Din nou, România este pe ultimul loc în Europa

80
6 minute de lectură

Una dintre știrile care au trecut aproape neobservate, în această săptămână, este cea referitoare la datele statistice europene privind obiectivele ce trebuie atinse în cadrul strategiei Europa 2020. Sună pretențios. De fapt, lucrurile sunt mai simple. Uniunea Europeană și-a propus, prin strategia Europa 2020, ca procentajul din numărul populației cu vârsta între 30 și 34 de ani care să fie absolvenți de studii superioare sau de învățământ terțiar, așa cum îl numesc europenii, să fie de 40%.

România și-a asumat să atingă, în anul 2020, nivelul de 26,7%. Adică, aproape 27% din românii cu vârsta între 30 și 40 de ani ar trebui să fie absolvenți de studii superioare, o țintă de care s-a apropiat în urmă cu trei ani. Atunci, România se afla la 25,6%, departe de media europeană, de 39%, dar aproape de obiectivul asumat. De altfel, învățământul românesc universitar a cunoscut un adevărat boom în anii de după Revoluție, atunci când facultățile private au apărut precum ciupercile după ploaie.

Un al doilea moment de creștere a fost în anii 2010, atunci când învățământul universitar particular a reușit să fie reglementat și măcar parțial să se profesionalizeze. Facultățile private au avut un rol important în creșterea numărului de absolvenți de învățământ superior. Calitatea absolvenților este o altă discuție. Strategia Europa 2020 are o țintă cantitativă, altfel importantă.

Recent, Eurostat a publicat datele referitoare la anul 2018. Ele sunt dezamăgitoare pentru România. Anul trecut, România a înregistrat un procentaj de numai 24,5% de cetățeni cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani care au absolvit cursuri universitare. Este un dezastru nu doar pentru că procentajul a scăzut în comparație cu anii anteriori, ci și pentru că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la o distanță apreciabilă de statele din fruntea clasamentului. Lituania, Cipru, Irlanda, Luxemburg și Suedia, țările aflate pe primele locuri în Uniunea Europeană, au un procentaj de peste 50%.

România stă la fel de modest și la capitolul părăsirea timpurie a școlii, la care se află pe ultimele trei locuri în Europa, alături de Spania (17,9%) și Malta (17,5%). România înregistrează un nivel de 16,4%. Croația, Slovenia, Lituania și Grecia au cele mai mici rate de abandon școlar din Uniunea Europeană, respectiv între 3,3% și 4,7%. După cum se poate observa, cifrele sunt mult mai mici decât cele ale României.

Numărul absolvenților de învățământ superior este un indicator luat în calcul atât în ceea ce privește sistemul de educație, cât și în evaluarea nivelului de trai. De aceea, ultimul loc în Uniunea Europeană, la acest capitol, este îngrijorător. Din păcate, România este și la acest capitol diferită de multe dintre statele europene și departe de Uniunea Europeană care, de altfel, a crescut ținta de atins, în anul 2020, de la 40% la 40,7%. Pare puțin, dar ajustarea țintei ne arată că Europa poate face mai mult.

Despre rata abandonului școlar din România, toate documentele oficiale vorbesc deja ca despre un fenomen. Marea problemă este că de la an la an acești indicatori se degradează, în loc să existe un progres.

În acest context, lansarea unui nou program guvernamental privind construirea de grădinițe sportive își propune să rezolve o problemă pornind de la baza sistemului de educație. Bineînțeles că „programul grădinițelor sportive” ridică multe semne de întrebare. Este greu de spus cum se definește o grădiniță cu program sportiv, mai exact câte ore de sport și ce sporturi se vor face în cadrul grădinițelor. Programul a fost lansat, ca de obicei, fără niciun studiu de impact. Nu știm dacă este cu adevărat nevoie de 1.000 de grădinițe sportive, dacă există o cerere reală pentru acestea sau dacă, în anumite zone, programul sportiv nu va rămâne decât un simplu afiș golit de conținut. Programul are, de asemenea, o componentă destul de controversată de parteneriat public-privat și un buget mult prea generos, de 500 de milioane de euro, care, mai mult ca sigur, nu se va putea cheltui prea curând.

Parteneriatul public-privat a dat naștere deja unor controverse și unor suspiciuni. S-a spus că este un program gândit cu dedicație pentru omul de afaceri Ion Țiriac. Cu siguranță, este un program care a venit și la ideea lui Țiriac, acesta atrăgând atenția de cel puțin 20 de ani că sportul românesc este în pericol de extincție și că poate fi revitalizat doar prin inițierea unui program de încurajare a sportului de masă. Nu este deloc clar dacă grădinițele sportive pot fi considerate un bun start pentru o bază sportivă de masă și mai ales dacă programul este gândit și în continuare, în sensul dezvoltării unor centre de pregătire sau a unor licee cu program sportiv.

Modelul parteneriatului public-privat este discutabil. Se merge pe sistemul ca fiecare investitor care construiește sau modernizează o grădiniță să primească de la stat până la 500.000 de euro. O astfel de variantă poate aduce multe probleme atât investitorului privat, cât și statului. În sensul că mediul privat va trebui să suporte rigorile specifice ale controlului banilor publici. De cealaltă parte, statul se va afla ca de obicei sub presiunea suspiciunilor de alocări preferențiale. Din acest punct de vedere, mult mai clar ar fi fost dacă se apela la varianta în care fie se alocau bani de la buget, fie se gândea o schemă de susținere fiscală pentru investitorii privați.

Programul sportiv va aduce nemulțumiri și din partea celor care susțin dezvoltarea științelor. De ce să aloci 500 de milioane de euro pentru grădinițe sportive și să nu oferi de la buget 500 de milioane de euro pentru studierea matematicii sau a tehnologiilor noi? Un răspuns greu de dat. Dacă programul pentru sport este făcut pentru a oferi business unor clienți de partid, va sfârși prin a fi un fiasco. Dacă va oferi o bază de masă pentru sportul românesc, va merita alocările, cu toate contestările de azi.

Constantin Rudnițchi
Constantin Rudnițchi are o experiență de 28 de ani în presa scrisă, audio și TV ca jurnalist, moderator și realizator de emisiuni. A fost redactor-șef adjunct la revista „Capital”, redactor-șef al revistei economice „Bilanț” și al revistei „Economistul”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele