Despre surprinzătoarea apariţie a programului „Panorama” în bugetul României

116
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
6 minute de lectură

3 februarie 2019. Zi de duminică, dar în Parlamentul României se munceşte frenetic la proiectul bugetului de stat pentru anul din care s-au scurs deja o lună şi trei zile. Liderul PSD şi al coaliţiei majoritare, Liviu Dragnea, face anunţul pe care l-am numit în articolul de săptămâna trecută „batjocura” Vitaminei D: va cere să se taie bugetele serviciilor de informaţii, iar banii astfel „economisiţi” să fie alocaţi pentru distribuirea de vitamine copiilor şi „pentru diabet”. Înduioşătoare grijă faţă de sănătatea populaţiei!

Subiectul se complică rapid. Apar imediat reacţii alarmate ale opoziţiei şi ale unor comentatori care semnalează pericolul ca respectivele instituţii cu importante roluri în sistemul de securitate naţională să nu-şi poată îndeplini misiunile. Perioada e complicată, anul e dublu electoral, semestrul e euro-prezidenţial, iar în zilele de 31 mai, 1 şi 2 iunie va veni pe mealeagurile noastre şi Papa Francisc. Toate au nevoie de vigilenţa serviciilor, de măsuri de supraveghere şi de prevenţie a oricăror probleme, deci şi de finanţările obligatorii.

E acuzată adversitatea coaliţiei PSD-ALDE-UDMR faţă de instituţiile de stat pe care nu le poate controla în interes politic propriu. Au fost obţinute mici „succese”, dar, pe ansamblu, sistemul de securitate naţională-armată-„apărare a legii”-„intelligence” şi cel de justiţie rezistă, respectându-şi condiţia. Drept care Dragnea & comp. au inventat ficţiunea „statului paralel” compus din instituţiile care nu li se supun orbeşte. Şi-acum le penalizează prin reduceri de alocări bugetare. Scandalos! Inadmisibil!

Se fac şi primele aluzii sau chiar supoziţii privitoare la alte posibile motivaţii ale ideii lui Dragnea: ar fi în avantajul forţelor externe care urmăresc destabilizarea democraţiilor occidentale…

E identificată prompt şi o dificultate procedurală: dacă guvernul ar reduce alocările pentru serviciile de informaţii, aşa cum a solicitat respectuos Dragnea, ar trebui cerut din nou, conform legii, avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care şi l-a dat deja, în decembrie, pentru sumele nediminuate. „Transpiră” imediat către presă „soluţia” găsită, de fapt o şmecherie ocolitoare: guvernul să lase lucrurile aşa, fără tăierile care ar presupune reîntoarcerea la CSAT, urmând ca diminuarea finanţărilor în cauză să fie operată prin amendamente, înaintea adoptării bugetului, situaţie în care Parlamentul, ca instituţie legiuitoare şi suprem-reprezentativă, nu e obligat să mai ceară aviz.

Nemulţumirile faţă de proiectul de buget sporesc în fiecare zi, răzgândirile şi cedările dau tot mai mult senzaţia de haos în gestionarea treburilor ţării. După o săptămână, luni 11 februarie, Parlamentul se reuneşte pentru o nouă sesiune şi încep dezbaterile asupra proiectului de buget în comisii. Scandaluri, băşcălii. Tăvălugul arogant al majorităţii se rostogoleşte grăbit, însoţit de limbajul mitocănesc caracteristic, deja „tradiţional”, nemairămânând timp şi nici măcar un strop de bunăvoinţă pentru discuţii serioase cu opoziţia, pentru negocieri efective, pentru argumente. Şi… Însuşi Dragnea depune amendamentele pentru diminuarea de alocări pentru serviciile de informaţii, şi anume în beneficiul clamat al sănătăţii populaţiei!

Marţi 12 februarie, într-un comunicat de presă, preşedintele Klaus Iohannis califică drept „cinic” modul în care Dragnea a pus în balanţă securitatea naţională şi sănătatea şi continuă: „Numai un politician meschin şi inconştient ar putea sa inoculeze ideea că sănătatea românilor nu poate fi asigurată din cauza bugetelor prea mari ale serviciilor de securitate, a căror misiune legală fundamentală este tocmai asigurarea securităţii naţionale, protejarea vieţii oamenilor şi a intereselor ţării”.

Foarte interesant, intervine printr-un alt comunicat şi fostul preşedinte PSD şi premier Victor Ponta, astăzi lider al partidului Pro România şi adversar al lui Dragnea, care atrage atenţia asupra unei discrete alocări de fonduri, prin proiectul de buget, către o firmă medicală… americano-israeliană! Despre ce-ar fi vorba? Amendamentele propuse de Dragnea vizează transferul de bani de la servicii către Ministerul Sănătăţii pentru programul de distribuire a Vitaminei D, pentru un program „Panorama” de teste prenatale şi pentru altul de testare a „markerilor tumorali”, de depistare a cancerului, precum şi către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru prevenirea diabetului juvenil. Minunată grijă faţă de copii, faţă de mame, faţă de oameni! Însă… Ponta semnalează faptul că testarea prenatală o fac mai multe firme, sub denumiri diferite, programul „Panorama” aparţinând „unei firme americano-israeliene pe numele său NATERA”, ceea ce ar înseamna că în bugetul de stat a fost introdusă o obligaţie de achiziţie de la respectiva companie!

Dezvăluirea n-are cum să nu fie pusă în legătură cu combinaţia de culise care l-a dus pe Dragnea, în ianuarie 2017, în preajma preşedintelui ales al Statelor Unite, în preziua instalării la Casa Albă, pentru ridicolele fotografii pe care liderul PSD crezuse că le va putea folosi acasă drept dovezi ale marii sale apropieri de Donald Trump; şi cu manevra memorandumului secret discutat în guvern, fără ştirea preşedintelui Iohannis, de evaluare a posibilei mutări a ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim; şi cu vizitele neanunţate ale premierului Viorica Dăncilă tot la Ierusalim, în legătură cu care s-a speculat că ar fi urmărit o apropiere de cercul lui Trump prin intermediul premierului Benjamin Netanyahu.

După care Ponta mai şi adaugă, intervievat de postul de televiziune Digi 24 pe tema reducerilor de alocări bugetare pentru serviciile de informaţii: „Că e vândut ruşilor sau din prostie, Dragnea s-a luptat azi cu serviciile, lovind şi ajutând ca Rusia să intervină în alegerile din Moldova, Ucraina şi România şi ajutând România să se facă de râs”…

Început de sesiune parlamentară la Bucureşti!

Ion Bogdan Lefter
Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic, profesor la Universitatea din Bucureşti, fondator şi conducător al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, fost director al Editurii Litera, fost director în România (Bucharest bureau chief) al postului american de radio Europa Liberă, secţia română.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele