O revistă europeană și provocările ei

278
9 minute de lectură

În primul rând, indiferent de mișcările politice din România, există un anumit tip de semnal dat de societatea românească în ceea ce privește păstrarea orientării proeuropene, care nu poate fi ignorat de presă.  În România, privind realist, tabloul nu a arătat niciodată serios o deraiere de la cursul european. Au fost însă transmise semnale contradictorii, cu atât mai mult, cu cât veneau din zona puterii, în ceea ce privește proiectul european și regândirea acestuia sau a impactului față de România. A trebuit să vină societatea românească – națiunea română din țară și din străinătate – pentru a clarifica acest aspect, reașezând și obligând, practic, clasa politică să rămână pe aceeași linie de conduită, ca și până acum, și anume, aceea de sprijinire a structurilor pro- europene și euroatlantice. Este un semnal foarte serios și care, după părerea mea, poate mai târziu decât și-ar dori unii, va da totuși roade și va arăta că România, din punct de vedere al națiunii sale, este suevaluată de clasa politică. Din punctul de vedere al mesajelor și al presei trebuie subliniat, cu mare bucurie, faptul că Reporter Global într-adevăr a reprezentat inclusiv acest spirit al societății românești, unul proeuropean, unul analitic, echilibrat, care nu a pus accente sau a deplasat interesul opiniei publice spre zone contrafăcute în afara sensului european. Desigur publicul românesc se aștepta ca revista să urmeze modelul The Economist, care din acest punct de vedere, se poziționează serios, aplicat, ca o presă europeană,. Un model pe care  l-a transmis și Reporter Global în analizele și articolele sale. Din păcate trebuie subliniat că a rămas printre puținele surse de media care au rezistat ăn piață și este dedicat unui proiect european bine înțeles, bine conceput, bine integrat, nu prin prisma vreunui atașament de partid, cât din perspectiva unei orientări de lungă durată în ceea ce privește națiunea. Și iată că revista răspunde și viziunii și aspirațiilor poporului român. De ce?  Pentru că așa cum s-a confirmat la alegeri, deci într-o exprimare democratică serioasă, de substanță, între cele două categorii de mesaj cel jurnalistic și cel popular, există un anume tip de similitudine, și anume: șansa României se numește Uniunea Europeană.  Este o perspectivă a presei dar, insist, câteva publicații evidențiindu-se în acest sens, RG fiind una dintre ele, dar este și o perspectivă națională confirmată la alegeri și nu poate fi infirmată în acest sens. Această coincidență arată și profesionalismul redacției, arată bună gândire și arată, până la urmă, o orientare care depășește criza de moment.

Evaluarea critică este esențială pentru înțelegerea fenomenelor, iar criza de moment, pe care  de multe ori presa o acoperă descriptiv, este obligată însă să sară de la un eveniment la altul, făcând-o să- și piardă din profunzime. Din acest punct de vedere, remarc coincidența dintre tipul de atitudine pro-europeană critică, fără îndoială, echilibrată pe care a promovat-o Reporter Global și gândirea, atitudinea poporului român așa cum a rezultat din alegeriA această similitudine în gândire trebuie remarcată și trebuie salutată ca atare.

O provocare: cine-l va înlocui pe Tusk?

 Sigur istoria ne arată că în presă este importantă ziua de mâine, ca atare peisajul european s-a complicat după alegerile europene. De aceea accept o provocare a Reporter Global: ce șanse ar avea un candidat român la șefia Consiliului European, cu alte cuvinte cine i-ar putea lua locul lui Donald Tusk. Mă aștept, mai întâi, ca presa să relateze analitic despre negocierile pentru cele mai importante poziții ale instituțiilor fundamentale ale UE. Deocamdată funcția cea mai râvnită cea de președinte a Consiliului European, și aici, în teorie, ar putea avea șanse mari poziționarea unui candidat din spațiul central și est european. Este de văzut în ce măsură astăzi această funcție ar reveni grupului estic, pentru că și aici este redistribuire geostrategică din această perspectivă.  Rămâne de văzut și dacă în continuare grupul estic își va desemna un candidat.  Dacă așa stau lucrurile, există mari șanse pentru un candidat din România, din această perspectivă, privind la întregul context și este și o formă de reflex pozitiv a faptului că România, în mod clar, este o insulă proeuropeană într-o mare iliberală.  Din acest punct de vedere ar fi un tip de semnal de încurajare care s-ar transmite, un alt tip de atitudine, a unui proeuropean argumentativ în favoarea proiectului european. venit din zona statelor care au aderat recent la UE, sosite din zona comunistă, față de care există foarte multe reticențe chiar la niveluri politice minore în statele occidentale. Deci, ca valoare de semnal, este incontestabil acest lucru. Contează însă jocul politic mare, pentru că proiectul european are toate șansele ca, în actuala formulă, să fie regândit și schimbat. Este o percepție pe care milioane de votanți europeni au transmis-o la alegerile europarlamentare. Sigur, această schimbare, și sunt foarte bucuros să subliniez acest lucru, nu a fost orientată spre partidele suveraniste, extremiste, care decontează mesajul antieuropean, chiar dacă acum au renunțat la el și pare- se că l-au uitat.Voturile au fost orientate către schimbare, spre partide politice mai mici care au avut cumva aspirații limitate în trecut, cum ar fi liberal – democrații și verzii. Deci, din punct de vedere al unei modificări de paradigmă România ar putea să fie într-o conjunctură foarte bună. Din punctul de vedere al fundamentării, însă, al unui nou proiect european, sigur că toți ochii se îndreaptă spre marile puteri, pentru că un proiect care trebuie modificat substanțial trebuie inițiat, pentru a avea tracțiune, de către așa numitele state tradiționale. Deci, din acest punct de vedere, săptămâna viitoare, lucrurile vor fi ceva mai clare după Consiliu. Este de văzut spre care mod de abordare se vor îndrepta orientările politice majoritare la nivel european, deci, fie pentru a continua spre est – de a da un semnal, fie pentru a reveni la membrii fondatori în ideea că aceștia să asigure o nouă temelie pentru viitorul european.

Europa și vitezele ei

O altă provocare a revistei, în acest moment este răspunsul la întrebarea dacă proiectul unei Europe cu două viteze ar mai avea sens. Eu cred că da, pentru că Europa cu două viteze a fost gândită ca fiind și o formulă de apărare împotriva unor alianțe suveraniste, dar și „pentru a permite statelor care pot merge mai repede spre modernizare”, ca să-l citez pe Junker, să nu fie întârziate de statele care nu vor sau nu pot să țină pasul. Din acest punct de vedere, subiectul rămâne; va fi mult mai clar în momentul în care va fi proiectul european în schița sa, așa cum va fi el pus pe masă. În al doilea rând, sunt elemente interesante în discuție – de exemplu, în ceea ce privește Parlamentul European – instituția care este în curs de constituire sub aspectul majorităților.  Pe de-o parte, partidele care până acum asigurau majoritatea decizională (ex-grupurile social democrate PPE) în acest moment nu mai au majoritatea, deci au nevoie de un al treilea grup care să se constituie acum și care evident va încerca – fiind vorba de partide noi în PE- să dea un anume tip de semnal. Rămâne de văzut cum se va apropia acest semnal de logica tradiționalistă a partidelor main stream sau cum partidele main stream vor evolua ușor procesul decizional către o zonă progresistă, cu care politicienii lor nu sunt foarte confortabili. Deci, aceste dileme decizionale sigur că vor afecta într-o formă sau alta calitatea procesului european, ideea de a exista diferențe de abordare. Sigur, sunt elemente de semnal care vor conta: Salvini nu a putut constitui un grup cu o masă critică serioasă la nivel european pentru că Polonia și statele baltice au transmis, prin partide chiar intrate într-o zona radicală, că nu se pot asocia cu partide europene care au proiecte de cooperare cu Federația Rusă. Acest semnal va arăta clar o diferențiere. O altă diferențiere va veni din zona Macron, care lansează frecvent idea ca statele membre euro să-și întărească formulele de cooperare, pentru că, într-adevăr, Europa nu are un minister de finanțe, un buget, un parlament decizional, este o problemă din punct de vedere monetar; să vedem dacă aceste lucruri se vor întâmpla. Mai este și un alt element, și înainte de alegerile din Parlamentul European, Olanda și statele nordice care s-au bazat foarte mult pe cooperarea cu Marea Britanie – înăuntrul UE – tind să formeze acum un nou grup, încercând să-și repoziționeze forța de decizie. Aceste state au pierdut cam 15-20% din inflență prin ieșirea Marii Britanii, deci trebuie să reconfigurăm o Europă Central Nordică, a cărei ambiție este să aibă un cuvânt de spus în tot ceea ce înseamnă un dialog european. Fragmentarea prin forțele suveraniste și antieuropene a fost evitată, separarea pe niveluri de decizie, însă, s-ar putea să fie următorul moment, extrem de complicat. Dar despre toate acestea vom mai citi desigur articole de analiză în Reporter Global.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele