Erdogan: Turcia și SUA fac eforturi pentru a rezolva disputa privind sistemele S-400

8
1 minut de lectură
Sursă: Wikimedia

Urmăriți-ne și pe Facebook

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a informat că oficialii din Turcia și din Statele Unite depun eforturi pentru a rezolva o dispută izbucnită între cele două țări în urma achiziționării sistemelor antiaeriene ruse S-400 de către Ankara, relatează Reuters, preluat de Mediafax.

„Există un proces care va continua până în luna aprilie. Miniștrii noștri de Apărare și de Externe vor depune aceste eforturi. Trebuie să vedem unde o să ajungem“, a declarat Erdogan.

Achiziționarea sistemelor S-400 de către Turcia a dus deja la tensionarea relațiilor cu Statele Unite, care au suspendat Ankara din programul F-35.

Ankara a primit primele sisteme S-400 în luna iulie, însă acestea nu sunt operaționale. Presa turcă a relatat luni că forțele aeriene urmează să folosească avioane de luptă F-16 pentru a testa sistemele vândute de Rusia. ■

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele