, Mihai Fifor, care, pe alt culoar al Casei Poporului, declară… invers: nu s-a pierdut majoritatea, votul ar fi fost pierdut din cauza absenţelor de la şedinţa de miercuri 2 octombrie. Jurnaliştii îi comunică lui Ciolacu ce-a zis Fifor după colţ şi consemnează reacţia: „E declaraţia lui!”. Florin Iordache, vicepreşedinte al PSD şi al Camerei, fostul ministru al Justiţiei, cunoscut prin replica repetată „Altă întrebare!”, devenită poreclă, susţine şi el că nu s-ar fi pierdut majoritatea şi adaugă: „Întrebaţi-l pe domnul Ciolacu ce-a vrut să vă spună dumneavoastră. Eu declar ce vă spun eu!”. Colac peste pupăză, se află că 3 pesedişti, în frunte cu fostul vicepreşedinte şi rival, în anumite momente, al şefilor succesivi ai partidului, Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, au greşit la manevrarea cartelelor de vot şi nu şi-au marcat decât prezenţa la şedinţă, nu şi susţinerea formulei dorite de-ai lor…

A doua zi, după ce-şi revine din şoc, PSD-ul trece la „vânătoarea de parlamentari”: mai mulţi membri ai ALDE, care-a aruncat în aer coaliţia la putere, şi Pro România, formaţiunea compusă mai ales din „trădători” plecaţi de la PSD, anunţă public că au fost contactaţi de reprezentanţii guvernării pe ducă pentru a li se propune diverse avantaje în schimbul neparticipării la votarea moţiunii. Probabil că la unii a funcţionat, însă, de vreme ce sunt destui care dezvăluie maşinaţiunea, se deduce că cei în cauză n-au fost dispuşi să de-a-napoi.

Altă grijă-panică a PSD: nu cumva să mai  dezerteze şi alţii dintre ei, cum se tot întâmplă-n ultima vreme, căci biet partidul, cu scorul din decembrie 2016 înjumătăţit, dacă nu mai rău, nu le va putea asigura realegerea atâtor parlamentari dornici să-şi continue carierele politice. Drept care se procedează la „securizarea” propriilor trupe prin 3 strategii de profundă concepţie:

1. Directiva non-votului: pesediştilor le interzice partidul să se-apropie de urne, astfel încât să nu le treacă prin minte să „greşească”.

2. În şedinţă, şefa flutură ameninţarea cum că, dacă se pierde guvernarea, reîncepe prigoana din justiţie, deci… nu dezertaţi, că e jale, mergem toţi la puşcărie!

3. Se promit fonduri contra fidelitate: e anunţată o împărţeală de 1,4 miliarde de lei către judeţe pentru şedinţa de guvern de vineri 11 octombrie, a doua zi după votarea moţiunii, joi 10, deci… după cum se comportă doritorii la vot! Corupţie disperată, pe faţă!

Se zvoneşte că Viorica Dăncilă, şefă şi primă-ministresă, s-ar fi deplasat în persoană la Parlament pentru a se-ntâlni cu unii-alţii şi pentru a „negocia” atitudinea respectivilor faţă de moţiune.

Între timp canalele mediatice care-au făcut aproape 3 ani propagandă pentru coaliţia PSD-ALDE îşi continuă misiunea: susţin partidul de guvernământ şi atacă nu doar formaţiunile care s-au aflat din decembrie 2016-ianuarie 2017 în opoziţie, ci şi pe foştii aliaţi ai PSD, după ce respectivele ziare, website-uri, posturi de radio şi de televiziune păruseră în multe momente mai solidare cu ALDE decât cu ceilalţi. Victimă colaterală: actorul şi candidatul la preşedinţie Mircea Diaconu, răsfăţat până nu demult de aceleaşi instituţii media, dar repudiat acum, fiindcă e susţinut în cursă de alianţa Pro România-ALDE.

De remarcat şi atitudinea reprezentanţilor guvernării în spaţiul public: au fost în toată perioada 2017-2019 agresivi, populişti, naţionalişti, virulent-antidemocraţi, însă acum ating noi acute, îşi critică foştii parteneri-„dezertori”, acuză opoziţia de tot soiul de „trădări de ţară”. Simptome din categoria a doua: guvernare la final, precipitată, oarecum isterizată de perspectiva dezastrului… ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele