Ar putea înrăutăți divizările Nord-Sud și Est-Vest

PENTRU ȘEFII bulgari, recrutarea devine un mic coșmar. Găsirea unui operator de strung—competent sau nu— durează mai mult de șase luni și ar putea necesita plata unei agenții de recrutări. Operatorii mai în vârstă, mai cunoscători, se pensionează, se plânge Julian Stephanov, care conduce o fabrică de lângă Sofia, și prea puțini tineri au abilitățile necesare. O problemă este lipsa pregătirii. O alta este că forța de muncă a Bulgariei s-a redus cu 6% din 2008. Emigrarea masivă continuă, iar natalitatea mică înseamnă că ea se va reduce cu încă o treime până în 2050.

În toată Europa, oamenii trăiesc mai mult și au mai puțini copii. Aceleași tendințe sunt, desigur, vizibile în alte țări bogate și în multe țări în curs de dezvoltare—însă suportarea lor va fi mai dificilă în Europa, datorită uniunii sale formate pe jumătate, în care muncitorii se pot mișca liber și multe țări au aceeași monedă, dar în care nu există o politică fiscală comună, sau o strategie privind îmbătrânirea.

Investitorii sunt foarte conștienți de unele probleme ale Europei. Criza datoriilor suverane a arătat că inflația și dobânzile convergente nu au asigurat, prin ele însele, o uniune monetară sustenabilă sau un sistem bancar integrat. Negocierile salariale, reglementările și alte aspecte trebuie să conveargă pentru a opri creșterea dezechilibrelor dintre țări. Un lucru mai puțin bine înțeles este că demografia ar putea, de asemenea, să despartă uniunea.

Chiar dacă Europa primește mai mulți migranți decât pierde, ONU anticipează că populația sa va scădea cu aproximativ 5% până în 2050. Atunci europeanul mediu va avea 47 de ani, cu nouă ani mai mult decât la începutul secolului și cu patru ani mai mult decât americanul mediu. În 2015 era în jur de o persoană peste 65 de ani pentru fiecare patru oameni de vârstă activă (de exemplu, un raport de dependență a vârstnicilor în jur de 25%). Până în 2050, raportul va fi de unu la doi; în America el va fi de unu la trei.

Unele țări vor suferi chiar mai mult. Spania și Italia sunt prognozate să piardă mai mult de un sfert din forța de muncă până în 2050. Populațiile din sud și din est sunt prognozate să se reducă în medie cu o zecime. Cu muncitori mai puțini, aceste țări riscă să se confrunte cu o stagnare a creșterii, în timp ce cheltuielile din ce în ce mai mari cu pensiile și serviciile de sănătate vor crește datoria publică.

Cei 28 de membri ai Uniunii Europene se împart în trei mari grupuri. Femeile din țările nordice și vestice tind să aibă mai mulți copii decât media UE (Germania e o excepție). Deși ratele lor de fertilitate sunt sub nivelul de 2,1 necesar pentru a păstra populația, imigrația mare înseamnă că populațiile lor au continuat să crească.

Cel din Europa sudică, al doilea mare grup, a stagnat sau s-a redus. Ratele de fertilitate sunt mai mici; în unele țări, emigranții au depășit numărul imigranților după 2010. Italia este emblematică. Italienii mai în vârstă încă se îndepărtează de câmpul muncii mult înainte de a atinge vârsta pensionării, iar lipsa opțiunilor de îngrijire a copiilor face ca multe femei să nu se mai întoarcă niciodată la muncă după ce nasc. Când ajung la vârsta de 50 ani, doar puțin peste jumătate mai lucrează. Dacă aceste rate joase de ocupare persistă, pe măsură ce Italia continuă să îmbătrânească, în 2050 vor fi mai mulți italieni peste 50 de ani, care nu mai sunt în forța de muncă, decât vor fi lucrători de toate vârstele, arată Stefano Scarpetta de la OECD, o organizație cu sediul la Paris.

Populațiile din Europa centrală și estică, cel de-al treilea grup, au scăzut rapid din cauza emigrării. În jur de 2,5 milioane de cetățeni români de vârstă activă, echivalent cu o cincime a populației respective, trăiesc în alte părți din UE. Aceste țări au, de asemenea, rate de participare relativ joase pentru vârstnici și femei (statele baltice, care se inspiră de la nordici, sunt o excepție). Polonia și Ungaria oferă motivații financiare pentru a avea copii. Însă cercetările sugerează că acestea funcționează rar.

Aceste disparități demografice înrăutățesc divizările economice. Sudiștii pornesc dintr-o poziție slabă. Productivitatea este joasă și, pe măsură ce numărul oamenilor care lucrează va scădea, creșterea economică se va diminua. Datoria lor publică brută este deja mare—în Italia, peste 130% din PIB—și riscă să continue să crească. Politica monetară a zonei euro, de tip una-pentru-toți, ar putea părea mai puțin potrivită, pe măsură ce așteptările de creștere devin divergente.

Majoritatea țărilor centrale și estice sunt în afara uniunii monetare. Dar și aici există dificultăți. Aderarea la UE a promis o prindere din urmă rapidă a nivelurilor vest-europene de venituri. Însă FMI socotește că rata anuală de creștere a PIB pe persoană va fi cu până la un punct procentual mai mică din cauza declinului demografic, încetinind convergența. Mulți din acești membri mai noi au fost inițial suporteri ai libertății de mișcare. Însă după pierderea oamenilor de vârstă activă către nordul și vestul Europei, încep să își piardă din entuziasm. Croația, care a pierdut 5% din populația sa în cei trei ani de după aderarea din 2013, dorește ca Uniunea să discute abordarea efectelor declinului demografic.

Migrația în interiorul UE, precum în America, a dus la mutarea lucrătorilor către orașele și regiunile mai dinamice. Cercetările făcute de Centrul pentru Reformă Europeană sugerează că locurile cu mai puțin succes tind să fie mai vârstnice și mai puțin productive. UE are un fond pentru asigurarea „coeziunii”, însă este mic și mai puțin pregătit decât bugetele naționale pentru a redistribui de la câștigători către pierzători.

Europa are nevoie de politici coerente, dacă e să rămână împreună pe măsură ce îmbătrânește. Oamenii mai în vârstă și femeile—care tind să aibă rate de ocupare mai mici—ar trebui să fie încurajați să lucreze. Dacă femeile italiene era la fel de posibil să lucreze precum cele germane, forța de muncă a Italiei ar fi fost cu 14% mai mare. Egalizarea ratei de ocupare a angajaților mai în vârstă ar adăuga 5%.

Judecând după exemplul Franței, asigurarea îngrijirii copiilor încurajează femeile să lucreze și, de asemenea, sprijină ratele de fertilitate, spune dl Scarpetta. Lucrătorii actuali ar putea fi pregătiți mai bine; automatizarea îi poate completa. Îmbunătățirea educației și investițiile în infrastructură ar putea crește productivitatea. Guvernele se pot asigura că vârstele de pensionare țin pasul cu durata de viață. Toate aceste politici ar avea beneficiile suplimentare de a atrage imigranți și de a convinge posibilii emigranți să rămână.

Până acum, țările nordice au făcut cel mai mult. Germania a acționat decisiv în anii 2000, spune Axel Börsch-Supan de la Centrul de Economie a Îmbătrânirii din München. Reformele pensiilor publice au corelat contribuțiile și plățile cu raportul dependenței vârstnicilor. În parte mulțumită vârstei de pensionare, ratele de ocupare pentru oamenii mai în vârstă, în special femeile, au crescut. În 2000, proporția de oameni mai în vârstă din forța de muncă era doar puțin peste cea din Spania și Grecia. Acum este a treia după mărime din UE.

Însă adoptarea și susținerea reformelor s-a dovedit a fi complicată. Reformele trecute au fost anulate. Creșterile vârstei pensionării introduse în Italia în 2011 au fost parțial anulate anul trecut; la fel s-a întâmplat și cu măsuri din Polonia și chiar Germania. Grevele din Franța împotriva reformei pensiilor sunt în a doua lor lună (vezi articol). Schimbările privind pensiile sunt atât de nepopulare în sud pentru că familii întregi adeseori trăiesc din ele, spune Cinzia Alcidi de la Centrul de Studii a Politicilor Europene, un institut din Bruxelles. Cheltuielile mai mari cu beneficiile pentru cei de vârstă activă ar ajuta.

Reformele necesare sunt dincolo de cele conectate în mod evident cu îmbătrânirea populației. O analiză a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, de exemplu, a concluzionat că reducerea corupției și întărirea instituțiilor din țările conduse mai puțin bine ar putea convinge potențialii emigranți să rămână acasă. Coordonarea unui răspuns decisiv la schimbarea demografică a continentului nu va fi ușoară. Însă chiar supraviețuirea UE ar putea să depindă de asta. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite sub titlul „Demografia ar putea fi încă o forță de divergență în interiorul UE”