Epidemia: sănătate, viaţă socială, politică, economie

164
6 minute de lectură

Se petrec lucruri incredibile în aceste zile, de-o gravitate colosală, cu efecte asupra noastră, a tuturor, asupra ţării, lumea-ntreagă fiind afectată. Epidemia generată de noul coronavirus, cu foarte rapidă răspândire, ne-a schimbat vieţile de la o săptămână la alta, de la o zi la alta. Orice alte subiecte de moment, până acum importantissime, personale şi-ale societăţii în ansamblu, au trecut brusc în planul al doilea sau nici nu mai contează în faţa urgiei despre care nu ştim ce ne va aduce până la urmă…

Cifrele contaminărilor

Virus nou, cu proprietăţi extrem de agresive. Epidemia n-a luat deocamdată mari proporţii: 121.238 de cazuri la nivel mondial (aici şi în continuare preaiau datele de pe site-ul worldometer/ www.worldometers.info/coronavirus/, „accesat” miercuri 11 martie, la prânz), la o populaţie globală de peste 7 miliarde şi jumătate. Vindecări: aproape 67.000, alte aproape 50.000 de pacienţi aflându-se sub tratamente, un pic peste 44.000 cu forme uşoare, într-un total al supravieţuirii de circa 111.000 sau mai mult, doar bolnavii în „stare critică” având slabe şanse, „starea gravă” (în acelaşi jargon medical) având bune perspective de recuperare.

Nici măcar în China de origine nu s-a ajuns la infectări peste tot, în mare masă: sunt până acum puţin peste 80.000, cu 3.158 de decese şi alţi aproape 4.500 pacienţi în stare gravă sau critică, la imensa populaţie a ţării, de aproape 1 miliard şi jumătate. Marea majoritate a cazurilor – în focar, în oraşul Wuhan, care are, doar el, peste 11 milioane de locuitori. Primele răspândiri – în Japonia şi-n Asia de Sud-Est, în Iran, apoi în Europa şi, treptat, pe toate continentele, chiar dacă în multe locuri sunt foarte puţine, părând izolate. Numeroase – în Italia, peste 10.000 de cazuri, 9.000 în Iran, aproape 8.000 în Coreea de Sud, urmate, la distanță, de Spania, cu circa 2.000, de Franţa, cu aproape 1.800, Germania – un pic peste 1.600 şi Statele Unite ale Americii, tocmai trecute de pragul primei mii. Alte 15 state, între care România, înregistrează între 30 şi 100 de cazuri şi încă 22 – între 10 şi 30, în total 37 de ţări având între 10 şi 100 de infectări.

România se află pe locul 46 în lume, cu 33 de contaminări (tot până miercuri 11 martie, după orele prânzului, când îmi scriu analiza politică săptămânală pentru Reporterul global).

E-adevărat că numărul persoanelor aflate în carantină sau în izolare e mult mai mare. Puţini dintre ei se vor dovedi infectaţi, dar impresia creată în spaţiul public e de mult mai largă răspândire.

Nu e încă disponibil un vaccin care să neutralizeze virusul (Coronavirusul 2019, nu „COVID 2019”, siglă care indică boala, nu declanşatorul ei: e prescurtarea de la „COrona VIrus Desease” – „boala [declanşată de] coronavirus”). Cercetătorii de vârf mondial s-au mobilizat şi se pare că au găsit soluţii în Statele Unite, în Israel, poate şi-n centre avansate din alte ţări, însă sunt necesare câteva luni de teste, iar producţia la scară mare durează şi ea. Prognozele cele mai optimiste avansează luna iunie ca posibilitate de vaccinare în masă.

Dar estimările cele mai pesimiste sună cu adevărat înspăimântător: fără vaccinuri, procentul de infectare ar putea urca treptat până la 60-70% din populaţia planetei.

Procentul de mortalitate e şi el teribil. Specialiştii anunţaseră că ar fi sub cel al gripelor „obişnuite”, de sezon rece, de circa 3 la mia de cazuri. Evoluţiile recente indică o rată mai mare, care urcă spre 10%. Altă informaţie care pare să facă pericolul „acceptabil”: insuficienţa respiratorie şi pneumonia provocate de coronavirus sunt letale doar din cauza complicaţiilor care survin acolo unde există şi alte boli grave şi imunitatea e slăbită, nu „doar” în urma infecţiei iniţiale. Toate aceste detalii poartă cu ele doze greu suportabile de cinism, căci, oricare ar fi împrejurările medicale agravante, cum să spui că moartea unui om, a unei fiinţe care-şi are dreptul la viaţă, care e şi ea iubită de familie şi de cei apropiaţi, ar fi „acceptabilă” dacă se încadrează într-o „rată scăzută de decese”?! Însă gravitatea situaţiei o dau nu procentele, ci amplitudinea răspândirii, tradusă în valoarea absolută a cifrelor, nu în cea relativă. La o proporţie constantă, statistic vorbind, înmulţirea cazurilor de infectare conduce la un număr sporit de finaluri tragice: dacă sunt 10 la 100, vor fi 100 la 1.000, 1.000 la 10.000, 10.000 la 100.000, 100.000 la 1.000.000 de pacienţi… Dumnezeule mare!

Nu găsim termeni de comparaţie decât dacă ne-ntoarcem către epidemiile istorice, către marile molime medievale de ciumă sau de holeră, despre care avem informaţii limitate…

Consecinţe reale şi previzibile

S-au întâmplat deja, se-ntâmplă sub ochii noştri următoarele:

S-a instalat şi-n România o atmosferă de spaimă spre panică spre isteria colectivă. Declanşarea epidemiei în China, în decembrie, nu ne-a alertat: ştiri îngrijorătoare, dar departe, foarte departe. Nici apropierea treptată nu ne-a trezit. Nici primul caz confirmat medical la noi în ţară, pe 26 februarie, şi nici creşterea bilanţului de contaminări, caz cu caz, până duminică 8 martie, când, mai adăugându-se câteva, ultramediatizate, s-a ivit conştiinţa colectivă a pericolului.

Pe 9 martie – primele măsuri guvernamentale de criză. Autorităţile se mobilizaseră din timp, preventiv, impunând stări eficiente de carantină şi de izolare a cetăţenilor sosiţi şi până atunci din zone cu epidemie declanşată, în special din Italia. Măsurile restrictive impuse pe 9 şi-n zilele următoare au produs un şoc psihologic: interdicţia adunărilor publice cu mai mult de 1.000 de persoane, evenimente politice, sociale, sportive, culturale suspendate, apeluri la restrângerea deplasărilor şi tot restul.

Criza politică de până acum? Pare, dintr-o dată, minoră, „politicianistă”. Multe persoane îşi abandonează ocupaţiile zilnice: copiii, adolescenţii, studenţii şi personalul didactic, după suspendarea cursurilor. Companiile sunt îndemnate să-şi lase angajaţii la domiciliu. Viaţa socială e dată peste cap. Şi economia – locală şi mondială – se crispează rău, cu prognoze sumbre: scad dramatic consumurile, deci şi rulajele financiare, şi taxele şi impozitele, deci bugetele.

În perspectivă: o gravă criză, poate fără precedent. Dacă nu apare repede vaccinul mântuitor. Vom trăi şi vom vedea. Să sperăm că vom trăi… ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele