O alianță făcută țăndări

Conflictul politic deschis în alianța la guvernare, PSD-ALDE, a dat naștere unei idei cu șanse mici de reușită: un nou program de guvernare. Asta, lăsând la o parte personajul politic care a avansat ideea, Călin Popescu Tăriceanu, și contextul în care a apărut, o adevărată obsesie a lui Tăriceanu de a candida la președinția României și de a forța PSD să îi ofere sprijinul politic.

Chiar și un personaj politic lipsit de credibilitate, precum Tăriceanu (vezi rezultatul în alegerile europarlamentare obținut de partidul condus de dl Tăriceanu), poate avea, la un moment dat, o idee valabilă.

Deci, cum ar arăta un nou program de guvernare? Mai întâi de toate, este greu de crezut că va putea schimba cineva, în următorul an și jumătate, adică, până la alegerile de anul viitor, prevederile legii pensiilor. Guvernul va trebui să pună bani deoparte, cu orice risc, pentru pensiile din anii 2019-2020. Dar pensiile rămân o problemă de viitor. Este greu de crezut că, date fiind creșterile de costuri, pensiile vor putea să atingă nivelul stabilit prin actuala lege. Mai ales că noua lege a pensiilor a fost realizată după criterii electorale și nu ține cont de capacitatea economiei de a produce banii necesari sistemului de pensii.

Viitorul pensiilor depinde de viitorul economiei

Care va fi soluția? Este greu de anticipat. S-ar putea încerca o amânare a creșterii pensiilor sau o înghețare a lor. Totul depinde de felul în care va arăta economia europeană și cea autohtonă peste doi ani.

Dacă Uniunea Europeană va fi afectată de o recesiune, mai adâncă sau mai ușoară, sau dacă va continua să aibă o creștere economică de nivel redus. În funcție de aceste evoluții (care vor influența economia reală) care se vor reflecta și în economia românească, se va putea decide un calendar de creștere a pensiilor. În orice caz, orice viitor guvern va purta cu sine o grea moștenire care va consta în dilema: să creștem sau nu pensiile. Din acest punct de vedere, pensiile vor fi un „cartof fierbinte” în mâna oricărui premier.

La fel se întâmplă și cu salariile bugetare. Mai înțelege cineva dacă se respectă legea salarizării unitare? Și dacă există această iluzie, cum se poate ca, peste noapte, angajații Ministerului Finanțelor să primească un spor de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă? Vor urma și alte pretenții financiare, din partea altor angajați ai statului, care vor vrea și ei un spor la salariu?

Lăsăm la o parte că legea de salarizare unitară abia reglase, după multe negocieri și multe controverse cu sindicatele, nivelul sporurilor. Este foarte posibil ca sporurile acordate angajaților de la Ministerul Finanțelor să reaprindă acest subiect și pentru ceilalți angajați bugetari. Ceea ce va „dinamita” legea de salarizare unitară.

Interes mimat pentru reducerea cheltuielilor

Deocamdată, există la nivel declarativ un interes mai mare decât la începutul perioadei de guvernare pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. De exemplu, diferența dintre Franța și Germania. Astfel, un studiu recent al Comisiei Europene arată că Germania a cheltuit 44% din PIB, în timp ce Franța ajunge la 52%.

Problema este că în România măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare sunt mai degrabă cosmetizări. De exemplu, o restructurare a guvernului este absolut obligatorie (sunt prea multe ministere, prea mulți secretari de stat), dar nu aceasta este soluția pentru a atinge zonele cu adevărat consumatoare de fonduri mari. Adică, guvernul nu își propune o restructurare a aparatului administrativ, un lucru dificil de făcut, dar mult mai eficient pentru echilibrarea cheltuielilor publice, ci doar o „cosmetizare” ușoară a guvernului, care în materie de economii bugetare nu aduce foarte mulți bani.

De altfel, nivelul cheltuielilor publice este o preocupare la nivel european. Un studiu recent al Comisiei Europene, care analizează asemănările și diferențele dintre cele mai mari economii europene, arată că Germania a cheltuit 44% din PIB, în timp ce Franța ajunge la 56%.

Mai mult echilibru, mai multă responsabilitate

Un nou program de guvernare ar trebui să aducă mai mult echilibru. Să nu taie abrupt cheltuieli, să oprească nesfârșitele creșteri de salarii bugetare și nici să nu adauge taxe sau impozite. Deocamdată, actualul guvern are o serie de inițiative care arată o dorință de a găsi noi venituri bugetare. Este vorba despre impozitarea pensiilor speciale, introducerea unei noi accize pentru alimentele cu un conținut ridicat de zahăr sau creșterea anticipată a accizei la țigarete.

Actualul program de guvernare ar trebui să fie aruncat la coșul de gunoi. Este deja depășit și caduc. O demonstrează ratările din economia națională. Deficitul bugetar dus la limita maximă admisă de normele europene, ponderea veniturilor bugetului sub media europeană, alocările pentru investiții publice mult prea mici în raport cu nevoile reale de modernizare a infrastructurii, iar cheltuielile publice sunt de-a dreptul necontrolate.

Economia este în continuare dependentă de consum, care încetinește. Odată cu el, încetinește și economia. Este tot mai limpede că doi ani de guvernare PSD-ALDE au fost irosiți, din punctul de vedere al investițiilor publice și din cel al spațiului fiscal.

Un buget încordat, centrat pe salarii și pensii

Bugetul este atât de încordat, încât resursele rămase la dispoziție după efectuarea cheltuielilor rigide, cu asistența socială și cu salariile bugetare, sunt reduse. În doi ani, au fost consumate, fără rezultate notabile, resursele fiscale, astfel că România este total nepregătită și fără mijloace de apărare fiscale și bugetare, în cazul instalării unei recesiuni.

Creșterea salariului minim pe economie, scăderile de TVA promise rămân doar niște relicve, ce trebuie uitate, ale programului de guvernare.

În schimb, sunt alocate în buget sume care prevăd rambursarea taxei de primă înmatriculare, pentru programul Rabla sau pentru Rabla pentru electrocasnice. Sunt programe cu utilitate în zona protecției mediului, dar care își păstrează și o miză electorală.

„Aventurile economice”, precum Fondul suveran de investiții sau Fondul de investiții locale, s-au blocat din lipsă de fonduri. Doar ministrul agriculturii, Petre Daea, se încăpățânează, precum în bancul acela cu soldatul japonez care a mai rămas în tranșee câțiva ani de la terminarea războiului, să meargă mai departe cu un „mutant” economic numit Casa de comerț Unirea. Este cel mai probabil că și acest proiect va avea aceeași soartă ca a pretențioaselor fonduri de investiții suverane și se va stinge încet și natural din lipsă de fonduri bugetare.

Un eșec previzibil

Codul economic este uitat, Ordonanța 114 se dorește abrogată de către opoziția politică, spitalele sunt doar pe hârtie, despre grădinițe nici măcar nu se mai vorbește, modernizarea școlilor are viteză de melc, iar guvernanța corporatistă a companiilor de stat nici măcar nu se mai mimează, pentru că a dispărut cu totul.

Încet-încet, din programul de guvernare se vede tot mai clar ce a mai rămas: miza electorală. Rămân doar creșterile de pensii și salarii bugetare, mult prea generoase, oferite din rațiuni pur electorale și care vor pune în dificultate bugetele pentru viitorii ani. Adevărul este că un astfel de program de guvernare putea să îl facă și un elev de clasă primară. Aplica un principiu simplu: dau bani, că nu dau de la mine, și multe promisiuni, că și așa nu le face nimeni.