Emmanuel Macron conduce un nou efort pentru Apărarea europeană

Salvarea a ceva cărniță din supa cu tăieței a securității europene.

32
Foto: Getty Images/Guliver
4 minute de lectură

ATUNCI când Emmanuel Macron, președintele Franței, a rostit primul său mare discurs despre Europa, în septembrie anul trecut, era împănat cu atâtea idei, că multe au fost date uitării de atunci. Pe 25 iunie, totuși, una dintre ele – o „inițiativă de intervenție europeană” (EI2) a prins viață, fiind semnată de nouă țări din Uniunea Europeană, la o întâlnire a miniștrilor Apărării de la Luxembourg. Ideea este de a pregăti o coaliție de țări gata pentru acțiune europeană comună în crize, precum și de a lega Marea Britanie de viitoarea cooperare militară de pe continent.

Ideea lui Macron s-a născut din nerăbdarea francezilor față de eforturile UE privind cooperarea în domeniul apărării, cunoscută, neelegant, sub acronimul PESCO (Permanent Structured Cooperation). Un total de 25 de țări au semnat acest acord în decembrie trecut, prin care membrii se angajează să dezvolte capabilități de apărare comune. Germania a insistat asupra acestui mecanism, prin care eforturile spre o apărare europeană comună rămân în cadrul structurilor UE existente. Criticii săi consideră, totuși, că PESCO este un pact cu ambiții slabe, care leagă prea multe țări, inclusiv cele care nu au interes să trimită trupe în străinătate și care nu poate fi util din punct de vedere operațional. Marea Britanie, singura putere militară cu mușchi din Europa occidentală, în afara Franței, nu este implicată.

Prin contrast, EI2 este un club mai exclusiv. Nu este o forță, nici o nouă instituție și nu va avea un sediu. Cu cuvintele unui oficial din interior: „Nu pare și nu sună francez.” Membrii săi includ Marea Britanie și Danemarca, niciuna nefăcând parte din PESCO, dar care au o tradiție intervenționistă, și țări precum Estonia, care contribuie acum la forța antiinsurgenți „Barkhane” a Franței din Sahel. Germania este și ea membră. Acest club al celor dornici ar putea să se dovedească o modalitate mai alertă de a îmbunătăți un răspuns comun la situațiile de urgență.

Scopul său, așa cum a spus Macron anul trecut, este să construiască „o cultură strategică comună”, ca parte a unui efort mai amplu de a „asigura capabilitățile autonome de operare ale Europei, complementar cu NATO”. Oficialii spun că, în practică, accentul cade pe crearea de legături între statele majore generale și pe împărtășirea instruirii și a planificării exercițiilor, pentru a fi mai bine pregătiți pentru a acționa împreună în crize. EI2 a primit binecuvântarea lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Principala preocupare a lui Macron a fost să împartă povara intervențiilor de reacție rapidă. Francezii vor ca și alți europeni să se alăture eforturilor lor când în joc sunt interese comune. Atunci când Franța a trimis unilateral trupe ca să respingă o incursiune jihadistă în Mali, în 2013, ea a primit ajutor, dar mai ales logistic. Structurile de luare a deciziilor din cadrul UE, spun francezii, sunt prea greoaie pentru a fi utile când e vorba de o reacție la astfel de urgențe.

Nu toată lumea a fost încântată. Cancelarul german Angela Merkel a susținut că EI2 ar trebui să facă parte din PESCO, dar a semnat în cele din urmă, primind asigurări că Germania nu va fi obligată să ia parte la misiuni. Un pragmatism comun pare să fi prevalat. EI2 nu va transforma cooperarea Europei în domeniul apărării. Totuși, s-ar putea dovedi o modalitate practică de a spori eficiența capabilității militare de reacție rapidă a Europei, într-un moment când cresc îngrijorările privind diviziunile din sânul Alianței occidentale și nesiguranța privind cooperarea în domeniul apărării după Brexit.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Coaliția celor practici”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele