Un cutremur politic local, dintr-un land cu puțin peste două milioane de locuitori, își extinde unda de șoc la nivelul întregii Germanii, dar și în Uniunea Europeană.

Puțini auziseră până acum câteva zile de Thomas Kemmerich. El a fost desemnat, la 6 februarie, în fruntea landului Turingia cu voturile partidului său, liberal-democrat (FPD), ale creștin-democraților din CDU și ale extremei dreapta (AfD). Evenimentul a zguduit lumea politică germană.

În alegerile regionale din octombrie anul trecut, extremele au devenit majoritare. Partidul Stângii (Die Linke), urmaș al partidului comunist din fosta RDG, a obținut cele mai multe voturi, 32%. Alternativa pentru Germania (AfD) s-a plasat pe locul al doilea, cu 24%, urmată de CDU, partid de guvernământ, 23%, în timp ce partenerul de guvernare social-democrat a luat aproape 9%. Au mai intrat în adunarea regională verzii și liberalii, fiecare cu peste 5%.

Amintiri sumbre

Rezultatele alegerilor din landul estic cu 2,1 milioane de locuitori au șocat și pentru că au amintit de perioada neagră a ascensiunii lui Adolf Hitler. De altfel, prima reușită majoră a naziștilor s-a întâmplat să fie chiar în Turingia, unde, în 1930, au intrat pentru prima oară în guvernul de land.

Liberalii din FDP, partid minor în cadrul parlamentului, și-au văzut omul propulsat la conducerea landului în urma retragerii candidatului AfD, un joc politic pe care criticii l-au caracterizat imediat drept o rușine pentru democrație. Dar marea problemă a fost depășirea unei linii roșii impuse în politica germană a ultimilor ani: niciun fel de colaborare cu AfD.  

Aflată în vizită în Africa de Sud, cancelarul Angela Merkel a numit imediat alegerea lui Thomas Kemmerich „de neiertat” și a cerut să se revină la urne. Alesul s-a conformat și a demisionat, dar Merkel nu a scăpat de critici. Unele voci i-au reproșat chiar încălcarea Constituției, câtă vreme procesul de desemnare a șefului landului a respectat normele legale.

În definitiv, cei din CDU nu aveau de ales decât să meargă împreună cu unul dintre cei doi clasați sau să rămână și să privească de pe margine cum extremiștii conduc jocul. O altă variantă ar fi putut fi doar să se meargă alături de Die Linke, urmașul fostului partid unic de pe vremea Germaniei de Est.

Și apoi, întrebarea este: noi alegeri ar putea aduce o răsturnare sau nu cumva noul context le va fi chiar mai favorabil celor din AfD?

Criticii atrag atenția că o bună parte din electoratul AfD a migrat dinspre aripa de dreapta din CDU, mai ales după criza migranților. Iar soluția ar fi nu o ostracizare a AfD, cât o revenire a CDU la conservatorismul tradițional. Mai degrabă decât considerentele morale, creștin-democrații germani ar trebui să privească în mod pragmatic spre propria situație.

Pentru alții însă, cancelarul Angela Merkel a demonstrat un puternic simț democratic, blocând accesul AfD. Democrația, ca artă a posibilului, permite unor forțe divergente și aparent incompatibile să coabiteze. Dar numai dacă acestea sunt unite de respectarea regulilor jocului și de atașamentul pentru democrație – ceea ce nu ar fi cazul cu AfD.

Problema este că forțele care contestă democrația îi folosesc mecanismele pentru a obține puterea și a o folosi pentru a submina, mai apoi, însăși democrația. Într-o țară cu un trecut precum Germania, aceasta este o lecție amară a trecutului, având în vedere că tocmai așa a acționat și Adolf Hitler.

Mai mult, în Turingia, șeful AfD este Björn Höcke, una dintre cele mai radicale voci ale formațiunii și care, pe scena publică din Germania, trece drept un fascist sadea. 

Succesoarea se dă bătută

În urma acestui veritabil cutremur politic, Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK, așa cum este numită ea în presa din Germania), liderul CDU și succesoarea Angelei Merkel la Cancelaria federală, a anunțat luni că va demisiona din fruntea partidului și nu va mai candida la șefia guvernului. Ea a declarat că nu poate accepta colaborarea nici cu AfD, nici cu Die Linke.

Totuși, evenimentele din Turingia par să fi fost doar picătura care a umplut paharul. Ea a fost puternic criticată în cadrul partidului pentru unele poziționări greșite sau erori tactice.

Mulți o consideră responsabilă pentru scorurile dezamăgitoare obținute de CDU la alegerile europene din 26 mai și apoi la alegerile regionale din Saxonia, Brandenburg și Turingia, în toamna anului trecut.

Dar ce se va putea întâmpla de aici înainte? Având în vedere criticile din ultima perioadă, CDU are acum șansa de a promova un lider mai bine pregătit pentru a o succeda pe Angela Merkel. De asemenea, este o bună ocazie pentru CDU de a adopta o poziție mai clară în ceea ce privește atitudinea față de AfD, un partid care încurcă foarte mult calculele politice, mai ales în landurile din est.

Până acum, această chestiune se afla pe agendă, însă nu chiar pe primele poziții. Acum s-ar putea dovedi esențială pentru viitorul partidului, ba chiar și al coaliției de guvernare.

În definitiv, pentru mulți susținători ai CDU, succesul AfD este o consecință directă a politicilor Angelei Merkel, iar o cooperare limitată cu AfD n-ar face decât să restabilească profilul conservator al partidului.

Aceasta ar putea avea darul de a-i readuce pe alegătorii „rătăciți”, dar ar putea slăbi și facțiunea dură a AfD, prin condițiile care s-ar pune unei eventuale cooperări.

Există însă și riscuri. O „cedare” din partea CDU ar putea fi văzută ca un semn de slăbiciune și ar legitima și mai puternic AfD ca formațiune „a viitorului”. AfD ar putea pretinde mai mult, apoi și mai mult. Iar un CDU slăbit ar putea face față cu greu ofensivei.

Nici Europa nu se simte bine

Dar cel mai grav lucru ar fi, cu siguranță, faptul că acest cutremur politic se resimte în toată Uniunea Europeană. În orice caz, întâmplările din Turingia reprezintă o victorie morală pentru AfD, măcar pentru că a arătat lipsa de unitate și slăbiciunile din zona partidelor „tradiționale”.

Este și o veste minunată pentru eurofobi, întăriți de realitatea Brexitului, dar și un pic descumpăniți după eșecurile politice înregistrate de extrema dreaptă italiană condusă de Matteo Salvini.

În perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost un exemplu de stabilitate și coerență politică. Iată că acum se „molipsește” de boala europeană a impredictibilității.

Da, Angela Merkel este slăbită, politic și chiar fizic, după o serie de mandate de succes. Desemnarea lui AKK drept succesoare dădea însă acea așteptată notă de stabilitate și predictibilitate în politica germană. Merkel se găsește acum mai izolată și mai expusă, în condițiile în care AfD nu-și ascunde obiectivul de a o răsturna de la putere, ca răzbunare pentru deciziile din timpul crizei refugiaților.

Aceasta este o veste proastă și pentru Uniunea Europeană. Intrarea într-o perioadă tulbure din punct de vedere politic slăbește poziția Berlinului în cadrul Consiliului European, și asta într-un moment crucial al negocierilor pentru viitorul buget multianual.

Germania va prelua la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului Uniunii. Multe decizii importante pentru viitorul UE erau așteptate pentru acele luni, dar acum lucrurile devin neclare.  ■