Donald Trump îl consideră „foarte stupid“ pe ambasadorul britanic

55
1 minut de lectură

Preşedintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept „foarte stupid“ pe ambasadorul Marii Britanii la Washington, Kim Darroch, pe care Guvernul Theresa May îl susţine în pofida polemicilor apărute după ce a numit „ineptă“ Administraţia SUA, relatează Mediafax.

„Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântaţi, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în ţara sa, cu premierul Theresa May despre eşecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul“, a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.

Guvernul Theresa May a semnalat că îl susţine în continuare pe ambasadorul britanic de la Washington, deşi acesta a numită „ineptă“ Administraţia Donald Trump, lucru care a atras furia liderului de la Casa Albă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele