Europa ar trebui să se apere mai bine, dar nu se poate descurca fără America

Charlemagne

41
7 minute de lectură

Graba lui Emmanuel Macron de a crea o soluție de sprijin pentru NATO ar putea să submineze Alianța

Foto: Agerpres / EPA

ACUM DOUĂZECI de ani, George Robertson, pe atunci șeful NATO, glumea pe seama UE. Remarcând lipsa de armament a UE și apetența pentru hărți organizaționale complexe, el spunea: „Nu poți trimite o schemă de cablaj unei crize”. Într-un interviu cu The Economist, publicat în 7 noiembrie, Emmanuel Macron, președintele Franței, a respins alegația. NATO trece prin „moarte cerebrală, a spus el, iar America s-ar putea să nu sară în apărarea sa în situația unei crize. Europa însă „are capacitatea de a se apăra”, a insistat el. De atunci, a făcut valuri, în public și în particular, dezbaterea despre ce ar trebui să facă Europa pentru sine și modul în care aceasta ar putea afecta NATO.

Macron se bucură de un anumit sprijin în cruciada sa pentru consolidarea puterilor Europei. „Atât voința, cât și capacitatea de a face mai mult decât le revine scad în Statele Unite,” a avertizat Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al apărării și succesoarea Angelei Merkel ca lider al partidului CDU de guvernământ, într-un discurs în acea zi. Europa poate fi puternică „dacă vrem să fie și dacă eliminăm obstacolele care ne stau în cale.” Nu au lipsit deloc schemele de cablaj și chiar ceva acțiune. Ursula von der Leyen, președinta aleasă a Comisiei Europene și, anterior, ministrul apărării al Germaniei, vrea „pași îndrăzneți în viitorii cinci ani spre o adevărată Uniune Europeană a Apărării”. În acest scop, Thierry Breton, noul comisar al Franței pentru piața unică, va avea două atribuții – ca director general pentru industria de apărare și spațiu. El va prezida un Fond European de Apărare, care va aloca 13 miliarde de euro pe parcursul a șapte ani pentru dezvoltarea cercetării și pentru consolidarea unității industriei de apărare fragmentate a continentului.

Aceasta urmează unui mozaic de inițiative, care au fost dezbătute în ultimii ani. Un program cunoscut sub numele de Permanent Structured Co-operation (PESCO) (Cooperarea Structurată Permanentă) a fost lansat în 2017 și include acum aproape patru duzini de proiecte care merg de la prozaic (o eurodronă) la cosmic (o rețea de supraveghere spațială) și la capă și spadă (o școală pentru spioni, condusă de Grecia și Cipru). În 2018, Macron a promovat crearea unei Inițiative Europene de Intervenție (E2I), un club exclusivist format din 14 țări  ̶  inclusiv unele din afara NATO și UE  ̶  care va face planuri comune pentru viitoarele crize, cu scopul de a realiza o „cultură comună strategică.”

Europenii își comasează chiar suveranitatea în domenii care, odinioară, erau strașnic păzite de state. În 8 noiembrie, UE a decis „să pună pe steroizi” Garda Europeană de Frontieră și de Coastă (cunoscută și ca Frontex). Ea va crește de la 1 300 de angajați transferați la un corp permanent de 10.000, cu un salt de 26% în finanțare anul viitor, însemnând 421 de milioane de euro. Pentru prima dată, UE va fi capabilă să trimită bărbați și femei înarmați și purtând uniforma UE pentru a patrula la frontiere, fără să le ceară statelor membre să furnizeze grăniceri.

Cu toată această activitate, edificiul în constituire al apărării europene are un caracter provizoriu. Europenii văd furtunile care vin și știu că ei trebuie să construiască. Dar cum ar trebui să arate structura finală și care ar trebui să fie scopul ei, asta rămâne de văzut. Intervenția lui Macron avea scopul de a imprima o senzație de urgență în aceste probleme, însă efectul a fost acela de lărgire a fisurilor.

În discursul ei din 7 noiembrie, Kramp-Karrenbauer a repetat obișnuitele locuri comune ale curtoaziei franco-germane. Dar, în 17 noiembrie, ea a vorbit cu mai multă deschidere. Deși scopul urmărit de ea era să întărească „abilitatea de a funcționa” a Europei în sprijinul NATO, „francezii doresc o cooperare europeană puternică, pentru a înlocui NATO”, a spus ea. Fie că este adevărat sau nu, aceasta reflectă neîncredere în intențiile franceze. Germania vrea o Europă mai solidă, care să lucreze prin instituțiile UE. Macron consideră că aceasta înseamnă să bați pasul pe loc și este ineficient; de unde și recursul său la coaliții extra-NATO, precum E21, un proiect la care Germania a aderat cu rezerve.

Un dezacord mai serios privește gravitatea impasului Europei. Macron a emis supoziția că președintele Donald Trump ar onora Articolul 5, promisiunea ca un atac împotriva unui membru NATO să fie tratat ca un atac împotriva tuturor. Această temere este comună în think tank-uri și în cancelariile din întreaga Europă. Dar, în majoritatea țărilor, această suspiciune nu a alunecat încă în fatalism. Într-un sondaj din 2018, majoritățile din toate cele nouă țări unde a fost efectuat sondajul au spus că America va veni în ajutorul europenilor dacă ar fi atacați – inclusiv 60%, în Franța. Macron crede că nu e mare lucru de pierdut; germanii, precum și cei aflați într-o vecinătate inconfortabilă cu Rusia, cum este Polonia, realizează cât de mult rău ar putea face Trump pentru NATO, dacă europenii îl provoacă.

Foto: Agerpres / EPA

Cu calm

A critica NATO fără o plasă de salvare funcțională este ceva nechibzuit. Și totuși, cu toate discursurile legate de o armată europeană, programele și cheltuielile actuale ale continentului nu vor acoperi – și nu sunt menite să acopere – o gaură de talia Americii. Discursul lui Kramp-Karrenbauer a fost plin de îndemnuri ca Germania să facă mai mult. Dar răspunsul ei la întrebarea când va atinge Germania ținta NATO de a cheltui 2% din PIB pe apărare a fost năucitor: peste 12 ani, iar polița aceasta încă nu este una convenită. Partenerii social-democrați ai CDU obiectează la o creștere a bugetului care ar transforma Germania în a treia țară cu cele mai mari cheltuieli militare din lume.

Chiar și dincolo de Germania, proporția cheltuielilor de apărare europene destinate științei și tehnologiei a scăzut cu peste o treime, din 2016. Deși noile proiecte de apărare pot, în cele din urmă, să dezvolte obiceiuri de cooperare, aceasta se va face în timp. A vâna pirații și a antrena militarii Internelor e una și a te lupta cu Rusia e ceva cu totul diferit. Chiar și proiectul favorit al lui Macron, E21, a fost botezat cu cruzime, anul trecut, ca un „Erasmus pentru soldați” de către Nick Witney, fost șef al Agenției Europene pentru Apărare, după programul de schimburi de studenți. Dorința lui Macron de a se mișca repede și de a declanșa lucrurile se bazează pe temerea că NATO s-ar putea prăbuși mai repede decât se crede. Alți lideri se tem că, dacă apasă pe butonul de panică, s-ar putea să grăbească acel colaps, adâncind fisurile proprii din Europa și antagonizându-l pe Trump. „Planul B pe care îl promovează acum Macron este respins de cel puțin jumătate din Europa”, spune Ulrich Speck, de la German Marshall Fund. „Apărătoarea devine o piedică.”


Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Apărători și piedici”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele