
Președintele american, Donald Trump, a declarat, în discursul susținut marți la New York, că Iranul reprezintă “cea mai mare amenințare la adresa statelor care vor pacea” și că nicio națiune nu ar trebui să “subvenționeze setea de sânge” a acestuia, relatează CNN.
“Recordul regimului iranian privind morții și distrugerea este bine cunoscut de către noi toți. Acest regim irosește bunăstarea și viitorul propiei națiuni într-o misiune fanatică de a obține arme nucleare și condițiile necesare pentru a le livra”, a declarat Donald Trump.
“Nicio națiune nu ar trebui să subvenționeze setea de sânge a Iranului”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Acesta a menționat în mod specific atacurile care au vizat rafinării din Arabia Saudită, afirmând că Statele Unite au impus sancțiuni ca răspuns la acestea.
“Cât timp acest comportament al Iranului va continua, sancțiunile nu vor fi ridicate”, a avertizat președintele american.