Guvernele ar trebui să răspundă în fața votanților, nu a celor care țipă
PENTRU TURIȘTI, Parisul pare plăcut de neaglomerat acum, atât timp cât au pantofi solizi cu care să se deplaseze. Capitala franceză este liniștită pentru că greviștii, practic, au închis-o. Puține trenuri de navetiști funcționează, iar metroul este mai mult închis în afara orelor de vârf—cu excepția liniilor automatizate No. 1 și No. 14. Navetiștii stau acasă, precum și cumpărătorii. O grevă declanșată de muncitorii din transporturi intră în a doua să lună. Deja a durat acum mai mult decât greva din 1995, care a blocat reformele de pensii propuse de prim-ministrul de atunci, Alain Juppé. Cum sezonul de vacanțe se încheie, iar parizienii au nevoie disperată de a ajunge la lucru, greviștii speră că președintele Emmanuel Macron se va preda, precum predecesorii săi. Nu ar trebui.
Această rundă de greve țintește cel de-al treilea și ultim pilon din reforma ambițioasă a dlui Macron pentru țara sa. Primul pilon a fost reforma pieței muncii. Aceasta a fost, de asemenea, întâmpinată cu un val de greve, însă acestea s-au fâsâit rapid. Al doilea pilon, reformele sistemului de educație și pregătire, a fost mai puțin controversat, și nu s-a confruntat cu o opoziție serioasă. Ambele schimbări vor pune Franța pe o bază solidă. Reformele de pe piața muncii plafonează despăgubirile, până atunci nelimitate pentru concediere incorectă, vor face mai ușoară debarasarea de lucrători de care nu e nevoie și vor facilita pornirea de noi afaceri. Ele deja par a da roade, cu crearea de noi slujbe și întreprinderi în creștere. Reformele din educație vor avea nevoie de mai mult timp pentru a-și dovedi utilitatea. Cel de-al treilea pilon este reforma pensiilor, care se dovedește de departe a fi cea mai complicată.
Este un lucru natural faptul că oamenii nu sunt fericiți. Ei contau pe pensii generoase. Dl Macron acum plănuiește să le reducă pentru mulți din ei, astfel că aceștia obiectează. Însă sistemul actual este nesustenabil. Lucrătorii se așteaptă să se pensioneze la 62 de ani și să trăiască probabil încă 20 de ani. Unii, cu privilegii speciale, de exemplu cei de la căile ferate de stat se pensionează la 50 de ani, cu două treimi din salariul lor final. Sistemul este incredibil de complex, cu nu mai puțin de 42 de regimuri de pensionare diferite în funcțiune. Toate sunt de stat—pensiile private sunt rare. Costul pentru plata pensiilor actuale este un uriaș 14% din PIB, dublu față de media OECD. Iar povara va continuă să crească pe măsură ce populația îmbătrânește.
De fapt, schimbările dlui Macron sunt destul de modeste. Lucrătorii vor putea în continuare să se pensioneze la 62 de ani. Propunerea actuală, însă, este că pentru a putea să primească beneficii complete, ei ar trebui să lucreze încă doi ani. Aceasta nu-i va afecta pe cei născuți înainte de 1975 (și poate chiar și mai târziu pentru unii din „regimurile speciale”; propunerile sunt încă aflate în negociere). Reforma ar crea o singură schemă din cele 42 existente. Aceasta ar lovi desigur în cei care beneficiază de cele mai generoase regimuri, însă va deveni mult mai simplu pentru lucrători să își schimbe slujbele și să își transfere beneficiile. Noile reguli nu vor economisi bani pe termen scurt.
Cu toate acestea, sindicatele Franței văd orice diminuare a beneficiilor ca pe partea subțire a unei pante. Acesta este motivul pentru care toate sindicatele mari au luat poziție împotriva reformei și dau peste cap sistemul de transport, afectând și unele școli. Este și motivul pentru care demonstrații masive erup periodic pe străzile din Paris (una era în derulare la momentul când The Economist a mers la tipar). Mulți francezi încă îi sprijină pe greviști, deși poate acum mai puțin decât o majoritate.
Cu toate acestea, dl Macron ar trebui să înfrunte grevele și să continue înainte cu programul său. Reformele sale privind pensiile sunt echitabile: nu există vreun motiv pentru care tinerii contribuabili ar trebui să îi subvenționeze pe cei mai în vârstă, care sunt mult mai bogați decât ei. Ele sunt necesare: pensionările ridicol de devreme fac Franța mai săracă, iar finanțele sale publice, mai precare. Și sunt democratice: ideile dlui Macron au fost detaliate clar în programul sau electoral înainte ca el să câștige clar alegerile prezidențiale și legislative din 2017. Ideea că oamenii de pe străzi ar trebui să determine politicile avea o justificare în zilele absolutiste ale lui Ludovic al XVI-lea, însă Revoluția a fost acum 231 de ani. Intimidarea guvernelor slabe pentru a se retrage din fața protestelor de mase, a deranjului economic sau chiar a violenței (deși această rundă a fost în general pașnică) este o tradiție națională, care a durat mai mult în Franța decât în orice altă democrație europeană. Dl Macron nu ar trebui să fie intimidat. ■
Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite sub titlul „Emmanuel Macron nu ar trebui să cedeze în fața greviștilor care paralizează Parisul”