Preşedintele american Donald Trump a acuzat din nou China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un “joc major de manipulare monetară” pentru a concura cu Statele Unite, adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru, informează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Mediafax.
Trump a afirmat într-un mesaj postat pe Twitter că dacă SUA nu vor acţiona, americanii vor continua “să fie tonţi care stau şi se uită politicos în timp ce alte ţări continuă să-şi joace propriile jocurile – aşa cum au făcut de atâţia ani”.
Departamentul Trezoreriei a anunţat în luna mai că nicio ţară nu îndeplineşte criteriile privind manipularea monetară, însă a inclus China şi alte opt ţări pe o listă de supraveghere.
În luna iunie, preşedintele SUA l-a acuzat pe Mario Draghi, guvernatorul Băncii Centrale Europene (BCE), de manipularea monedei euro, din cauza planului de prelungire a programului de relaxare cantitativă.
O valoare mai scăzută a dolarului ar stimula exporturile americane, însă ar putea determina investitorii străini, ce ajută la finanţarea datoriei federale, să renunţe la investiţiile în SUA din cauza riscului deprecierii monedei americane care le-ar scădea profiturile.
Mesajul lui Trump nu pare să fi avut vreun impact asupra pieţelor valutare, însă situaţia s-ar putea schimba dacă Secretarul Trezoreriei din SUA, Steven Mnuchin, ar începe să ameninţe că va lua măsuri de reducere artificială a valorii dolarului.