Economiile își pot reveni repede după căderi masive ale PIB – însă nu întotdeauna

Liber schimb

115
8 minute de lectură

Istoria sugerează că o recuperare completă durează, în medie, în jur de cinci ani

VA DURA ceva – cel mai probabil ani – până când întreaga anvergură a șocului economic produs de Covid-19 poate fi estimată cu oarecare acuratețe. Pe măsură ce din ce în ce mai mult din economia globală intră într-un blocaj prelungit, pare din ce în ce mai clar că lumea se confruntă cu o reducere a producției fără precedent în mărimea și intensitatea ei. Unii analiști văd în dislocarea economică în creștere și în panica piețelor primele semne ale unui colaps economic mai serios decât criza financiară globală din 2007-2009. Joachim Fels, un economist al PIMCO, un fond de investiții, a avertizat recent că în absența unei acțiuni suficient de agresive a guvernelor lumea ar putea să se confrunte cu o cădere totală a piețelor, urmată de o depresiune. Toate recesiunile creează disconfort, însă durerea cauzată de o cădere – chiar și una foarte adâncă – depinde de cât de mult durează aceasta. Istoria sugerează că revenirile rapide după pierderi masive de producție sunt posibile, însă nu sunt nici pe departe garantate.

Unele economii, poate cele din Singapore sau chiar Coreea de Sud, ar putea să se stabilizeze până în a doua parte a anului, suficient pentru a compensa o parte a producției pierdute în timpul primei jumătăți. Însă probabilitatea ca alte țări să se confrunte cu declinuri masive ale PIB-urilor în 2020 – poate chiar și de 10% – crește cu fiecare zi. Căderile de o astfel de magnitudine nu sunt chiar neobișnuite în economiile în curs de dezvoltare, unde creșterea este foarte volatilă. (Să luăm doar un exemplu, au fost zece ani începând cu 1980 în care PIB-ul real din Libia a scăzut cu cel puțin  10%, iar între plonjoane economia a avut și perioade de creștere chiar cu 125%.) În țările industrializate, variațiile pe această scară au fost din ce în ce mai rare. O analiză a datelor adunate de Banca Mondială arată că din 1960, la nivelul țărilor bogate, au fost doar 13 ocazii în care o economie a avut un declin al PIB de cel puțin 5%, din care doar în trei cazuri producția a căzut cu cel puțin 7% într-un an (Finlanda, în 2009, și Grecia, în 2011 și în 2012), și în niciunul producția nu a scăzut cu mai mult de 10%. În lumea bogată, scăderi mari ale PIB au apărut în urma crizei petroliere din 1973, în timpul crizei financiare din Asia din 1997-1998, și ca parte a crizei financiare globale și a urmărilor acesteia.

O perspectivă mai lungă confirmă raritatea acestor evenimente. Istoricii economici de la Universitatea din Groningen, din Olanda, păstrează un set de date privind evoluția PIB-urilor pe plan internațional, care merge mult în urmă. Din 1870, în 18 economii industrializate au existat doar 47 de ocazii în care o țară s-a confruntat cu un declin anual în producție mai mare de 10%. Majoritatea sunt asociate cu războaie mondiale și cu Depresiunea; din cele 47 de mari declinuri ale producției, 42 au avut loc între 1914 și 1945 (vezi grafic).

Cum evoluează țările după ce suferă astfel de șocuri economice? Revenirile sunt doar ocazional destul de rapide. La sfârșitul războaielor mondiale, câteva economii au avut explozii imediate de creștere – parțial, dar nu întotdeauna, datorită reconstrucției. Suferinda economie italiană a crescut cu aproximativ 35% în 1946. Până în 1949, deja recuperase tot terenul pierdut în timpul războiului mondial și chiar depășise nivelul precedent. Economia germană s-a micșorat cu un șocant 66% între 1944 și 1946, apoi a crescut cu o medie anuală de 12% în decada care a urmat. În alte cazuri revenirile au fost mai puțin robuste. În 1924, producția reală atât în Germania, cât și în Austria a rămas sub nivelurile de dinainte de 1914. Pe parcursul întregii perioade începând cu 1870, a durat în medie cinci ani pentru ca producția din țările care s-au confruntat cu reduceri ale PIB-ului de peste 10% să își revină la nivelul inițial (vezi grafic).

Important de notat, aceasta reflectă faptul că principalele cauze ale contracției economice – războaiele mondiale – au persistat și au perturbat activitatea pentru mai mulți ani. Producția franceză a scăzut cu mai mult de 10% pe an în 1940, 1941, 1942 și 1944, de exemplu. Însă concentrându-ne pe experiența mai recentă și pe declinurile ceva mai mici, doar de 5%, nu se schimbă poza în mod radical. Printre economiile bogate care s-au confruntat cu scăderi anuale ale PIB de peste 5% începând cu 1960, a durat în medie patru ani ca producția să își revină la nivelul precedent. Din nou, există exemple de reveniri robuste imediate. Până în 1999, de exemplu, PIB-ul real din Coreea de Sud deja crescuse peste vârful atins în prima parte a anului 1997, înainte să lovească criza financiară asiatică. Revenirile de după criza financiară globală, pe de altă parte, au fost mai lente. Economia italiană a intrat în criza Covid-19 fără să fi reușit să revină la producția reală pe care o realizase în 2008.

Prinde vântul comerțului

Lecțiile din aceste experiențe ar trebui aplicate cu grijă actualei situații mondiale. O pandemie periculoasă care se mută printr-o economie globală integrată este un eveniment fără precedent. Cu toate acestea, câteva șabloane istorice merită observate. În primul rând, și în mod evident, durata suferinței economice depinde de cât de multe lucruri sunt afectate ca rezultat al șocului inițial. Germania și Austria au suferit mai mult decât alți combatanți ai Primului Război Mondial pentru că au pierdut războiul și imperiile lor, și au suferit un colaps al statului și hiperinflație. Dacă țările de azi pot supraviețui declinurilor masive de producție fără să sufere multe pierderi instituționale, aceasta ar fi de bun augur pentru viteza revenirii.

În al doilea rând, scăderile mari de producție de multe ori acompaniază o fracturare a rețelelor de comerț globale. Succesul cu care acele legături sunt reparate contează pentru robustețea revenirii economice. Europa de Vest s-a bucurat de o creștere explozivă în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, mulțumită în parte eforturilor de a restaura comerțul – un rezultat foarte diferit de cel care a urmat Primului Război Mondial. Similar, lumea trebuie să spere că își revine rapid comerțul, când pandemia dispare.

Și în al treilea rând, este important ca politică macroeconomică să fie cea corectă. Criza financiară globală și problemele cu datoriile zonei euro, care i-au urmat, nu au omorât milioane de oameni și nu au distrus o infrastructură valoroasă, însă revenirea lentă care i-a urmat a lăsat Europa vulnerabilă la șocuri atât din punct de vedere economic, cât și politic.

Chiar cea mai mică interacțiune cu coronavirusul s-ar putea dovedi distructivă din punct de vedere economic, dacă guvernele ezită să ofere destul stimul. Lumea ar trebui să poată să își revină la creștere, odată ce Covid-19 este adus sub control. Trebuie doar să evite erorile istoriei. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite, sub titlul „De la V la victorie”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele