Home Opinii Dumnezeu să binecuvânteze Amazon!

Dumnezeu să binecuvânteze Amazon!

0
Dumnezeu să binecuvânteze Amazon!
Foto: Getty Images / Guliver
5 minute de lectură

Începând de luna viitoare, Amazon va majora salariile orare minime de la 13 dolari la 15 dolari pe oră. De creșterea salariilor vor beneficia aproximativ 250.000 de angajați din Statele Unite ale Americii, plus cei aproximativ 100.000 de angajați sezonieri. Mai mult, reprezentanții Amazon îndeamnă și companiile din industrii complementare să procedeze în același fel, adică să crească salariul minim, și își propun chiar să extindă această mișcare la nivel federal. Așadar, suntem în fața unei schimbări pe care compania dorește să o impună la nivel național. Interesant. De multe ori, companiile multinaționale au fost criticate pentru că impun politicile publice ale statelor, chiar că ele conduc statele, că încalcă normele de mediu sau că exploatează sălbatic forța de muncă. Iată că acum lucrurile se schimbă. Una dintre cele mai mari companii din America și din lume face un pas important și nu doar că dă un exemplu de creștere a salariului minim, ci dorește să impună schimbarea și la nivelul economiei americane. În acest sens, Amazon își îndeamnă și concurenții să procedeze la fel, adică să ridice salariul minim.

Sunt doi iepuri pe care Amazon îi împușcă dintr-un foc. Pe de o parte, urmează un sezon aglomerat, cu Sărbătorile de iarnă, în care compania va avea nevoie să angajeze noi colaboratori. Prin mișcarea anunțată, de creștere a salariului, Amazon și-a asigurat masa de angajați necesară. Într-un context în care, să nu uităm, economia americană se confruntă și ea cu o lipsă a forței de muncă și are o rată a șomajului extrem de scăzută.

Pe de altă parte, Amazon îi dă o mână de ajutor lui Donald Trump. Ce își poate dori mai mult președintele american decât să crească veniturile proletariatului, ale muncitorului american? Iată că se întâmplă. Chiar dacă o creștere de salariu este „livrată” de companii și nu administrație. Oricum, Trump își va „agăța” la butonieră și această realizare. Dar, atenție, după ce Trump, la începutul anului, a făcut și el un cadou fiscal companiilor și americanilor, prin reducerea unor taxe și impozite.

Spectaculos este că salariul minim nu a mai fost modificat în America de zece ani, adică de la declanșarea crizei. Administrațiile americane nu au simțit nevoia să crească salariul minim nici măcar în ultimii doi ani, perioadă în care economia a ajuns la rezultate cu adevărat extraordinare. În sensul că a avut o excelentă rată de creștere, a ajuns la un nivel scăzut al șomajului, iar indicii bursieri au înregistrat maxime istorice. Ce deosebire între America și România. Aici, salariul minim a cunoscut, în ultimii doi ani, creșteri repetate și agresive, creșteri care continuă și anul viitor.

Trăim vremuri ciudate. Când China pledează pentru libertate economică și când America ridică ziduri în economia mondială. Când capitaliștii americani se gândesc la proletari.

Recent, președintele american Donald Trump a salutat încheierea unui nou acord comercial între SUA, Canada și Mexic, noul NAFTA. Aprecierile făcute de Trump cu ocazia noului acord sunt într-o perfectă limbă de lemn. Atunci când spune că este „cel mai important din istoria Statelor Unite”, Trump nu dă niciun indiciu tehnic. Sunt prea puține informații, în acest moment, legate de termenii concreți în care se va derula noua înțelegere, dar un lucru este sigur: noul acord poate fi perfect pentru America, dar nu și pentru ceilalți doi parteneri, Canada și Mexic. Pentru a fi perfect pentru toată lumea ar fi trebuit ca taxele vamale să scadă gradual în blocul comercial nord-american, așa cum specifica vechiul acord NAFTA.
Dar taxe vor exista, iar principalele efecte ale viitoarei înțelegeri detectate, deocamdată, sunt legate de producătorii auto care vor fi încurajați să fabrice în America și de fermierii americani din industria laptelui care vor avea acces extins pe piața canadiană.
Problema este că Trump a găsit un mod de lucru care pare că funcționează. Adică deschide agresiv negocierile comerciale și, pe parcursul discuțiilor, experții americani propun soluții ceva mai „soft”, cu taxe mai mici decât cele avansate inițial.

Este o tehnică destul de simplă de negociere, pe care președintele american o știe din business, numai că, în esență, rezultatul este că America impune taxe vamale în relația cu partenerii comerciali. Probabil că și pe europeni îi paște aceeași tehnică de negociere.
Numai că în tot acest timp zidurile comerciale se construiesc, iar experții încep să prognozeze că economia mondială își va încetini creșterea din cauza noilor reguli comerciale. De altfel, războiul comercial este nominalizat în toate rapoartele de specialitate internaționale ca un risc important pentru evoluțiile economice pe plan mondial.
Amazon cheamă toate marile companii americane să crească salariul minim. Ba chiar dorește să promoveze această schimbare la nivel federal. Este bine că marii capitaliști joacă acum și rolul sindicatelor. Asta mai lipsea din Babilonul economiei moderne. Dumnezeu să binecuvânteze Amazon! Dumnezeu să binecuvânteze America! Și pe noi odată cu ei!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here