Dodon visează o „Europă unită de la Lisabona la Vladivostok”

17
2 minute de lectură
Igor Dodon
Sursă: Facebook

Președintele Igor Dodon a cerut, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU, și-a prezentat viziunea unei „Europe unite de la Lisabona la Vladivostok”, în care Moldova reintegrată cu regiunea transnistreană ar avea „un rol deosebit” și ar beneficia de un „consens” geopolitic între marile puteri.

Liderul de la Chișinău a cerut țărilor lumii „recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate” al Republicii Moldova, informează Radio Europa Liberă, citată de MEDIAFAX.

Vorbind pentru prima dată de la tribuna ONU, Dodon a avertizat că tentativele de a pune la îndoială statutul de neutralitate aprofundează „dramatic” disensiunile geopolitice interne din țara sa și „compromit orice șansă” de rezolvare a diferendului transnistrean. „De la această tribună, de mai multe ori au răsunat apeluri de retragere a militarilor și munițiilor străine de pe teritoriul R. Moldova”, a spus Dodon înainte de a saluta „ultimele inițiative ale Federației Ruse de reluare a procesului de distrugere a munițiilor străine stocate în regiunea transnistreană”.

Fără să ceară explicit retragerea militarilor ruși, cum a făcut fostul premier Pavel Filip de la aceeaşi tribună anul trecut, Dodon a spus că inițiativa rusă de distrugere a munițiilor „poate deveni crucială în atingerea unui consens geopolitic pentru soluționarea politică a diferendului transnistrean și sporirea securității regionale”. Un asemenea consens s-ar fi manifestat deja, potrivit lui Dodon, când Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană au sprijinit în luna iunie crearea noii coaliții de guvernare PSRM-ACUM, compusă din partide „diametral opuse”, dar care ar reprezenta „marea majoritate a populației țării” și care ar trebui să rămână împreună.

Dodon și-a mai exprimat sprijinul pentru formatul de negocieri 5+2, căruia Chișinăul ar urma să-i propună o soluție politică pentru problema transnistreană după ce aceasta va fi agreată între politicienii și instituțiile moldovene.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele