(Photo by Mario Tama/Getty Images)

Ratingul atribuit de agențiile de evaluare financiară unei țări, pentru datoria sa suverană, sau unor companii, pare o noțiune abstractă. În fond ce măsoară ratingul? Răsounsul simplue este intensitatea riscului. Ce poate provoca o tăiere a ratingului? Cel puțin două lucruri: mărirea costurilor la care se împrumută statul sau compania penalizată și devalorizarea monedelor fragilizate de exercițiul de penalizare. De ce este imoprtant? Pentru că riscul este până la urmă măsura cu care sunt evaluate investițiile și viitorul unei economii. Ratingul de credit al unei entități este, în esență, o măsură a riscului de credit al acesteia fie că este companie sau stat, a capacității acelei entități de a îndeplini obligațiile asumate (a rambursa un împrumut conform contractului de credit sau prospectului de emisiune al obligațiunii). Simplu spus ratingul se traduce într-o probabilitate de faliment al emitentului pentru un anumit orizont de timp (de regulă, un an).

Ratingul de credit al unei entități este, în esență, o măsură a riscului de credit al acesteia fie că este companie sau stat, a capacității acelei entități de a îndeplini obligațiile asumate (a rambursa un împrumut conform contractului de credit sau prospectului de emisiune al obligațiunii). Simplu spus ratingul se traduce într-o probabilitate de faliment al emitentului pentru un anumit orizont de timp (de regulă, un an).

Ratingul unei țări, denumit și ratingul suveran, reprezintă riscul de credit al unui guvern, și anume riscul ca acel guvern să nu își onoreze obligațiile asumate (eveniment de credit). Situațiile în care un emitent nu își îndeplinește obligațiile sunt definite de International Swaps and Derivative Association și sunt prevăzute de către această instituție în contractele-cadru (master agreement) de tranzacționare a instrumentelor derivate pe risc de credit (cel mai cunoscut asemenea instrument fiind contractul Credit Default Swap – CDS). Tot această instituție constată producerea unui eveniment de credit, această constatare declanșând exercitarea contractelor derivate pe riscul de credit.

Un exemplu recent de neonorare a obligațiilor este Grecia, care, în timpul crizei țărilor periferice ale zonei euro, a redus valoarea nominală a obligațiunilor emise de guvernul grec (haircut) și a majorat scadența acestora.

Ratingul de credit suveran al unei țări este folosit de către investitori și ca un indicator al nivelului de risc al mediului investițional al țării și este utilizat atunci când investitorii doresc să-și plaseze banii în anumite jurisdicții. O componentă importantă a ratingului suveran este riscul politic.

Mai mult, nicio entitate (doar în cazuri excepționale) nu poate primi un rating mai bun decât țara în care își desfășoară activitatea. Exemple de cazuri excepționale sunt: pentru o companie străină care operează în România, compania-mamă (externă) garantează explicit îndeplinirea obligațiilor asumate; o emisiune de obligațiuni în România este garantată prin active sau de către o terță parte externă, terță parte care are un rating superior României. Prin urmare, o înrăutățire a ratingului unui stat conduce la înrăutățirea ratingului pentru toate entitățile din acea țară (și, implicit, majorează costurile de finanțare ale acestora).

Cum ratingul este o măsură a riscului de credit al debitorului, iar riscul și randamentul sunt corelate întotdeauna, cu cât ratingul unui emitent este mai slab, cu atât acel emitent se împrumută mai scump, iar randamentul solicitat de investitori pentru a se expune pe acțiuni ale acelui emitent este mai mare. Mai mult, în ceea ce privește costul de împrumut, pentru fiecare rating poate fi generată o curbă de randament, iar modificarea unui rating se traduce prin mutarea costurilor de finanțare de pe o curbă de randament pe alta.

O agenție de rating, atunci când afirmă ratingul unei entități, prezintă și o perspectivă (outlook) a acestuia. Această perspectivă indică direcția potențială a unui rating pe o durată cuprinsă între șase luni și doi ani. Atunci când agenția de rating stabilește o perspectivă a ratingului, aceasta ia în considerare orice modificare a condițiilor economice și / sau fundamentale ale acelei entități (sau stat).

La nivel global, operează trei mari agenții de rating: Standard and Poor’s, Moody’s și Fitch, cea mai mare cotă de piață înregistrând-o Standard and Poor’s. Un stat, în general, primește ratinguri de la toate cele trei agenții de rating. În caz de divergență între ratingurile primite, abordarea prudentă a investitorilor este de a considera, în decizia de investiții, cel mai mic rating acordat statului respectiv.

Deosebit de importantă este granița dintre calificativul „recomandat investițiilor” (investment grade) și calificativul „nerecomandat investițiilor” (non-investment grade). Ultimul rating recomandat investițiilor este BBB-, rating pe care îl are România în prezent (acordat de toate cele trei agenții de rating).

Intrarea unei țări din rating investment grade în rating non-investment grade generează ieșiri de capital masive din cauza faptului că mulți investitori instituționali, prin gradul de risc asumat conform normelor lor interne, nu pot avea expuneri în țări non-investment grade. Asemenea investitori instituționali sunt companiile de asigurări, fondurile de pensii, anumite fonduri de investiții. De asemenea, în cazul intrării unei țări în non-investment grade, cerințele de capital pentru sistemul bancar al acelei țări vor crește semnificativ (conform prevederilor pachetului CRD IV).

De exemplu, retrogradarea României în non-investment grade, de către Standard and Poor’s pe 27.10.2008, din cauza nesustenabilității politicii fiscale, a fost factorul declanșator al crizei de balanță de plăți (crizei valutare) în România.

Situația actuală

Pe 31 august 2018, S&P a confirmat atât ratingul suveran al României BBB-, cât și perspectiva (stabilă). În raportul întocmit, S&P nota ca factori negativi eficiența instituțională, precum și performanța și flexibilitatea fiscală.  S&P mai nota: „Riscurile la adresa eficienței instituționale sunt în creștere, în condițiile intensificării eforturilor politice de interferență asupra sistemului judiciar. Asemenea interferențe pot afecta echilibrul instituțional, într-o țară cu un mediu înclinat către corupție, și pot ține departe investitorii străini”.

Apoi, pe 1 martie 2019, S&P a confirmat ratingul suveran al României la BBB-, însă a menționat că perspectiva este sub apel de către autoritățile române. Cum perspectiva stabilă din august 2018 nu a fost contestată de către autoritățile române, cel mai probabil perspectiva propusă în raport de către S&P este negativă. Ca factori negativi, S&P menționa deficitele gemene (fiscal și de cont curent) în creștere, care pot face economia României vulnerabilă, în condițiile încetinirii creșterii economice.

Apelul autorităților române urma să fie soluționat în următoarele două săptămâni.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele