E o eroare să susții ca statul să fie reformat, el trebuie să devină mai mic

110
5 minute de lectură

Politicienii nu sunt creatorii sistemului, ci, mai degrabă, creația sa. Baza sistemului sunt funcționarii, ce încearcă să fie de neînlocuit.

De aceea, se întâmplă adesea ca voința poporului, manifestată prin aleși, să fie deturnată de birocrați. Bunăoară, parlamentarii dau o lege, și au dreptul legitim s-o facă, dar se vede că actul normativ, apărut în Monitorul Oficial, nu se aplică. De ce? Pentru că se așteaptă instrucțiunile de la specialiștii ministerului de resort. Și, în multe cazuri, aceștia din urmă interpretează legea cum consideră ei, făcând din ea un act nelegitim.

Așadar, atunci când apar norme care schimbă intenția Parlamentului și o lege se aplică potrivit precizărilor amploiaților, se infirmă voința populară care stă la baza democrației. Și, după cum știți, spre deosebire de noi, care avem legi și supralegi, există state cu sisteme cutumiare.

Acolo nu se interpretează nimic, fiindcă se știe cum să se facă de zeci și sute de ani. Cutumele sunt reguli foarte apropiate de natural, ceea ce evită hazardul moral și selecția adversă. Vă închipuiți însă văzând aceste sisteme libere, la cât de discreționar e condusă România?

Sistemul ajunge să nu fie constituit din oameni, ci din instituții, reguli, formale și informale. Stabilite de birocrați! Acest lucru îmi amintește de Napoleon, care a afirmat, exasperat, că dacă vrei să rezolvi o anumită chestiune pui un om, dacă nu, numești o comisie.

Dar mai important este că se scandează că avem nevoie de instituții puternice, care să se lupte cu corupția. Iar problema e că există un mare sac cu bani, ce, teoretic, aparține tuturor, dar care, de facto, e administrat de birocrați. Și mai avem un pool de investiții publice selectate discreționar de funcționari, dat fiind că statul, planificatorul central, nu are la dispoziție niciun mijloc de a afla a priori care sunt cele mai urgente nevoi ale consumatorilor, acest lucru neputându-l face decât piața, și doar a posteriori, care îi răsplătește cu profit pe antreprenorii de succes și îi penalizează cu faliment pe cei neinspirați.

Ce e de făcut? Potrivit artizanului terapiei de șoc din Polonia, Leszek Balcerowicz, dacă avem două economii de dimensiuni egale, cea în care avem mai multe întreprinderi mici este, proporțional, reglată în mai mare măsură de piață și contracte, și dirijată în mai mică măsură prin intermediul directivelor ierarhice. Dacă într-o economie există multe firme mici, numărul întreprinzătorilor este mare, iar cel al funcționarilor – mic.

Balcerowicz subliniază că întreprinderile mici sunt, de regulă, supuse unei discipline financiare severe. Dacă au dificultăţi financiare, nu pot obţine finanţări suplimentare de la buget, pentru că nu pot exercita presiuni politice, aşa cum fac firmele mari. Într-o economie în care există un număr mare de întreprinderi mici, sunt condiţii favorabile pentru apariţia unei concurenţe puternice, deoarece clienţii pot să se orienteze spre un furnizor sau altul.

În ţările capitaliste, cele mai multe inovaţii radicale sunt realizate de firmele noi, care au, de regulă, dimensiuni mici, atunci când se lansează. Din contră, în socialism, care nu permitea activitatea economică pe socoteala şi pe riscul propriu, sistemul de cointeresare defectuos făcea ca potenţialul inovativ să fie irosit, cu toate că se punea mare accent pe învăţământ, în special cel tehnic. Ca urmare a acestei discrepanţe, socialismul a produs un număr foarte mare de ingineri frustraţi.

Nu în ultimul rând, în comparaţie cu corporaţiile mari, îndeosebi cele industriale, întreprinderile mici sunt mult mai puţin expuse presiunilor sindicale. Relaţiile de muncă din cadrul firmelor mici sunt mai puţin mediate şi antagoniste. Într-o economie cu un sector de întreprinderi private mici bine dezvoltat, tensiunile din sfera relaţiilor de muncă pot fi, prin urmare, mai slabe decât într-o economie dominată de societăţi comerciale mari.

Este lesne de observat că România are nevoie de mai puțin stat, care redistribuie resursele, și de mai multă piață, care le alocă eficient și continuu. Dacă în loc de 84% din profit realizat de 1% din companii, ar veni 95% de la 70%, care ar asigura 80% din cifra de afaceri, nu o treime, faptul că ar fi mai mulți întreprinzători ar face structura economiei mai robustă. Mai mulți participanți înseamnă stabilitate, piață mai mare, mai multe evenimente, creșteri de volume și profit.

Este o eroare deci să susții ca statul să fie reformat. El trebuie doar să devină mai mic, rolul birocraților să scadă și de alocarea resurselor să se ocupe piața.

Pentru că atunci când cei care fac stabilizarea nu se ating de privilegiile administrației politizate, în special a celei din zona controlată de baronii locali, ce să vezi? Politica fiscal – monetară controlează consumul, cu ajutorul impozitelor explicite și implicite (inflația), până se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate.  

Mai departe, politicienii de la guvernare sunt fericiți că funcționarii aduc cererea la nivelul ofertei. Chiar dacă natural e să se gândească în termeni de stimulare a ofertei și a productivității, nu de reprimare a consumului, dacă tot ni s-a atribuit calificativul de economie de piață funcțională.

E clar că politicile monetare și fiscale, care gestionează cererea agregată, sunt instrumente ce administrează sărăcia, prin intermediului birocraților. Iar românii nu de asta au nevoie, ci de supraoferta de bunuri și de piețe.

Iată ceea ce ar trebui să se modifice, dacă tot se discută de schimbarea paradigmei.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele