Contestarea ordinii mondiale liberale de către diferiți actori internaționali părea o rutină, cu atât mai mult cu cât toate aceste entități au o caracteristică comună, antioccidentalismul și mai ales antiamericanismul propriilor acțiuni strategice. Mai întâi am avut 11 septembrie 2001 și atacul extremiștilor fundamentaliști islamici atât împotriva Americii, cât și împotriva sistemului occidental de valori. Acești barbari ai Orientului Mijlociu considerau egalitatea de drepturi a femeii cu bărbatul, interes politic constant al Occidentului civilizat în ultimii ani, drept o ofensă adusă islamului. A urmat apoi Rusia, artizanul conflictelor înghețate din zona Mării Negre, dar și autoarea a două războaie de agresiune, împotriva Georgiei în 2008 și Ucrainei în 2014. Dincolo de efectele vătămătoare ale acestei abrupte folosiri a forței împotriva celor două candidate pentru aderarea la NATO, cele două războaie au fost în egală măsură un mesaj către Vest și mai ales către SUA. Rusia îndrăznea să conteste ordinea mondială liberală inclusiv prin folosirea forței militare. Aceeași folosire a forței militare o găsim după câțiva ani și la China. Fără a contesta deschis ordinea mondială liberală, prin construcția de insule artificiale în Marea Chinei de Sud și prin militarizarea lor, prin modernizarea masivă și rapidă a propriului arsenal militar, și Beijingul își anunță lipsa de satisfacție față de regulile de conduită internațională deja agreate. Toate aceste inițiative, toate aceste demersuri internaționale au un punct comun. Ele aparțin unor entități statale, dar și non-statale neoccidentale și au ca principal destinatar SUA. În felul acesta, acțiunile fundamentaliștilor islamici, ale Rusiei sau ale Chinei au și un vădit caracter antiamerican. Până în această vară.
Ei bine, este posibil ca în ultimele săptămâni să fi asistat la o modificare majoră a acestei paradigme. Pentru prima dată în ultima sută de ani, un secol de la afirmarea SUA ca putere europeană prin rolul important jucat în Primul Război Mondial, vedem un președinte american adversar al ordinii mondiale pe care însăși America a construit-o și apărat-o. Din principalul garant al ordinii internaționale liberale, este posibil ca președintele american să fi devenit și el un contestatar al ei. Daca președintele Donald Trump a fost sincer în cele câteva declarații bombă din ultimele săptămâni și vorbele sale devin practică politică, vom asista la o accelerare a procesului de degradare a ordinii internaționale liberale, evoluțiile devenind ireversibile.
Să-i propui președintelui Franței să iasă din UE de dragul unor avantaje economice bilaterale înseamnă șubrezirea gravă a Uniunii, împingând-o fie spre destrămare, fie spre reorganizare pe un model hanseatic. Franța este țară fondatoare și componentă a motorului franco-german. Fără Franța, UE nu ar mai fi UE. Și toate astea în condițiile în care SUA a sprijinit, a încurajat, a apărat peste 50 de ani importantul proiect european și occidental. Căci fără UE, nici NATO nu va mai rezista. Ar însemna însăși moartea ideii de Occident.
Tot un demers antioccidental este și atacul fără precedent la adresa doamnei cancelar Merkel. O Germanie șubredă, instabilă intern, nu este în beneficiul Americii. O Germanie șubredă va însemna o UE șubredă, iar o UE care nu mai este capabilă să-și apere valorile și interesele va deveni o pradă ușoară a Rusiei, deschis declarată adversară a SUA. Să o critici pe doamna cancelar Merkel în timp ce lauzi un dictator stalinist precum președintele Coreii de Nord, catalogându-l drept un „mare lider”, înseamnă să negi tocmai acele valori în baza cărora SUA s-a dezvoltat și afirmat drept o mare națiune.
Nu în ultimul rând, să consideri că NATO este la fel de „rău” ca NAFTA înseamnă să arunci la lada de gunoi a istoriei ideea de „aliat”, un alt pilon central al ideii de Occident. Atât NATO, cât și UE sunt construite în baza ideii de solidaritate, de „toți pentru unul și unul pentru toți”. Așa au fost câștigate cele două mari războaie ale Vestului, al doilea Mondial și mai ales Războiul Rece. Solidaritatea intraoccidentală i-a înfrânt pe cei doi mari dușmani ai săi, nazismul și comunismul.
Declarațiile șocante ale lui Donald Trump, în măsura în care ele vor fi asumate oficial și transpuse în acțiune politică, ne vor arunca pe toți, aliați și parteneri ai SUA, într-o nouă epocă. Dar până atunci mai păstrăm ușoare speranțe că Dracul nu este chiar atât de negru. În primul rând, pentru că tot de la Washington vin vești ceva mai liniștitoare. Secretarul de stat Mike Pompeo și principalii săi colaboratori, în special Wess Mitchell, insistă că asistăm doar la resetarea actualei ordini liberale, fenomen denumit de ei „strategic renovation”. Pe de altă parte, optimiștii analizei occidentale spun sau mai degrabă speră că toate aceste declarații sunt doar o tactică de poziționare în vederea unor viitoare negocieri. Oricum ne-am poziționa față de toate aceste declarații, pentru noi, românii, un lucru este clar. Lumea politicii mondiale se schimbă, și de data asta nu în bine. Dacă la începutul anilor ’90 istoria ne-a fost favorabilă, ne-a zâmbit, de data asta am senzația că se uită cam chiorâș la noi. Cum spunea și altă dată cronicarul, este din nou „cumpănă mare pământului nostru și nouă”.