Ie este singurul cuvânt din limba română care, deși format din două litere, se desparte în silabe. Două vocale, cum ar spune lingviștii și elevii de clasa a patra, aflate în hiat. E un substantiv comun, simplu, feminin. Care la genitiv/dativ face iei, iar la nominativ/acuzativ ie. Articulat hotărât este ia, iar nehotărât proclitic face o ie/unei ii. Nu are derivare prefixativă și nici parasintetică. Prezintă doar o singură derivare sufixativă diminutivală. Iișoară! Deci nu iuță sau iiță! Un vers popular spune: Mama-mpunge și eu trag/Ce mai iișoară-mi fac! Etimologic vorbind, se pare că vine de la latinescul linea, care ar putea însemna și țesătură. Sau și din linum, care s-ar traduce in. O ciorbă etimologică destul de comestibilă. Ie egal țesătură din in. Sigur ia este o cămașă, o bluză care acoperă pieptul și zona subtoracică a femeilor. O țesătură albă, brodată cu diverse motive populare viu colorate, ușor diferite în funcție de zonă. Ii au și alte popoare, din zona Balcanilor. Unele poate mai urâte, altele la fel de frumoase ca ale noastre. Să facem din ie un motiv de mândrie națională nu ne avantajează prea tare.

În asta stă geniul românesc? Într-o cămeșă? Nu e prea puțin? Iei i s-au compus până și ode. Evident, cu naivitatea și umorul involuntar aferente.

Ie scumpă, românească,
Lucrătură din străbuni,
Cusătura-ţi înflorată

Zburdă, peste plai român.
Frumuseţea românească
N-o contestă nimenea,
Eşti o modă fără vârstă,
Eşti un brand în ţara ta.

Autorul simpaticului poem de mai sus ne povestește cum zburdă cusăturile pe plai și amestecă neologisme (contestă) cu arhaisme (plai) și cu new entry-uri englezești (brand ). În plus, bate un pic și câmpii. Ia nu este un brand doar în România. Am văzut japoneze îmbrăcate în ii, am văzut chinezoaice care le poartă (sigur, e posibil să și le fi confecționat singure, având în vedere manualitatea proverbială a poporului chinez care poate face orice). Ia este incontestabil un bun patrimonial românesc, dar parcă mi-ar plăcea să văd o doamnă în ie, la volanul unei mașini decapotabile, gonind cu 130 de kilometri pe oră (parcă asta e viteza legală) pe autostrada București-Timișoara. Și subliniez cuvântul autostrada.
Ia este și scut, și giulgiu, spune un alt autor de citate. O metaforă frumoasă care se referă la faptul că ia nu te protejează de sabie, ci e pavăză spirituală moștenirilor culturale ale nației noastre. Dedicăm și noi un scurt poem iei noastre:

Ie, ie,
Bluză vie.
Scumpă ca o zi senină,
Ești cam scumpă și-n vitrină.
Scumpă și în magazin,
Dar făcută doar din in.
Dar ce-i o mie de lei
Când o ie bună iei?
Ea ia ia cu mândrie
Ia aminte, nu e ie
E petec de Românie!
Ie, ie,
Bluză vie.