
Europa este o regiune marcată de îndoieli în ceea ce privește vaccinurile. Între 10 și 22% din populația țărilor europene nu are încredere în siguranța vaccinurilor, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Wellcome Trust, relatează politico.eu.
Europa este cea mai sceptică regiune din lume în ceea ce privește vaccinurile, Franța fiind țara cu cea mai mică încredere în vaccinuri din lume. O treime din populația țării nu crede în siguranța vaccinurilor.
Scepticismul este la cote ridicate și în Europa de Est, unde 50% dintre intervievați cred în siguranța vaccinurilor.
Îndoielile cele mai mari se manifestă în regiunile cu venituri ridicate. Aici, vaccinurile sunt victimele propriilor succese, din moment ce oamenii din țările dezvoltate nu s-au prea confruntat cu bolile infecțioase împotriva cărora vaccinurile au fost concepute. Aproape toți repondenții din Bangladesh și Rwanda cred că vaccinurile sunt sigure și foarte importante pentru copii.
„În țările în curs de dezvoltare, unde bolile letale […] sunt mai comune, am văzut mame stând la coadă ore în șir pentru a-și vaccina copiii“, a declarat, la aflarea rezultatului sondajului, Seth Barkley, directorul executiv al Gavi, Alianța Vaccinurilor, un parteneriat mondial.
Doar 73% dintre repondenții din Europa de Nord și 72% dintre persoanele intervievate în America de Nord cred că vaccinurile sunt sigure. Procentajul ajunge la 95% în Asia de Sud.