
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță încă un deces din cauza gripei, înregistrat la o femeie de 64 de ani din județul Bistrița-Năsăud. Numărul total al persoanelor care au murit ajunge la 25, relatează Mediafax.
Femeia de 64 de ani din județul Bistrita-Năsăud avea condiții medicale preexistente și nu era vaccinată antigripal.
În cazul acesteia a fost confirmat virusul gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
Reprezentanții Spitalului din Bistrița spun, la rândul lor, că femeia era din localitatea Beclean, a fost confirmată cu de gripă tip A de către Institutul „Cantacuzino“, dar avea și obezitate morbidă, diabet zaharat, etc.
Femeia a murit în 6 februarie la Secția Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
„Pacienta s-a prezentat în data de 23 ianuarie la Unitatea de Primiri Urgențe, în stare gravă, confuză, cu insuficiență respiratorie acută, fiind internată la Secția ATI, unde în scurt timp a fost intubată. A primit tratament de specialitate și i-a fost instituită terapie de monitorizare și susținere a funcțiilor vitale, dar, din păcate, evoluția stării sale de sănătate a fost nefavorabilă și a decedat în data de 6 februarie. Femeia nu fusese vaccinată antigripal, după cum a precizat familia acesteia“, spun cei de la spital.
Numărul total al deceselor din cauza gripei ajunge astfel la 25. ■