Erdogan pare că vrea să înarmeze atomic Turcia

155
1 minut de lectură
Foto: Getty Images

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că este inacceptabil că state înarmate cu arme nucleare interzic Ankarei să obțină propriile arme atomice, informează postul Euronews, citat de Mediafax.

„Unele țări au rachete cu focoase nucleare, nu una sau două. Dar (ne spun că) noi nu le putem avea. Nu pot accepta acest lucru”, a declarat liderul turc la o reuniune la Sivas a partidului de guvernământ, Partidul Dreptate şi Dezvoltare (AKP).

„Nu există nicio națiune dezvoltată din lume care să nu le aibă”, a spus Erdogan, deși cele mai multe țări considerate dezvoltate nu au arme atomice.

Turcia vrea aceeași protecție ca Israelul

Turcia a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară în anul 1980, iar ulterior a semnat și Tratatul privind Interzicerea Totală a Testelor nucleare, în anul 1996, două acorduri internaționale ce au drept scop să prevină dezvoltarea de arme atomice.

Erdogan a sugerat că dorește ca Turcia să beneficieze de aceeași protecție ca Israelul, stat care se crede că are un arsenal nuclear considerabil, lucru pe care autoritățile de la Tel Aviv nici nu l-au confirmat, dar nici nu l-au infirmat.

„Avem Israelul în apropiere, aproape ca vecini. Înfricoșează (alte națiuni) prin deținerea acestora. Nimeni nu-i poate atinge”, a afirmat liderul de la Ankara.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele