Replica maritimă a Crimeei este Marea Azov. Dacă vă uitaţi pe hartă, chiar aşa şi pare. Cam de aceeaşi formă şi cam de aceeaşi suprafaţă. Unii comentatori spun că şi soarta Mării Azov e pe cale de a urma soarta Crimeei: aceea de a fi anexată de Rusia. Tot ce e posibil, cu toate implicaţiile greu de anticipat acum. Sau cu aproape toate, pentru că limitele de reacţie occidentale la afacerile orientale s-au văzut deja cu Crimeea, în 2014.

Dar să nu subestimăm totuşi semnele date de incidentul naval din Strâmtoarea Kerci. Rusia şi Ucraina erau altădată ca două plăci tectonice îngemănate. În context, “altădată” înseamnă acum câteva secole bune. Dar de prin secolul XIX, ca multe alte regiuni europene, şi Ucraina a cunoscut efervescenţa căutării identitare. Pentru scurtă vreme, până la instalarea definitivă a bolşevicilor la Petrograd şi Moscova, Ucraina a fost şi o ţară independentă.

Apoi însă ea a sucombat în strânsoarea ursului bolşevic, de care vremelnic Basarabia a scăpat. Sub pretextul epurării de elementele naziste, sovieticii au presat puternic pe naţionalismul ucrainean, comprimându-l la maxim.

Acum însă, după căderea comunismului, naţionalismul ucrainean se decomprimă. Odată cu el, şi plăcile tectonice ruso-ucrainene încep să se separe. La mijloc, pe falie, e o mare, o peninsulă, un Donbas şi un Luhansk. Poate şi alte zone, mai mari sau mai mici. Nu se ştie pe ce placă vor rămâne ele, cum se vor distribui până la urmă. Certă e doar desprinderea tectonică, de adâncime. Şi asta îi roade pe ruşi mai tare decât orice.