Dobânzi mai mici la creditele mari

19
1 minut de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Ratele dobânzilor practicate de instituțiile de credit în relația cu clienții nebancari au urmat mișcări în ambele sensuri în luna august, arată ultimul Raport lunar al BNR, publicat de BNR la sfârșitul lunii octombrie.

Astfel, rata medie a dobânzii la creditele noi ale societăţilor nefinanciare s-a redus pentru a treia lună consecutiv, ceva mai temperat totuși (-0,17 puncte procentuale față de luna iulie, până la 5,58%), pe seama diminuării ratei dobânzii aferente împrumuturilor de valoare mare (peste echivalentul a 1 milion de euro).

În schimb, pe segmentul gospodăriilor populației, aceasta și-a stopat declinul, urcând marginal la 8,09%, în condiţiile ajustării crescătoare a ratei dobânzii la creditele noi pentru consum în raport cu nivelul redus din luna anterioară, atribuibil parțial volumelor ridicate ale creditelor pe termen scurt garantate acordate agricultorilor.

Randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a diminuat în cazul societăților nefinanciare (la 2,22%, -0,09 puncte procentuale), dar a stagnat în cel al populației (la 1,90%).

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele